„Adaptare” este, se pare, cuvântul-cheie în această perioadă. Adaptare pe repede înainte la mediul online. Viața se mută online. Și, desigur, că teatrul nu poate sta deoparte în acest „joc” în care la nivel mondial anormalitatea este transformată într-o așa-zisă nouă normalitate. Teatrul se adaptează… Cât de (ne)necesară, cât de periculoasă este această adaptare o va demonstra timpul, un viitor incert la care ne uităm ca la un film SF și, după disponibilitatea, imaginația, cultura fiecăruia, îl considerăm mai bun sau mai prost.
Spectacolul „Live” realizat de Bobi Pricop la Secţia germană a Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu şi transmis pe platforma TNRS – Scena Digitală face parte exact din aceste încercări de adaptare la noua realitate. E un produs hibrid un amestec de teatru, film, televiziune, e un produs care copiază „limbajul” rețelelor de socializare și livrează un „live” exact în stil Facebook, brut, aparent neregizat. E o încercare de a reflecta lumea nouă care e pe cale să se nască, îi surprinde grimasele și îi luminează violent defectele. Una peste alta, dincolo de faptul că e un produs artistic ce și-a propus să fie o alternativă la zecile de spectacole filmate mai mult sau mai puțin profesionist și transmise de-a valma online în timpul carantinei, e o mostră de cum ar putea arăta „teatrul” sau o mare parte din el într-un viitor pe care se pare că suntem nerăbdători să-l trăim.
Bobi Pricop ia un text scris de dramaturgul Thomas Perle în care se întâlnesc cinci povești. Cinci pretexte mai degrabă decât situații reale de viață… Pretexte pentru a vorbi despre câteva dintre obsesiile lumii noastre: psihologia educației copilului, xenofobia, emigrarea cu efectele ei devastatoare, exploatarea forței de muncă venite din estul Europei, victimele înșelătoriilor pe internet, mersul la psiholog, relațiile amoroase care se trăiesc online, biserica și veșnicele critici la adresa ortodoxiei. Iar firul roșu al celor cinci povești ar fi ideea de manipulare. Forme diferite de manipulare, mai mult sau mai puțin subtilă.
Spectacolul nu este înregistrat, actorii – Johanna Adam, Yannick Becker, Emőke Boldizsár, Daniel Bucher, Anca Cipariu, Fabiola Petri, Daniel Plier și Valentin Späth – joacă de fiecare dată live. Însă sala e goală. Iar scena e folosită ca un fel de „panou de control” pentru o instalație video în care, după fiecare poveste, spațiul este rearanjat și pregătit, tot live, pentru următoarea poveste.
Prima parte însă e gândită ca un live pe Facebook. O femeie, pare-se celebră, deținătoare a unui blog de gastronomie, transmite în direct de pe stradă, în mers, un presupus incident, care ar fi avut loc într-un parc, unde un copil ar fi fost supus unui abuz. În dreapta ecranului curg comentarii legate fie de ce spune femeia, fie de etnia ei – e unguroaică –, fie legate de rețetele ei. Un mic „turn Babel” care surprinde urâțenia lumii noastre, deopotrivă cu tendința spre analfabetism și cu superficialitatea ei. Dacă femeia și-a regizat micul live ca să obțină publicitate sau ceva chiar s-a întâmplat în parc devine neimportant. Important rămâne doar acest fel frust de a copia o realitate. La ce folosește asta e o altă întrebare…
Următoarele trei povești se întâmplă în interior, pe scena în care într-un fel de clarobscur se pregătesc actorii și spațiile. Poveștile implică actori care vor „interacționa” tot prin intermediul ecranului. Static, aducând în discuție teme, teme, teme… și nu oameni, „spectacolul” exact asta își propune. Să (re)prezinte, ca pe un punct de plecare într-o conversație, situații generale din lumea noastră, situații mai degrabă vidate de personalitate, mai degrabă mici idei care defilează pentru a spune iar și iar aceleași lucru.
Folosind un minim de mijloace cinematografice, Bobi Pricop construiește mici spații recognoscibile pentru fiecare personaj, spații care țin loc de identitate, de biografie personală… și contribuie în același timp la crearea unei senzații de artificialitate, pe care, evident, regizorul și-o propune.
A cincea situație schimbă registrul și propune o așa-zisă anchetă jurnalistică despre un preot ortodox, făcută de un jurnalist german și construită în stilul senzaționalist pe care-l folosesc televiziunile. Din nou, genul de subiect la modă…
„Live” se dorește un alt tip de experiență. E live, dar e intermediat și reflectă exact acel tip de realitate pe care ne place cel mai mult s-o trecem prin malaxorul mass-media și rețele de socializare, o așa-zisă bucată de realitate pe care prea des ne străduim s-o augmentăm și s-o facem vedetă. Construcții precum „Live” vor mai apărea probabil în următoarea perioadă, iar disputele legate de necesitatea lor vor fi și mai multe, și mai aprinse. Important e dacă le luăm ca atare, produse surogat într-o perioadă anormală, sau le transformăm în noua noastră „normalitate”.
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Secția Germană – Scena Digitală
„Live” de Thomas Perle
Regia și spațiul scenic: Bobi Pricop
Muzică originală: Eduard Gabia
Director de imagine, sunet și montaj: Mihai Popa
Video design: Dan Basu
Asistență costume: Emőke Boldizsár
Operator montaj live: Ovidiu Coca
Cu: Johanna Adam, Yannick Becker, Emőke Boldizsár, Daniel Bucher, Anca Cipariu, Fabiola Petri, Daniel Plier și Valentin Späth
