La începutul fiecărei luni, vă propunem în Colțul de Carte o discuție despre evenimente, cărți de rezonanță, volume de ficțiune și lucrări de nonficțiune, recent apărute în România.
În 2020, Europa e în fierbere. Vara e compromisă, libertatea e compromisă, drept consecință a serioasei crize sanitare care s-a întins pe bătrânul continent, provocându-l să-și găsească salvarea și să-și regăsească normalitatea. Sub semnul călătoriei momentan nerecomandate, vara, timpul acesta atât de prețios pentru aproape fiecare, aduce de data aceasta mai ales călătorii în jurul propriei camere și, să sperăm, o necesară întoarcere la lectură, poate și la cărțile scăpate din vedere, la cărțile pe care, copleșit de cerințe și tentații nesfârșite, nu mai ajungi să le citești.
În plină vară toridă, necruțătoare cu răbdarea noastră serios pusă la încercare de schimbările generate de pandemia Sars-Cov2, nu e puțin lucru să poți face, din fotoliul de acasă, o plimbare prin Europa, la care ne invită, de exemplu, cartea lui Cătălin D. Constantin, intitulată „Orașe în rezumat. Piețe din Europa și istoriile lor”, o lucrare cum rar se tipărește în România, care a fost prefigurată și însoțită în ultimii ani de expoziții în mai multe orașe importante din țară și din Europa, care merită cunoscută de cât mai multe categorii de cititori.
Parcurgând-o, m-am întors și la „Orașul în istoria Europei”, volumul lui Leonardo Benevolo, editat în 2003 la Polirom, în Seria Construcția Europei, coordonată de celebrul Jacques Le Goff. Și sub semnul întrebării care se pune la sfârșit am așezat impresiile de lectură. Acolo, în ultimele paragrafe ale lucrării lui Leonardo Benevolo, care pornesc de la emblematicul destin al Veneției, citim: „În cartea Noul stat industrial, din anul 1967, Galbraith se întreabă care sunt cauzele incapacității societății noastre de a crea un cadru fizic armonios și sugerează trei motive: primatul productivității, ordinea încredințată dimensiunii verticale a acțiunii și absentă din dimensiunea orizontală a mediului înconjurător și natura colectivă, nu individuală, a deciziilor privind mediul natural. Existența dezechilibrelor din orașe demonstrează că ceva nu merge în lumea de astăzi. Dar orașele europene care nu sunt sau nu sunt încă în întregime distruse dovedesc faptul că este posibilă crearea unui peisaj armonios și redarea mai puțin himerică a utopiei de a conferi societății noastre o fizionomie mai bună – sau, cel puțin, nu mai rea – decât realitatea actuală”.
Un aspect definitoriu pentru Europa din această fizionomie studiază și antropologul Cătălin D. Constantin în cartea sa, privind piețe europene cu ochi dornici să vadă ce e dincolo de forme, să găsească un fir roșu, fără însă ca, urmărind destinația, să piardă frumusețea călătoriei. Nimic din această frumusețe nu e pierdut grație formulei alese: unitatea text-imagine și analiza ce privilegiază observația personală și participativă, asupra căreia insista, după cum amintește autorul, și unul dintre primii antropologi.
Înainte de a porni la drum, unde își propune călătorul să ajungă? Ce anume urmărește în periplul său prin piețe din Europa, unele celebre, precum San Marco de la Veneția, de unde începe plimbarea, iar altele anonime, care-și păstrează specificul într-un fel care nu are cum să nu fascineze, mai ales în era globalizării? Cert este că începe de la o ipoteză generoasă, care permite o mulțime de libertăți în interpretare: „O piață de oraș e un rezumat. Istoric, arhitectonic, cultural, social. Într-o piață de oraș se văd bine și deseori deodată toate straturile vieții omenești, ale vieții sociale. Piața orașului e, din acest punct de vedere, un spațiu privilegiat. Un palimpsest care vorbește, dacă știi să-l citești, despre istoria și viața așezării din epoci diferite. Dintr-o piață mică, cartea ar fi trecut într-o piață mare și celebră, apoi în una mai puțin știută, din nou într-o altă piață celebră, pentru a se încheia rotund, tot într-o zi de sâmbătă, în orașul de pornire, dar în alt an. Dar ce e o piață? Un spațiu arhitectural? O scenografie pentru spectacolul social și cel istoric? Un centru geografic? Un martor? Un loc prin care poți mai ușor citi felul în care trăiește, evoluează, gândește o comunitate? Ce e, la urma urmei, o piață? Cele peste cinci sute de pagini care urmează încearcă să fie un răspuns la această întrebare”.
Așa cum „lumea-ntreagă e o scenă”, tot astfel lumea-ntreagă e o piață. În piață se vând și se cumpără lucruri, în piață se concentrează spiritul locului, acolo se face sinteza unor moduri și stiluri de viață, acolo se povestește trecutul, se trăiește prezentul și se visează la viitor. Nu doar cafenelei îi sunt rezervate aceste atât de fermecătoare, atât de necesare îndeletniciri omenești, ci și piața întreagă se constituie într-un decor ce găzduiește mereu vieți, un decor multistratificat, fundamental pentru spectacolul existenței, un decor în strânsă legătură cu personajele pe care le găzduiește și, inevitabil, la modelează.
Ghidați de autor, care-și pune în pagină relevante fotografii personale, unele făcute cu drona, începem din salonul emblematic al Europei, cum a descris cândva Napoleon Piața San Marco, edificată pe model bizantin. Sub semnul unui celebru tablou pictat de Canaletto la 1723, povestea acestui spațiu cu o geometrie deloc simplă, compleșit de simbolism, vegheat de Sfântul Marcu, este povestea elementelor din care e alcătuit. Refăcută aici pe scurt, dintr-o bibliografie impresionantă, ea se ramifică parcă la infinit. Citim despre Palatul Dogilor, desigur, despre Bazilica San Marco și despre multe dintre edificiile care alcătuiesc irezistibilul spațiu al orașului sufocat de turiști, despre elemente decorative și nu numai uzurpate de la Constantinopol și aduse aici, despre căutarea armoniei și, de asemenea, despre îndrăzneala de a trece dincolo de ea.
Dar spațiu vital al interacțiunii, al convivialității, al plăcerilor rămâne piața chiar și în locuri unde rar calcă cineva iarna, de exemplu, și unde câte un bătrân își deschide cafeneaua, adesea lângă un copac secular, fără să știe pentru cine. Se întâmplă așa în piețele din unele sate grecești, de pildă, unde ordinea lucrurilor este alta, unde Cătălin D. Constantin a făcut cercetare în diferite etape, a descoperit, a descris și a analizat spiritus loci. În Astropotamos, în Pindul central și în regiunea Zagori, piețele rurale sunt importante în viața comunității și își păstrează componentele arhaice – biserica, școala, cafeneaua, fântâna, copacul – și funcția preponderent socială: „Nu sunt piețe care trebuie văzute, ci piețe în care trebuie să se întâmple ceva. Funcția lor primă nu e deloc estetică, ci socială. Iar ce se întâmplă e, în rezumat, povestea comunității care trebuie să funcționeze ca întreg. Mereu pe drumuri, lumea aceasta trebuie să găsească în piață o forță de atracție gravitațională mai mare decât dacă ar fi permanent și nemijloct aici. De aici, importanța cafenelelor și a tavernelor. Conversația cotidiană și comensualismul leagă tot atât de mult comunitatea ca timpul sacru al marilor sărbători”.
Acest timp sacru este decisiv și pentru piața din Valladolid, Spania, un spațiu care îi prilejuiește autorului pagini cât se poate de vii și pline de culoare, unde observațiile antropologului se îmbină cu observații semnate parcă de un reporter de teren care surprinde bine specificul locului, ilustrat și prin fotografii spectaculoase, așa cum spectaculoase sunt manifestările ritualice din Semana Santa, care au loc de sute de ani. Ceva din teatralitatea ritualurilor catolice e imortalizat în fotografiile făcute în mai multe ocazii de autor în Plaza Mayor, astăzi una dintre cele mai mari piețe din Spania, unde istoria orașului a lăsat amprente de neșters. În treacăt fie spus, Peninsula Iberică figurează în volum cu mai multe piețe, de mai multe feluri, și acolo sunt destule idei pentru cărți viitoare. Iată, de altfel, una dintre calitățile volumului: din el se pot naște multe cărți.
Piața-ntreagă e o scenă, înțelegem, și toți oamenii-s actori, desigur. Vechiul motiv baroc e nemuritor și suportă variațiuni. Poftiți, deci, în piețe din Europa mediteraneeană, dar și din Polonia, Croația sau Cehia, Olanda sau Germania. Aveți la sfârșit o sută de piețe mai puțin cunoscute turiștilor, cu nenumărate povești care așteaptă să fie descoperite, cu tot cu stilurile de viață de care sunt legate. O să vă întâlniți și cu niște personaje din „Casa Buddenbrook” de Thomas Mann, de pildă, dar și cu greci bătrâni, cât se poate de reali, care-și duc zilele în vreo cafenea singuratică, aproape de câte un copac matusalemic, dornici de vorbă. Nu arhitecților, nu antropologilor li se adresează în primul rând cartea, ci oricăror cititori care privesc lumea din jur și călătoresc. Iar acum, într-un moment când nu se poate călători în deplină libertate, cartea lui Cătălin D. Constantin, publicată la Peter Pan Art, vă poate ajuta să călătoriți din propriul fotoliu. Ca și rubrica lui „Însemnări de antropolog”, care vă așteaptă la www.optmotive.ro.
