Trecutul ascunde întotdeauna ceva. Nu-l cunoaștem niciodată până la capăt. În el trebuie să cotrobăi mereu, ca într-un sertar, și găsești lucruri pe care le știi și lucruri necunoscute. Într-o lume prea grăbită, „A fost odată” este o întoarcere de o clipă, undeva, cândva…
Momentele de singurătate sunt vitale pentru dansatoarea și coregrafa pe care un aparat de fotografiat anonim o surpinde acum adâncită într-o carte și, fără îndoială, în propriile gânduri. Vitală e și hârtia – acest suport delicat pentru gândurile ei, care o însoțește mereu și peste tot.
E anul 1978 și Pina Bausch e director artistic la Tanztheater Wuppertal de cinci ani. Peste ani, în posteritate, vor ieși la lumină în expoziții omagiale și o mulțime de documente de hârtie despre arta ei. Nu doar înregistrări video, ci și planuri, schițe, scheme, forme și mișcări surprinse pe foile albe pe care le avea mai mereu la ea. Aflată în deplină maturitate creatoare, „marea preoteasă a alienării”, cum avea s-o numească un critic de dans, se apleacă asupra unei cărți, a unei caiet sau poate a unei agende, cu toată concentrarea, parcă departe de lumea aceea dezlănțuită care a pătruns uneori și în creațiile sale coregrafice.
