Îndeobște, atunci când  Teatrul Odeon (și nu doar el) anunță difuzarea unui spectacol online, Secretariatul literar (unul dintre cele mai bune nu numai din București, ci și din țară) pune la dispoziția potențialilor spectatori și câteva extrase din cronicile ce au dat seama despre montarea în chestiune.

Nu același lucru s-a întâmplat în cazul spectacolului cu „Astă-seară se joacă fără piesă”. Lucru bizar, căci era vorba despre una dintre cele mai cunoscute și jucate scrieri ale unuia dintre marii reformatori ai literaturii dramatice și, implicit, ai felului de a concepe arta teatrului în secolul XX, Luigi Pirandello.

În plus, spectacolul era montat de unul dintre cei mai importanți regizori români – e vorba despre Alexa Visarion, de al cărui nume sunt legate câteva mari succese ale instituției de spectacole producătoare –, scenografia era semnată de una dintre fruntașele breslei, Maria Miu, distribuția era una consistentă, reunind mai toate marile nume cu care se putea mândri Odeon-ul la vremea premierei. Nume din toate generațiile. De la Dorina Lazăr la Sebastian Papaiani și Geo Costiniu, de la Gelu Nițu la Olga Bucătaru sau Mircea Constantinescu, de la Diana Gheorghian la Crina Mureșan și Elvira Deatcu. Plus Nicolae Urs care, nu doar din când în când, ci cel mai des îl juca pe atoateștiutorul Doctor Hinkfuss.

Urmărind spectacolul m-am convins că, așa după cum intuiam, distribuția era una aș spune mai degrabă adecvată, decât chiar impecabilă. Nicio eroare și nicio surpriză dezagreabilă, câteva foarte bune momente în evoluțiile lui Sebastian Papaiani, altele la fel în cea a Dorinei Lazăr, una dintre cele mai consistente creații din palmaresul artistic al Dianei Gheorghian, foarte credibilă, cu totul remarcabilă, aș zice, în câteva secvențe, mai ales în cele cu tentă tragică, excelent distribuită în Actrița principală. Previzibil, dar corect Geo Costiniu,  adică, așa cum se spune „în rol”.

În decorul simplu, aerat, creat de Maria Miu, în universal sonor al unor citate din mari arii din operă, citate îmbogățite de creațiile originale semnate de Dorina Crișan-Rusu, regizorul Alexa Visarion a elaborat un spectacol cel puțin corect, poate puțin prea zgomotos, ilustrând, n-aș zice că și aprofundând, marile teme ale scrierii pirandelliene – teatru, viață, relația actor-personaj, realitate, iluzie, moarte.

M-a intrigat absența citatelor din cronici. Așa că am început o cercetare pe cont propriu, îndemnat și de faptul că nici eu nu știam prea multe despre respectiva înfăptuire scenică. Nu mi-au fost de prea mare ajutor Biblioteca digitală, de a cărei existență m-am bucurat de-a lungul întregii acestei perioade complicate din existența noastră. Site-ul Regizor caut piesă inventariază, și nu complet, doar producțiile din anul 2000 încoace. Nu am găsit nimic despre spectacolul de la Odeon. E drept, el a apărut pe piață într-un moment dificil pentru revistele culturale din România. Teatrul azi își încetase apariția, revista Scena, editată de Mediapro, era la începuturi și nu a izbutit să acopere cam tot ceea ce echipa redacțională, una altminteri extraordinară, cu Dumitru Solomon, Alice Georgescu și Magdalena Boiangiu în componență, ratase în perioada transferului.

Am mers cu investigațiile mele și mai departe. M-a interesat să reconstitui cât din literatura dramatică a lui Pirandello s-a jucat și, mai ales, cât s-a jucat bine după 1989.

Încă o surpriză. Cătălina Buzoianu, una dintre puținele experte în exegeza scenică a respectivei dramaturgii (să ne amintim de „Să-i îmbrăcăm pe cei goi” de la Teatrul Mic sau de „Uriașii munților”  de la „Bulandra”) nu a mai montat decât „Regăsire”, la Teatrul Mic, și „Șase personaje în căutarea unui autor” la „Bulandra”? Să fi avut oare dreptate Corina Șuteu, atunci când în cronica la „Trovarsi”, cronică apărută în revista Teatrul azi, nr. 12/1991, scria că „autorul pare pentru regizoarea de azi un mister dezlegat și desuet chiar” și că „asistăm la distanțarea ironică a unui ochi artistic pentru care formele artificiale ale dramei burgheze sunt doar forme”? Alexandru Colpacci, revenit de câteva ori în țară, care dăduse în 1978, la Teatrul din Oradea, un foarte bun spectacol chiar cu „Astă-seară se improvizează”, nu cred să se mai fi apropiat după 1989 de vreun text de Pirandello. Vlad Mugur a montat, la Naționalul din Craiova, antologicul Așa este (dacă vi se pare), Liviu Ciulei a pus în scenă la Bulandra, „Henric IV” și „Șase personaje în căutarea unui autor”, Victor Ioan Frunză a montat stagiunea trecută, la Teatrul Maghiar de Stat din Timișoara, tot „Henric IV”, Bocsárdi László a pus în scenă „Omul, bestia și virtutea” și „Să-i îmbrăcăm pe cei goi”, la Teatrul „Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe, dar și excelentul „Nu se știe cum” de la „Nottara”.

Am mai găsit atestat un spectacol cu „Tichia cu clopoței”, pus în scenă de Dan Alexandrescu la Teatrul „Bacovia” din Bacau, am văzut eu însumi „Șase personaje în căutarea unui autor”, regizat de Zalán Zacharias, la Teatrul Szigligeti din Oradea, în 2010, Bogdan Caragea a montat „Omul, bestia și virtutea”. Mihai Măniuțiu a regizat, în 2017, la Teatrul „Regina Maria” din Oradea, „Cafeneaua Pirandello”.

Chiar despre „Astă-seară fără piesă” sau, mă rog, „Astă seară se improvizează”, știu doar că a fost montat în 1991 la TVR, regizor fiind Eugen Todoroan, în 1996 la Naționalul clujean, de Anca Bradu, și în 2018 la Teatrul Național din Iași de Ovidiu Lazăr. Ediția din 2018 a Galei Hop, coordonată de actorul Miklós Bács, i-a fost dedicată lui Pirandello.

Nu am pretenția că enumerarea de mai sus ar fi una exhastivă. Nu dispun de resursele documentare pentru așa ceva .Și lucrul acesta mi se pare o problemă. Nu doar a mea, ci a tuturor celor preocupați de istoria teatrului. Totuși, într-un fel sau altul, ea evidențiază realitatea că în ultimii 30 de ani, s-a jucat în România extrem de puțin din literatura dramatică a lui Pirandello. Oare de ce? E prea greu autorul? Nu place? Nu mai place? Sau foarte puțini oameni de teatru români îl cunosc și se încumetă să-l monteze?

Teatrul Odeon

„Astă seară se joacă fără piesă” de Luigi Pirandello

Regia artistică: Alexa Visarion

Scenografia: Maria Miu

Coregrafia: Roxana Colceag

Muzica şi aranjamente muzicale: Dorina Crişan Rusu

Distribuția:

Bătrânul actor comic – Sebastian Papaiani

Actriţa de caracter – Dorina Lazăr

Actorul principal – Rico Verri – Geo Costiniu

Actriţa principală – Diana Gheorghian

Totina – Crina Mureşan

Dorina – Elvira Deatcu

Nene – Mirela Dumitru

Pomarici – Gelu Nițu

Sarelli – Liviu Timuş

Pometti – Mircea Constantinescu

Nardi – Ovidiu Niculescu

Mangini – Florin Dobrovici

Cântăreaţa – Olga Bucătaru

Consumatorii – Radu Panamarenco, Mircea N. Creţu, Mugur Arvunescu, Laurenţiu Lazăr

Gongu’ – Ioan Batinas

Niculae Urs în Doctorul Hinkfuss… şi din când în când Claudiu Bleonț (Claudiu Ștefan Bleonț)

Cu amabila participare a doamnelor şi domnilor: Ștefanescu Oana, Ana Trofin, Constantin Cojocaru, Nicolai Ivănescu, Marian Lepădatu

Data difuzării online: 3 iunie 2020