Corpul codifică și decodifică. Trădează și subjugă. Adulmecă și uneori distruge. Corpul nu întinerește asemenea unui copac. Nu-și poate tăia cu foarfeca amintirile, nu-și poate decupa trecutul și nu-și poate reteza greșelile. Corpul nu poate, asemenea copacului, să întâmpine fiecare iarnă curat, gol sau liber. Fiecare iarnă poate ucide corpul, în timp ce fiecare copac se ridică iar și iar la viață. Spațiul dintre o singură viață și o singură moarte e ocupat de cuvintele care alcătuiesc o singură poveste.

Povestea pe care Andrea Gavriliu o imaginează pornind de la versurile lui Marius Aldea aduce în prim-plan o suită de vulnerabilități și sensibilități care, adunate laolaltă, conturează un traseu, un început și mai multe etape sfârșite sau, mai simplu de atât, viața unui bărbat care simte apăsarea realității, un bărbat care a fost copil în burta mamei lui și care a gustat cu lăcomie din singurătatea celui nenăscut, pe care a păstrat-o mai apoi ca pe un scut.

„Outfitul șearpelui”, premiera din iunie de la Teatrul „Marin Sorescu” din Craiova, e un spectacol poeticoregrafic dur, franc, bine articulat, care, sub semnătura Andreei Gavriliu (concept, regie și coregrafie), se transformă în imagini corporale, interiorizate, în mișcări personale și personalizate. Poezia lui Marius Aldea coboară din turnul de fildeș al prețiosului „estetic”, fără a-și pierde deloc mizele literare, și, prin simplitatea și directețea ei, se apropie de oameni, de ce au ei profund, ascuns și nerostit. Între melancolie și nebunie, între extaz și suicid, între domestic și sălbatic se desfășoară viața unui bărbat simplu, cu trăiri simple, care, încă de când e prezentat copil, încearcă să găsească un răspuns pentru sutele de întrebări care îl iau cu asalt, dezlegând treptat șireturile lumii: Ce-ai fi regretat, dacă n-ai fi existat?

Personajul principal al spectacolului ar putea fi chiar singurătatea, o singurătate masculină care, de exemplu, vorbește despre femei, despre ce au ele mai curat și mai abject. Vorbește despre moarte sau despre crucea surdă a tatălui, care îngroașă încă o dată ideea absenței. Vorbește despre droguri, despre feminismul nihilist, despre sunetul aspiratorului și despre cel mai puternic mușchi din corp, limba, cea care dă putere cuvintelor. Vorbește despre actualitate, despre telefoanele care ne șterg chipul, identitatea, despre lucrurile mărunte care alcătuiesc în jurul fiecăruia un microcosmos irepetabil. Deși ne aflăm în fața celuilalt, suntem singuri în alegeri, în răspunsuri sau în atitudine. Oamenilor nu le e frică de adevăr sau de minciună, ci de consecințele care se nasc după, iar aici sunt toate asumate, scuipate cu ironie și autoironie, cu furie și blândețe deopotrivă, cu naivitate, curaj, durere.

Cei șase actori, Alex Calangiu, Ștefan Cepoi, George Albert Costea, Cătălin Mihai Miculeasa, Claudiu Mihail și Vlad Udrescu, separă trecutul personajului, al „tipului”, în etape singulare, fundamental diferite, care, la o privire de ansamblu, alcătuiesc un tot complex de trăiri, senzații, uneori dramatice și decepționate, alteori grotești sau pline de cruzime, sfidând cu sarcasm echilibrul șubred al lumii, al apartenenței la lume. Într-un decor de o simplitate ascuțită, 6 scaune galbene, 6 ventilatoare-radiatoare, care se concentrează perfect în jurul poveștii, aici meritul revenindu-i Liei Dogaru, cei șase actori reprezintă un alter ego multiplicat al diverselor momente marcante din viața unui personaj unic, invizibil, dar prezent. Ei reprezintă doar șase „piei” din mulțimea de piei în care un om se ascunde într-o viață, fiecare preluând, pe rând, continuarea poveștii de la celălalt într-o serialitate firească, bine structurată. Mișcările și interpretarea lor însoțesc potrivit fiecare valență a adevărului psihologic, aducând versurile într-o formă fizică clară și coerentă. În coregrafia pe care Andrea Gavriliu o propune, mișcarea pare generată organic de text și de sensurile care însoțesc versurile. Mișcarea e pe picior de egalitate cu textul și, tocmai de aceea, uneori se desfășoară în sincron, alteori în opoziție, așa cum și omul se află în raport cu viața, cu greșelile, cu regretele sau cu trecutul lui.

În „Outfitul șearpelui”, umorul amar întâlnește ironia caustică, copilul întâlnește singurătatea, bărbatul întâlnește femeia, bătăile întâlnesc inima, cuvântul întâlnește corpul, iar Andrea Gavriliu îl întâlnește pe Marius Aldea, o întâlnire în urma căreia fiecare pas calcă versul într-o formulă potrivită și percutantă.

Teatrul „Marin Sorescu” din Craiova

„Outfitul șearpelui”

Un spectacol de Andrea Gavriliu după poeziile lui Marius Aldea

Traducerea în limba engleză: Andreea Crișu

Scenografie: Lia Dogaru

Muzică: Mihai Dobre

Distribuție: Alex Calangiu, Ștefan Cepoi, George Albert Costea, Cătălin Mihai Miculeasa, Claudiu Mihail și Vlad Udrescu