Cred că sunt necesare câteva precizări preliminare. Prima. „Work no Travel”, un spectacol produs de ADO în colaborare cu Centrul de Teatru Educațional Replika din București, a avut premiera, cu public în sală, cu puțină vreme înainte ca România, ca și alte State europene, să intre în starea de urgență și, mai apoi, în cea de alertă, ambele determinate de primejdia reprezentată de noul Coronavirus COVID-19. Nu are, așadar, nimic de-a face  cu operațiunile urât mirositoare de tipul Sparanghelul. Numai că teatru social fiind și vorbind despre eterna, dar veșnic în schimbare problemă a migrației, desigur că îi este specifică starea de urgență.

A doua precizare. Nu am văzut „Work no Travel” în sala de spectacole, ci pe ecranul unui laptop, iar reprezentația a fost, firește, adaptată noilor condiții de receptare. Probabil că cel mai important „amendament” adus formei inițiale a performance-ului, coordonat regizoral de Bobi Pricop, a fost acela că actorii, mă rog, performerii – e vorba despre Alex Călin, Nicoleta Lefter, Katia Pascariu și Alexandru Potocean care au rostit textele, dar și de Dan Basu care s-a ocupat de partea video și de Eduard Gabia, creatorul muzicii, a fost renunțarea la mișcare, dar și la alte componente complementare. Despre care aflu că, între altele, au avut chiar și componente culinare. Se prea poate ca rolul componentei video, de care, cum spuneam, s-a ocupat Dan Basu, să fi fost considerabil altul.

A treia precizare. Cum performance-ul este conceput în două părți, una propriu-zisă artistică, o alta reprezentată de discuțiile cu spectatorii, autorii spectacolului au optat pentru conservarea formulei live. Asta însemnând și faptul că unii dintre spectatorii la performance au devenit și, în aceste noi condiții, performeri. Adică au fost invitați să citească mărturii scurte ale unor anonimi, trăitori pe piele proprie a condiției de emigrant.

Aceste precizări, odată făcute, să trecem la miezul problemei și să spunem că „Work no Travel” se bazează pe mărturiile cuprinse în volumele Tur-retur, apărute în anul 2006.  E vorba despre cărți ale unor sociologi cunoscuți – Zoltán Rostas și Sorin Stoica. Mihaela Michailov a prelucrat admirabil mărturiile în cauză, le-a asigurat și artisticitatea, dramaticitatea, condiția de texte de spectacol, dar și ceea ce se cheamă efectul de real. Cum nu se poate mai bine valorat de actorii Alex Călin, cu zâmbetul lui șmecheresc-șăgalnic, ceea ce nu i-a împiedicat personajul, muncitor în construcții, să fie păcălit de toată lumea, Nicoleta Lefter, excepțională în rolul Moldovencei și ea rămase, cum se spune, cu buzele umflate, Katia Pascariu, jucând-o cu totul remarcabil pe femeia vag-calculată, plecată să nască în străinătate și fascinată de locuințele finuțe și, în fine, Alexandru Potocean, băiatul sigur pe sine, care, deși a luat cam peste tot țeapă, și-a acoperit în oarecare măsură paguba din banii mamei. Plecată și ea la muncă, dar având, pare-se ceva mai mult noroc decât alții. Adică, a scăpat nețepuită.

Personajele din „Work no Travel” au plecat din țară eminamente din motive economice. Nu au plecat cu gândul de a rămâne. Au vrut doar să câștige niște bani, să îi aducă în țară și, poate, pe urmă, să pună de o afacere. Aici, pe meleagurile natale. Nu aveau cine știe ce studii, nu făceau parte din rândul așa-numitelor gulere albe, nu erau IT-iși, drept care, de la bun început, au acceptat munci necalificate sau semi-calificate. Au vrut să își găsească un rost, fie în construcții, fie în patiserie, fie în îngrijitul de bătrâni. Și-au căutat norocul în Italia, Spania, Anglia, Belgia, Olanda. Într-o vreme în care România nefiind membră a Uniunii Europene, aveau din start condiția de semi-ilegaliști. De prestatori de muncă la negru, de oameni care, dacă rămâneau neplătiți, nu aveau nici cum să protesteze, nici cum să ceară sprijinul autorităților. Care, oricum, i-ar fi tratat cu indiferență, fiindcă descurajarea migrației era, în multe locuri, politică de stat, asumată ca atare de autorități.

Desigur, migrația esticilor în lumea occidentală nu a început odată cu căderea Zidurilor Berlinului. Nici măcar după ce Europa s-a împărțit în blocuri antagonice. Din 1945 și până în 1989, oamenii din lumea comunistă au emigrat din motive politice. Și-au asumat riscuri pentru asta, au plătit scump prețul dobândirii libertății. Prețul nu a fost mic nici după 1989. Nicăieri în Occident, emigranții nu au fost așteptați de comitete de primire. Au fost și umilințe, și dezamăgiri, și mari eșecuri. Și după cum se vede, după pandemie, problema se complică.

Toate aceste lucruri au fost relevate de discuția din a doua parte a performance-ului, discuție moderată de sociologul Ovidiu Țichindeleanu. Una cum nu se poate mai utilă.

Spectacolul „Work no Travel” se adaugă celui intitulat „Rovegan”, tot de la Replika, sau „Vorbiți tăcere”,scris și montat de Gianina Cărbunariu la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu.

ADO în colaborare cu Centrul de Teatru Educațional „Replika” din București

„Work No Travel”

Proiect cofinanțat de AFCN

Scenariu după volumele „Tur-retur” de Zoltán Rostás și Sorin Stoica

Text: Mihaela Michailov

Regia: Bobi Pricop

Performeri: Dan Basu (video), Eduard Gabia (muzică), Alex Călin, Nicoleta Lefter, Katia Pascariu, Alexandru Potocean

Spațiu: Gabi Albu

Cu participarea: Ovidiu Țichindeleanu

Data performance-ului: 4 iunie 2020