Ziarul britanic The Sunday Times a publicat zilele trecute rezultatele unui sondaj realizat în Singapore, referitor la topul job-urilor „non-essential”. Pe primul loc, cu un procent de 71%, se află artistul. În România, pe 16 iunie 2020, s-a adoptat în Senat legea care interzice în școli „activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași”. Deși poate nu este destul de evident pentru toată lumea, cultura și educația merg mână-n mână. Prin artă, omul de rând are șansa de a recupera ceea ce sistemul educațional nu i-a oferit în cadrul structurilor fixe și nefuncționale, predate mecanic și nu printr-un proces logic, adecvat realității în care trăim. Din păcate, această direcție de culturalizare pare să ocupe întotdeauna ultimul loc.

Cu toate astea, perioada izolării datorate pandemiei a dus la o creștere semnificativă a consumului de filme și seriale, adică de produse artistice. Mediafax anunța pe 22 aprilie că Netflix a înregistrat un număr record de abonați în primul trimestru al anului 2020, peste 15 milioane. Este și cazul spectacolelor de teatru românești, difuzate în regim live streaming pe website-uri sau Facebook, urmărite de spectatorii avizi de a-și vedea de pe canapeaua din sufragerie actorii preferați. Teatrul nu se întoarce la el acasă încă, pe scenă, acolo unde există într-adevăr, și unde putem fi în comuniune cu toții, însă continuă să se lanseze proiecte experimentale, vizionate online.

Propunerea regizorului Radu Nica este o instalație video a textului contemporan „Pool (No Water)” semnat de dramaturgul britanic Mark Ravenhill, produsă de Teatrul Maghiar de Stat din Cluj. Deși o piesă de profunzime, semi-filozofică, opțiunea regizorului a fost inspirată din realitatea claustrofobică pe care artiștii au parcurs-o în ultimele luni. Cinci prieteni, cinci personaje ale căror nume nu le cunoaștem, alcătuiesc Grupul de artiști. Foști sau actuali, nu contează. Situați la granița dintre viață și moarte, dintre succes și ratare. O piscină cu valențele unui personaj absent leagă monologurile lor despre existență, vocație și uitare. Un incident nefericit o trimite pe Ea în comă. Corpul inert devine, dintr-odată, un posibil subiect de documentare și explorare artistică. Cum se poziționează artistul în relație cu materialitatea, cu spațiul în care creează, cu universul pe care îl conține în el însuși? De fapt, instalația video a lui Radu Nica reprezintă o ars poetica. Un experiment artistic despre frământările lucide și halucinante ale creatorului.

Proiectului îi lipsește, totuși, elementul uman, cald, emoția actului teatral. Interpretarea actorilor e pe cât de asumată și de justificată, pe atât de mecanică și rece. Abordarea lor deservește conceptul întregii instalații video, dar păstrează spectatorul detașat și complet neimplicat. Schimbul se produce exclusiv la nivel rațional, prin întrebările care se nasc urmărind secvențele. Cu toate că regizorul Radu Nica găsește o cheie inedită de citire a textului, pretabilă montajului video, povestea nu este una obișnuită și nu te înghite, ci te menține într-o stare de alertă, concentrat asupra replicilor și a deslușirii imaginilor hibride. Dezvoltat împreună cu scenograful Andu Dumitrescu, universul vizual abundă în forme, culori și texturi. Pentru că scenele au fost filmate în perioada pandemiei, predomină cadrele de interior, unele dintre ele fiind realizate chiar de actori. Acestea alternează cu o serie de proiecții de exterior – o pădure, un cer – care relaxează temporar atmosfera. Senzația de sufocare, de claustrare în intimitatea propriei locuințe este omniprezentă. Imaginile sunt întunecate sau dublate de proiecții în culori violente, amplificând replicile dure și sacadate ale personajelor. Secvențele de impact mi s-au părut cel mai puțin încărcate vizual și, mai degrabă, simbolice: purtarea măștii și dezinfectarea mâinilor înainte de a trimite un mail și a de începe o conversație virtuală; o cadă goală, cu pereți mâzgăliți; extragerea oaselor unui pește gătit cu ajutorul unei pensete; momentul masturbării uneia dintre protagoniste, cu efect de blur și suprapunerea unei lumânări care, în final, se stinge.

Timp de două ore, care par destul de lungi (din lipsa mea de răbdare sau din lipsa unei dinamici a structurii), instalația video „Pool (No Water)” urmărește un suport dramatic care furnizează doar un pretext și o suită de scurte monologuri, însă nu și conflict. Dilemele și întrebările retorice pe care și le pun personajele compun un fel de ecou auctorial. Sunt observații sistematice pe care le fac cu privire la umanitate, la condiția artistului, la relațiile cu ceilalți, la rolul pe care îl au pe lume. Viitorul imprevizibil apare asemenea apei dintr-o piscină care te îmbie să sari, însă în momentul contactului, te trezești pe cimentul gri și rece, poate chiar în imposibilitatea de a te ridica. De aici, încotro?

Metaforă a singurătății tradusă artistic prin noile media, „Pool (No Water)” folosește elemente cotidiene, invadând spațiul personal a cinci actori de la Teatrul Maghiar din Cluj și compunând o poveste video a unor artiști însingurați, plini de temeri, amintiri și angoase. În completarea proiecțiilor, universul sonor aparținându-i lui Vlaicu Golcea adaugă un strat de tensiune consistent, care conduce spre o senzație de incertitudine și teamă față de necunoscut.

Instalația video a lui Radu Nica m-a lăsat cu gândul că, în ciuda posibilităților infinite de a edita și deforma imaginea și spațiul, nu reușim să învingem niciodată timpul. Deși acceptăm convenția, rămânem ancorați într-un prezent care continuă să se întâmple și care va fi mereu proiectat în artă, indiferent de modalitățile de expresie folosite. Și poate tocmai aici apare punctul de intersecție cu teatrul – în actualitatea subiectului și a contextului social în care a fost creat „Pool (No Water)”. Atunci când arta devine mai nesemnificativă ca oricând, și totuși, se dovedește principala formă de supraviețuire… emoțională, poate că și profesională.

Teatrul Maghiar de Stat Cluj

„Pool (No Water)” de Mark Ravenhill

Un proiect de Radu Nica, Andu Dumitrescu, Vlaicu Golcea

Asistent de proiect: Melinda Kántor

Traducerea subtitrării în limba română: Dragoș Alexandru Mușoiu

Distribuția: András Buzási, Andrea Kali, Csaba Marosán, Kinga Ötvös, Csilla Varga

Drepturile de autor au fost furnizate de către Judy Daish Associates Ltd. (UK) și Hofra Kft. (www.hofra.hu)