Înăuntru sau afară? Aceasta pare a fi devenit întrebarea. Diversele forme în care s-a putut juca teatru în ultima vreme au pretins adaptări la un spaţiu deloc prietenos. Scenele pe butoaie din pieţele zgomotoase de acum câteva secole bune ce au dus la perfecţionarea unui gen de teatru de sine stătător nu prea mai pot fi transpuse 1:1 în 2020. Nici butoaiele nu mai sunt la fel de trainice, nici zgomotele nu mai sunt aceleaşi, nici atenţia publicului nu mai e la fel de naivă. A juca afară, în faţa unui public cu un deficit de concentrare datorat ritmului la care s-a adaptat şi deprinderilor de multi-tasking însuşite recent, devine o provocare dincolo de complicaţiile tehnice. Ce poţi face pentru a fi sigur că povestea nu doar ajunge la publicul cel mascat, distanţat, speriat şi cu mintea în multe locuri în acelaşi timp, ci îl şi face să rămână, emoţionat, eventual?

Alexandru Nagy a încercat să fie creativ şi să transforme obstacolele în oportunitatea de a se juca de-a Commedia dell’Arte contemporană şi adaptată; cu un twist practic. Spectacolul „Cabaretul cuvintelor” de Matei Vişniec, o co-producţie a Teatrului „Al. Davila” din Piteşti cu Teatrul Dramaturgilor Români din Bucureşti beneficiază la fiecare reprezentaţie şi de interpretare în limbajul semnelor pentru persoane cu deficienţe auditive. Lavinia Chiţu şi Denis Blidariu fac parte din trupa spectacolului şi sunt integraţi în fiecare scenă fiind extrem de expresivi şi concentraţi la dublul rol pe care îl au alături de cei opt actori.

Textul lui Matei Vişniec permite o plajă largă de interpretări. Pornind de la jocuri de cuvinte şi de la sonorităţi, dialogurile scurte sunt pretexte care invită la creativitate şi rezolvări în afara zonei convenţionale. Câteva elemente de costum şi recuzită oferite de Cristina Ciucu, scenografa spectacolului, vin în sprijinul actorilor pentru a crea situaţii cât mai diferite şi cu potenţial comic. Intenţia de a crea o înlănţuire de momente de sine stătătoare, pe care o trupă ambulantă le prezintă într-un spaţiu deschis, destul de restrâns, impresia aceasta nomadă, tonică, a unei companii care cutreieră ţara spunând poveşti cui are timp să se oprească să îi asculte are ceva foarte viu. Imprecizia din interiorul scenelor care mai reduce din calitatea estetică per-ansamblu şi lasă impresia unei grabe în stadiul de construcţie a structurii e compensată de energia ce pare inepuizabilă a celor zece interpreţi aflaţi, parcă, mereu în mişcare browniană. Zâmbeşti şi te simţi bine şi eşti dispus să treci cu vederea evidentele neajunsuri şi aerul de superficialitate. Tocmai pentru că e asumat şi subsumat convenţiei.

Teatralitatea formală a unor replici, interpretările uneori gonflate şi suprasolicitate, artificiozitatea pe care o păstrează mai ales actriţele, ritmurile pierdute şi combinate ale intenţiilor neîmplinite de univers sonor live şi stângăciile unor priviri care se trădează a fi speriate sunt acoperite de o vioiciune care duce totul mai departe. Îmbinarea scenelor e la vedere, cu balamalele nu tocmai de ultimă generaţie. Crescendo-ul scenelor are însă coerenţă şi succesiunea conduce către un punct culminant atât al poveştilor, cât şi al interpretării. Cei pe care îi cauţi în scenă şi cărora le aştepţi privirea sunt Ciprian Valea – ludic, agil, atent la tot ce se întâmplă, cu o tehnică vocală şi corporală deprinse cu improvizaţia –  şi Gogu Preda – foarte concentrat, sigur pe sine şi cu o carismă ce îl scoate în evidenţă.

„Cabaretul cuvintelor” a fost conceput pentru a fi jucat în aer liber. Este o mostră de spectacol de stradă în care, printre peticele de energie cusute cu aţe de diferite culori şi grosimi, se poate strecura timid un colţ de emoţie datorată talentului individual. E o încercare sinceră de a aduce bucurie celor care au nevoie de ea. Dedicaţia specială pe care o face acest spectacol persoanelor cu deficinenţe de auz este, poate, mai importantă decât perfecţiunea estetică pe care nici măcar nu pare că şi-ar fi propus cu orice preţ.

Teatrul „Al. Davila” Piteşti şi Teatrul Dramaturgilor Români

„Cabaretul cuvintelor” de Matei Vişniec

Regia: Alexandru Nagy

Scenografia: Cristina Ciucu

Cu: Diana Bagdasar, Denis Blidariu, Teodora Colţ, Lavinia Chiţu, Oana Marcu, Alexandru Nuţă, Vlad Popescu, Gogu Preda, Tatiana Serghi, Ciprian Valea