Trecutul ascunde întotdeauna ceva. Nu-l cunoaștem niciodată până la capăt. În el trebuie să cotrobăi mereu, ca într-un sertar, și găsești lucruri pe care le știi și lucruri necunoscute. Într-o lume prea grăbită, „A fost odată” este o întoarcere de o clipă, undeva, cândva…
Contează clipa mai presus de orice, contează bucuria, contează să dăruiești ceva. Asta cred cu tărie cei doi artiști celebri pe care îi vedem aici repetând pentru un spectacol rămas în istorie, început în nebunii ani ’60. Balerina Maia Plisețkaia și coragraful Maurice Béjart au împărțit aceeași epocă și o mulțime de visuri și idealuri.
Aici, în această clipă însorită, repetă cu zâmbetul pe buze pentru o creație îndrăzneață, puternică, în care artista trebuie să-și arate forța. Două decenii, spectacolul „Bolero” de Maurice Ravel, rămas una dintre cele mai cunoscute coregrafii ale artistului francez, îi va bucura și îi va provoca pe spectatorii din toată lumea, în săli celebre și în spații deschise, la lumina soarelui sau târziu în noapte. Alături de trupa de balet înființată și condusă de Maurice Béjart, celebra balerină rusoaică va dezlănțui forțele acelea pe care arta le trezește în public. Acum, în clipa în care sunt imortalizați cei doi artiști, publicul e absent. Și totuși, pentru ei, el este o realitate.