Poveștile își găsesc înțelesul doar în curba fină a urechii ascultătorului. Alunecă pe liantul care duce spre inimă, acolo unde întâlnesc un sens îndeajuns de înalt pentru a rămâne sau un motiv destul de puternic pentru a se evapora. Romeo și Julieta e una dintre poveștile nemuritoare, în principal pentru emoția și forța cu care s-a impus în mentalul colectiv și afectiv o dragoste imposibilă, dar și pentru nuanța turistică pe care a căpătat-o de-a lungul anilor, a sutelor de ani: un balcon în Verona, unul dintre multele balcoane care există, unde niciun Romeo nu a curtat vreodată o Julieta.

„Romeo și Julieta” în regia Lilianei Pană, producție a Teatrului Mic, reia povestea știută a lui Shakespeare, propunându-și două direcții bune, dar care nu-și găsesc îndeajuns relevanța una în acord cu cealaltă: pe de o parte vrea să redea cât mai precaut povestea lui Shakespeare, iar pe de altă parte își dorește să pună o amprentă cât mai personală, mai inovatoare asupra spectacolului. Emoțiile, tumultul, durerea a doi tineri care nu se pot iubi din cauza conflictelor dintre familiile lor sunt întrerupte, poate, prin prea multele intrări și ieșiri din scenă, un du-te-vino puțin exagerat, care nu lasă să se decanteze o stare, o senzație, curate și justificate de altfel, și care nu permite poveștii o curgere susținută și asumată. Astfel, scenele par să se succeadă doar printr-o nouă răbufnire. Ceea ce se distinge atât de plăcut, bine țintit, este cuplul de îndrăgostiți, Alina Rotaru în rolul Julietei și Marian Olteanu în rolul lui Romeo, amândoi șovăitori, explodând de nesiguranțele și, totodată, de urgențele tinereții, bine puse în valoare și atent exprimate.

Spectacolul se deschide cu discursul părintelui Lorenzo, interpretat cu multă grijă și căldură de Rareș Florin Stoica, care rămâne în scenă până la finalul piesei, devenind astfel un fel de umbră, un însoțitor omniprezent al poveștii nefericite. Plimbându-se cu pași mici pe marginea scenei sau așezându-se din când în când pe o bancă, neputând interveni în derularea faptelor, el subliniază prin prezența lui „absentă” neputința de a nu fi putut îndrepta lucrurile, de a nu fi putut salva o poveste de dragoste, însă, în ciuda premisei bune de a reda totul printr-un nou filtru subiectiv, chinuit de vinovăție, el rămâne o prezență nesusținută îndeajuns, cum de altfel este și cea a cântăreței la flaut, care apare când și când doar câteva secunde, tăind astfel ritmul fără o justificare coerentă.

Decorul este unul impersonal, două scaune din metal, cu ascuțișuri „moderne”, care reprezintă tronul familiilor în cauză, Capulet și Montague, din care cea de-a doua nu apare pe scenă deloc. Balconul se dezvăluie ceva mai târziu și poartă aceeași notă rece a actualității, a prefabricatului. Și nici nu ar fi fost spațiu pentru prea multe artificii, căci sala mică din Constantin Mille abia a putut să permită un dans cu majoritatea actorilor în scenă, unde fiecare a încercat să se țină departe de celălalt prin piruete atente. Dar ușor-ușor, după prima jumătate a spectacolului, lucrurile își intră în mână.

Nu lipsește umorul și nu lipsește nici libertatea, iar meritul îi revine în special lui Alexandru Voicu, care, e clar, se simte atât de bine în rolul personajului său, Mercutio. E un fel de Jack Sparrow pus pe glume, pe cochetării, puțin amețit de băutură, dar cu un simț concret al realității, cel care observă nuanțele crude și nu se sfiește să le sancționeze, să le sfideze, să le întindă la maximum întocmai pentru a ne face atenți. Este sigur pe el și profită de libertatea pe care i-o oferă personajul, făcând astfel din Mercutio un liber-cugetător șarmant, plăcut de obraznic, care propune un amestec de nebunie și libertate ce seduce încă de la început. Și n-ai cum să nu simți, după moartea personajului, că în scenă rămâne un gol!

Prin umorul involuntar, gingășia, căldura și naivitatea tinereții, a primei iubiri, Alina Rotaru reușește să creeze un personaj puternic, egal, pe care-l urmărești cu drag, mai ales datorită naturaleții și umanității cu care o interpretează pe Julieta, cu toate inconstanțele și derapajele pe care le folosește ca pe un atu imbatabil. Simplitatea și inocența pe care i le atribuie Julietei nu fac decât să arate profesionalismul cu care Alina Rotaru înțelege un personaj atât de complex. Iar partenerul e pe măsură, în primul rând prin generozitatea actoricească de care dă dovadă și cu care reușește să o pună în valoarea pe ea, aleasa inimii. Marian Olteanu aduce în scenă un Romeo care se lasă pradă iubirii cu toată forța, fără a se simți că exagerează, ci, din contră, dând dovadă de o sinceritate asumată, atent exprimată, atunci când se lasă sărutat, asaltat de dragostea ei pasională, sau atunci când ucide în numele dragostei. Și merită neapărat amintită delicatețea și eleganța cu care a fost gândită scena de dragoste dintre cei doi, acoperiți de un cearceaf alb, un semn al purității frumos redat. Alături de restul personajelor, fiecare conturându-și o personalitate aparte, fie că vorbim de familia ei (Gabi Costin și Ruxandra Enescu), doica (Liliana Pană) sau Tybalt (Andrei Seușan), fie că ne gândim la prietenii lui, Benvolio (Cezar Grumăzescu) și Mercutio (Alexandru Voicu), ori singuraticul Paris (Andrei Brădean), căruia nu i se dă ocazia să-și facă simțită prezența prea mult, cei doi îndrăgostiți reușesc să-și asume rolul de cuplu în scenă, să intre în poveste și să o ducă până la capăt egal și echilibrat.

„Romeo și Julieta” e o poveste de dragoste spusă, poate, ușor pe grabă, unde scăpările devin, de fapt, capcane. Dar printre mici derapaje și stridențe, un Tybalt prea furios, o mamă prea neutră, o agitație mai puțin coerentă, printre intențiile și direcțiile bune, dar nesusținute suficient, Romeo și Julieta își găsesc un drum al lor de a-și povesti dragostea cu convingere și sinceritate, iar meritul Lilianei Pană este de a fi știut exact să pună în valoare tinerețea cu toate excesele ei, adăugând pe lângă tragedie o doză potrivită de umor, echilibrând astfel spectacolul.

Teatrul Mic

„Romeo şi Julieta” de William Shakespeare

Distribuție:

Romeo: Marian Olteanu

Julieta: Alina Rotaru

Mercutio: Alexandru Voicu

Benvolio: Cezar Grumăzescu

Părintele Lorenzo: Rareș Florin Stoica

Capulet: Gabi Costin

Doamna Capulet: Ruxandra Enescu

Doica: Liliana Pană

Tybalt: Andrei Seușan

Paris: Andrei Brădean

Balthasar: Vlad Lință / Robert Oprea

Gregorio: Andrei Bogdan Șerban / Mihail Radu

Principele (voce): Victor Rebengiuc

Prietene:

Ana Bianca Popescu

Oana Pușcatu

Flaut: Anca Cristescu

Regie: Liliana Pană

Decor: Francesca Cioancă

Costume: Silvia Șerban

Light design: Bogdan Gheorghiu

Muzică originală: Sebastian Androne-Nakanishi

Coregrafie: Raluca Zetu

Producător delegat Arti Stancu