Cercetătorii de dată mai recentă ai secolului al XVII-lea literar francez au avut sarcina de a spulbera mai multe mituri. Mai întâi acela în conformitate cu care veacul în cauză ar fi eminamente unul al clasicismului.

Nici vorbă despre asta. Cu mare îngăduință, s-ar putea spune că de-abia jumătate din el ar fi dominat de respectiva estetică. În al doilea rând că între marii clasici ar fi domnit o concordie totală. Altă idee falsă. Rivalității cunoscute dintre Corneille și Racine i s-a adăugat aceea dintre Molière și cei doi frați, Pierre și Thomas Corneille. Care aveau propriile lor interese teatrale concretizate de existența trupei ce juca exact în aceleași zile la L’Hôtel de Bourgogne.

De altminteri, azi atât de celebrul L’Impromptu de Versailles, jucat de trupa lui Molière la jumătatea lunii octombrie a anului 1663, reprezenta o parte a acestui lung război de guerillă. Se știe poate mai puțin că Molière a scris respectiva piesă la îndemnul Regelui Ludovic al XIV-lea. De al cărui nume este legată încă o prejudecată sau ceea ce se cheamă une idée reçue. Și anume că Regele Soare ar fi fost un necondiționat și generos protector al tuturor artelor și al tuturor artiștilor care au avut cinstea de a-i fi contemporani. Și iar, nici vorbă. Avem de-a face cu un mit, nimic mai mult. Regele Soare nu l-a agreat niciodată pe La Fontaine, cum nu i-a agreat nici pe toți cei ce nu făceau politica culturală a regimului. Care era condiționată de ceea ce se cheamă politică tout court, dar și de relația cu nobilii care au avut, totuși, un cuvânt de spus, în pofida regimului de Monarhie Absolută, și mai ales de relația cu Biserica și capii acesteia.

Despre relația ambiguă dintre Ludovic al XIV-lea și Biserică, mai ales cu reprezentanții acesteia, reuniți în așa-numita Coaliție a Sfintei Scripturi, vorbește, între altele, piesa lui Mihail Bulgakov „Cabala bigoților”. Și este meritul regizorului Tompa Gábor, care a montat-o, în anul 1995, pe scena Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, de a fi evidențiat admirabil această ambiguitate într-una dintre cele mai puternice scene din spectacol. Cu mare forță artistică susținută de actorii Biró József (Ludovic) și Boér Ferenc (magistral în Marchizul de Charron, arhiepiscopul Parisului), dar și de scenografia simplă, expresivă a lui Dobre-Kothay Judit, în respectiva scenă dominată de tronul regal.

La mijloc se afla o Cabală ce reprezenta un factor de putere, de presiune, de cenzură, elemente iarăși excelent relevate în spectacol de la scena în care în fața ei (de apreciat ideea recursului la măști) și a aceluiași Charron (o nouă ocazie de relevare a excelenței jocului aceluiași Boér Ferenc) au fost audiați și torturați psihic Zacharie Moirron, cu infinite nuanțe jucat pe durata întregului spectacol de Remusz Szikszai (și tânăr inconștient, și canalie, și june pocăit) și Madeleine Béjart, rol în detaliu construit în tot tragismul său de Borbáth Júlia.

Ar fi fost cea mai mare greșeală ca Tompa Gábor să fi citit „Cabala bigoților”, piesa lui Bulgakov, ca pe o simplă cronică a luptei lui Molière în vederea obținerii dreptului de reprezentare a piesei sale „Tartuffe sau Impostorul”. Sigur, scrierea reține și această luptă, dar reține și capriciile, și îngâmfările Regelui Soare (cu mare rigoare surprinse de interpretarea lui Biró József), și calculele politice ale acestuia, și relația plurivalentă dintre Rege și dramaturg (Bulgakov însuși va trăi pe propria piele consecințele relației sale complicate cu Stalin și cu puterea Sovietelor ce i-au refuzat reprezentarea acestei scrieri din 1930, dar și a tot ceea ce a urmat). Molière a fost Dramaturgul Regelui, i-a îndeplinit comenzile (a se vedea fie și numai „Burghezul gentilom”), însă a exercitat și ceea ce Mihaela Mîrțu a numit, într-o consistentă carte, disidență secretă. Chiar la nivelul formelor literare. De altminteri, la un moment dat, în vederea pregătirii capetelor de acuzare, bigoții fac referire și la „Dom Juan”, piesă în care Jean-Baptiste Poquelin încalcă toate regulile doctrinei clasice. Dar și a ceea ce se înțelegea atunci prin morală.

De ce s-au mai folosit bigoții? De zvonuri (iarăși bine relevate), de trădări, de neștiința și inconștiența Artistului, de fragilitatea acestuia, de vârsta, de bolile și de toate vulnerabilitățile lui. Pe care le surprinde într-o evoluție de zile mari interpretul rolului titular, marele actor Csiky András. De frivolitatea lui Armande Béjart, în mai toate aspectele ei cu efect surprinsă de Gajzágó Zsuzsa și de rivalitatea ei cu Mariette Rivaille. De faptul că foarte puțini i-au fost cu adevărat alături lui Molière, și aici trebuie relevate evoluțiile actorilor Salat Lehel (Lagrange), Nagy Dezsö (Bouton), ca și apariția de-a dreptul senzațională a lui Bogdán Zsolt, la vremea premierei foarte tânăr, la început de carieră, cu de salutat curaj distribuit de Tompa în complexul rol al Bufonului. De rivalitățile dintre nobili (Bács Miklós , Kardos M. Róbert, Dehel Gábor), de rivalitățile și complicitățile dintre aceștia și Cabală.

Tompa Gábor a ales o excelentă ilustrație muzicală specifică epocii, completată cu melodia pentru clavecin compusă de Incze G. Katalin. Regizorul s-a dovedit un foarte bun creator de atmosferă apăsătoare. A surprins complexitatea unei lumi dominate de tot felul de interese, de rivalități, de cenzori, de lupte pentru supremație, dar și de multă, foarte multă poleială. A reconstituit tragismul unei existențe și clar-obscurului unei epoci. Mari, de aur, dar și apăsătoare.

Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca

„Cabala bigoților” de Mihail Bulgakov

Regia: Tompa Gábor

Dramaturgia: Visky András

Decorul și costumele: Dobre-Kóthay Judit

Maestru de scrimă: Habala Péter

Coloana sonoră: Tompa Gábor

Melodia pentru clavecin compus de: Incze G. Katalin

Distribuția:

1. B. Molière, celebru dramaturg și autor: Csíky András

Madeleine Béjárt, actriță: Borbáth Júlia

Armande Béjárt, actriță: Gajzágó Zsuzsa

Mariette Rivaille,  actriță: Spolarics Andrea

Andrea Charles Varlet de Lagrange, poreclit „Registrul”: Salat Lehel

Zacharie Moirron, celebru june prim: Szikszai Rémusz

Philibert du Croisy, actor: Bács Miklós

Jean-Jaques Bouton: Nagy Dezső

Ludovic cel Mare, regele Franței: Bíró József

Marchizul d’Orsigny, spadasin, poreclit „Chiorule, fă-ți rugăciunea”: Kardos M. Róbert

Marchizul de Charron, arhiepiscopul orașului Paris: Boér Ferenc

Marchizul de Lessac, jucător de cărți: Dehel Gábor

Cizmarul cel drept, bufonul regelui: Bogdán Zsolt

Șarlatanul cu clavecinul: Jancsó Miklós

Necunoscuta cu mască: Tordai Tekla

Părintele Bartalomeu, predicator ambulant: Hatházi András

Fratele putere: Bogdán István/ Bandi András Zsolt

Fratele devotament: Madarász Loránd

Renée, foarte bătrâna dădacă a lui Molière: Katona Éva

Sufleurul: Ille Ferenc

Membrii Cabalei Sfintei scripturi, curteni, mușchetari: Fülöp Erzsébet, András

Lóránd, Bölönyi Zsolt, Dimény Áron, Gábor László, Járó Ilona, Kali Andrea, Kántor Melinda, Keresztes Attila, Kocsárdi Levente, Laczó Júlia, Lázár Gabriella, Orbán Attila, Palocsay Kata, Szabó Jenő, Tóth Tünde

Data difuzării online: 24 mai 2020