Numărul 11 al ediției tipărite a revistei „Amfiteatru”, care face trecerea spre noua stagiune 2020-2021, reprezintă un număr de tranziție, tipărit în perioada în care teatrele se pregătesc de reîntâlnirea cu spectatorii.
Într-o perioadă dificilă pentru evenimentele live, cauzată de pandemia COVID-19, care impune măsuri de siguranță stricte, numărul din august al ediției tipărite pledează pentru întoarcerea în sala de teatru, ținând cont de măsurile impuse de criza sanitară, după o absență prelungită a întâlnirii dintre artiști și spectatori. Sub semnul nevoii de cultură, „Amfiteatru” se apleacă asupra unor creații recente, cum ar fi „M de la Murphy”, creație semnată de Andrea Gavriliu la Naționalul bucureștean, sau „Maternal” de Alexandra Badea, spectacol regizat de Radu Nica la Scena Digitală a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu.
Incursiunea în universurile creatorilor din România continuă cu două dialoguri. Primul invitat este dansatorul și coregraful Gigi Căciuleanu, în 2020 pentru a doua oară director artistic al Galei Tânărului Actor HOP, care se desfășoară în condiții speciale la TNB. De asemenea, cititorii vor descoperi în noul număr un interviu cu Ștefan Lupu, actor, dansator și coregraf.
Ca de fiecare dată, pentru a înțelege prezentul, „Amfiteatru” pune sub lupă și trecutul. În acest număr sunt rememorate două figuri importante ale scenei: Clody Bertola, actriță importantă din România, și Paul Scofield, unul dintre cei mai importanți actori britanici din secolul XX.