La începutul fiecărei luni, vă propunem, în Colțul de Film, o poveste sau discuție despre cele mai relevante filme și evenimente cinematografice ale momentului.

Mai norocos decât toate festivalurile de teatru din România, TIFF reușește performanța extraordinară de a fi organizat nu online, ci de-adevăratelea, în aer liber, timp de 10 zile, în Clujul (pe) care l-a consacrat. Și cine e la Cluj în această perioadă de început de august a anului pandemiei se simte, cu siguranță, norocos. Și pentru că reîncepe să simtă gustul pierdut al normalității, și pentru că este prezent la un eveniment de mare calitate. Și ca să mai stingă un strop din dorul celor care n-au putut ajunge la TIFF anul acesta, când numărul participanților e mult restrâns, platforma TIFF unlimited pune la dispoziția doritorilor, până pe 16 august, câteva dintre titlurile așteptate ale ediției din acest an, din secțiunile destinate hiturilor festivaliere, „Supernova”, „No Limit” și „What’s up, Doc?”. Păcat că nu sunt și hituri din secțiunea Zilele Filmului Românesc disponibile pe platforma online…

Ce puteți vedea, așadar, din selecția TIFF, de acasă din fotoliul personal?

• 6,5 milioane(Just 6.5, r. Saeed Roustaee) – thrillerul a făcut înconjurul lumii într-un parcurs festivalier impresionant și a devenit un mega-hit de box-office în Iran. Titlul se referă la cei 6,5 milioane de dependenți de opioide din Iran.
• A trăi(Vivere, r. Francesca Archibugi) – rutina unei familii e dinamitată de apariția tinerei bone irlandeze Mary Ann, în drama selectată la Veneția și adusă în premieră în România la TIFF.
• Atlantis(r. Valentin Vasianovici), câștigătorul secțiunii Orizzonti la Veneția. Plasat într-un viitor distopic, filmul urmărește universul în descompunere al unui fost soldat cu sindrom post-traumatic.
• Diavolul dintre picioare(Devil Between the Legs) – filmul legendarului autor mexican Arturo Ripstein este o explorare intimă a relației unui cuplu de vârstnici.
• Ecou (Echo, r. Rúnar Rúnarsson) – câștigătorul Premiului pentru regie la TIFF 2011 cu Volcano revine cu un portret amar și atașant al societății islandeze moderne. Premiat la Locarno și Valladolid.
• Fecioara de august (La virgen de Agosto, Jonás Trueba) – nopți de conversații și petreceri de vară în Madrid, într-un film tineresc, melancolic și dezarmant de tandru, în stilul lui Eric Rohmer, proiectat la San Sebastian și distins cu mențiune specială la Karlovy Vary.
• Jaful secolului(The Heist of the Century, r. Ariel Winograd) este povestea celebrului jaf care i-a inspirat pe creatorii seriei La Casa de Papel și care s-a petrecut în realitate în Argentina.
• Noul val (Le choc du futur), filmul lui Marc Collin, co-fondator al celebrei trupe Nouvelle Vague, este o incursiune în începuturile muzicii electronice din anii ’70, cu beat-uri și gadgeturi care au anticipat un sound cu mult timp înainte ca el să devină mainstream.
• Pacientul perfect(The Perfect Patient, r. Mikael Håfström) spune povestea celui mai notoriu scandal judiciar din istoria Suediei.
• Pasărea pictată (The Painted Bird, r. Václav Marhoul) a scandalizat publicul de la Veneția, evocând iadul est-european din vremea războiului în imagini alb-negru, prin ochii unui copil.
• Pictorița și hoțul(The Painter and The Thief, r. Benjamin Ree) – o pictoriță îl transformă în muză pe cel care i-a furat tablourile, iar viețile amânduror se schimbă imprevizibil. Premiul special al Juriului la Sundance.
• Revanșa (The Comeback), o mini-serie pasionantă regizată de Patrik Eklund, în care protagonista visează încă să-și răzbune înfrângerea istorică din campionatul de badminton din ’83.
• Secolul XX(The Twentieth Century, r. Matthew Rankin) este o satiră politică inspirată de povestea ascensiunii la putere a fostului Prim-ministru canadian William Lyon Mackenzie King. Un film de epocă distins cu Premiul FIPRESCI la Berlin 2020.
• Tineri și influenceri (Jawline), documentarul semnat de Liza Mandelup despre un tânăr de 16 ani care face tot posibilul să devină următorul idol online a câștigat Premiul Special al Juriului de Documentar la Sundance.
• Nevăzutele(The Unseen, r. Behzad Nalbandi) face auzită vocea femeilor fără adăpost din Teheran, într-un documentar animat despre experiența de a fi ridicate de pe străzi în contextul vizitei oficiale a unui grup de demnitari străini.

Am ales, „Jaful secolului” („The Heist of the Century”) povestea spusă într-un mod foarte special de Ariel Winograd, și pentru că titlul se leagă de serialul fenomen „La Casa de Papel” (care s-a inspirat, se pare, din acest jaf, un caz real care s-a petrecut în 2006, în Argentina), și pentru că mi se pare extrem de interesant felul cum se raportează oamenii la acest fenomen. Fascinația pe care o creează pe de o parte ideea de „jaful secolului” și pe de altă parte, empatia pe care o resimt față de cei implicați.

Și nu știu de ce, încă de la primele imagini, filmul lui Ariel Winograd te trimite parcă în lumea lui David Mamet din „American Buffalo”. Are ceva din aerul acela dulce-amar, duios-nostalgic, un pic caraghios, în care câțiva escroci simpatici pun la cale o lovitură din care s-ar putea îmbogăți peste noapte. Sigur că escrocii care au dat în realitate jaful de la Banca Rio din Argentina sunt ceva mai bine organizați decât „gangsterii” visători ai lui Mamet, care nu reușesc niciodată să facă un pas concret spre jaful vieții lor, dar aerul acela retro și ușor romantic e superb surprins de filmul lui Winograd, care îmbină într-un mod simpatic suspansul cu umorul.

Imaginile surprind o Argentina un pic idilică, pe alocuri colorată, o combinație de lume veche, desprinsă parcă din almanahuri de altădată, și o așa-zisă lume nouă, în care încep să se strecoare clădiri „moderne” kitsch, precum sediul Băncii Rio, cel cu jaluzele verticale la ferestre… Nimic grandios în acest film, care la scară mare vorbește, de fapt, despre „lumea noastră mică”, săracă, puțin nebună, puțin în derivă, în care cineva, câteodată, simte nevoia să schimbe regulile jocului.

Și ca un joc e construit și acest mare jaf al secolului, ca un joc de copii nebuni și mari, care într-o zi își iau pistoale false și sapă tuneluri prin canale și intră în sediul unei bănci cu măști pe față, și improvizează un tort cu o lumânărică în plin jaf, pentru o bătrânică simpatică, luată ostatic, care-și serbează ziua de naștere, și care fug cu câțiva saci cu bani și aur cu o barcă amărâtă cu un motor care nu vrea să pornească… și îi urcă în cel mai simpatic și mai retro și mai colorat microbuz din câte există, desprins ca din cărțile de colorat. Așa arată marele jaf al secolului. Ușor ridicol…

Și pentru că filmul este o producție 2020 și vine, așadar, după fenomenul „La Casa de Papel” care s-a inspirat de la același jaf care s-a sfârșit cu bine (fiecare înțelege ce vrea din acest „bine”…), își permite și câteva trimiteri ușor ironice, ușor amuzante, la povestea lui Alex Pina, care-l are în centru pe El Profesor. Cum anume? Veți vedea dacă aveți curiozitatea să vedeți filmul pe platforma TIFF unlimited. Și rămâne să vorbim altă dată despre teribilul fenomen „La Casa de Papel” și extraordinara lui putere de seducție, într-o lume în care cuvântul catharsis părea dispărut și pe care El Profesor și echipa lui de visători nebuni, cu nume de orașe, care nu mai au nimic de pierdut, îl reinventează pe ritmuri de „Bella Ciao”…