Provocatorul Tennessee Williams a fost considerat un Orfeu al scenei teatrului american și unul dintre cei mai mari dramaturgi ai secolului XX. Personalitate puternică, dar autodistructivă, Williams a reușit să-și sublimeze, prin scris, propriile drame și vicii. A fost îndrăgostit de alcool, dependent de amfetamine și barbiturice. „N-am scris niciodată despre vreun viciu pe care să nu-l am și eu”. Asta mărturisea într-un interviu imaginar cu sine însuși. Un scriitor prolific, ale cărui piese de teatru au scuturat praful din teatrele americane și au influențat profund modul de scriere a scenariului hollywoodian, acesta a stârnit prin opera sa, în epocă, deopotrivă admirație și dispreț. Ca un copil care vrea totul și, când nu poate avea totul i se frânge inima, Williams a predicat mereu crezul unui romantism exacerbat. De la histrionism la tușe cabotine și mai departe la bătrânul și sincerul „crocodil”, rebelul Williams nu s-a dezmințit niciodată nici prin operă, nici prin biografie.
Acesta-i Tennessee Williams, un bărbat teribil, care a trăit, așa cum mărturisea chiar el „ca un țigan nomad, un fugar”, pentru că niciun loc nu-l mai putea cuprinde, nici măcar propria sa piele.
A venit pe lume într-o zi de duminică, 26 martie 1911, în Columbus, Mississippi, dintr-o mamă profesoară de muzică și un tată alcoolic, agent de vânzări. Thomas Lanier Williams III, numele de facto al dramaturgului, Tennessee Williams a avut o copilărie fericită și lipsită de griji până când familia s-a mutat în St. Louis, Missouri. Problemele cu alcoolul ale tatălui său și comportamentul violent au devenit tot mai acute, iar tânărul Williams s-a refugiat în scris, după un episod de difterie care era să-i aducă moartea: „În copilărie, aproape că am murit sau poate chiar am murit într-o noapte. Am avut un ciudat sentiment mistic, ca şi cum aş fi văzut o lumină aurie. O trăire pe care a avut-o şi Elizabeth Taylor. Dar am supravieţuit. A fost o răscruce şi, încet-încet, am mers mai departe. Însă, fizic, n-am mai fost niciodată la fel. Toată personalitatea mea s-a schimbat (…) Am început să trăiesc intens o viaţă imaginară. Şi aşa am rămas. Bănuiesc că aşa am devenit scriitor. La 12 ani am început să scriu.”
A urmat cursurile la Soldan High School, iar mai târziu la liceul University City. La 16 ani, îi apar deja primele publicații în reviste și câștigă și primii bani din scris, dar fără a primi vreo apreciere semnificativă a talentului său. Din 1929 până în 1931, Williams se înscrie la cursurile de jurnalism de la Universitatea Missouri din Columbia. Era plictisit și distras de o dragoste neplăcută pentru o fată. Curând începe să-și înscrie poeziile, eseurile, poveștile și piesele în concursuri de scriere, sperând să câștige venituri suplimentare.
Drumul către celebritate a fost destul de dificil. Ca să se întrețină, Williams a lucrat ca liftier, în cafenele și o vreme a fost chiar îngrijitor la o fermă de pui. După ce a eșuat la un curs de pregătire militară, tatăl său l-a scos de la școală și l-a pus să lucreze într-o fabrică de încălțăminte. Timpul petrecut acolo l-a făcut pe de-o parte să scrie și mai mult, iar pe de altă parte l-a condus spre o cădere nervoasă provocată de epuizare. „Tom mergea în camera lui cu cafea neagră și țigări și îi auzeam mașina de scris făcând clic noaptea în casa tăcută. În unele dimineți, când intram să-l trezesc la serviciu, îl găseam întins îmbrăcat complet peste pat, prea obosit pentru a-și scoate hainele”, își amintea mama lui. Amintirea acestei perioade și a unui bărbat cunoscut atunci i-au inspirat personajul Stanley Kowalski din piesa „Un tramvai numit dorință”. Publicată în 1947, piesa a avut un succes răsunător și i-a adus autorului premiul Pulitzer. Un an mai târziu, a fost ecranizată, în regia lui Elia Kazan, cu Vivien Leigh și Marlon Brando în rolurile principale. Filmul câștigă patru premii Oscar. Succesul uriaș al acestei piese i-a asigurat reputația de dramaturg.
În perioada 1940 – 1950, Williams a început să călătorească mult împreună cu partenerul său de viață Frank Merlo, petrecându-și verile în Europa. S-a mutat des, pentru a-și stimula scrisul, trăind în New York, New Orleans, Key West, Roma, Barcelona și Londra. Williams era de părere că: „Numai o schimbare radicală poate abate cursul descendent al spiritului meu, un loc nou uimitor sau oameni care să oprească deriva, dificultatea.”
Tennesse Williams (stânga) și Frank Merlo @Sursa: Tennessee Williams Collection, Columbia University
Între 1948 și 1961, Williams a scris multe dintre piesele sale celebre. Aceasta este perioada de glorie a dramaturgului american, momentele când cunoaște succes după succes, iar piesele sale sunt jucate pe Broadway sau sunt transformate în capodopere cinematografice. Pentru „Pisica pe acoperișul fierbinte”, autorului i se decernează din nou premiul Pulitzer. Tot în această perioadă, Williams este favoritul premiului Tony, echivalentul Oscarului pentru producțiile teatrale.
Crezul său artistic a fost să scrie mereu şi să aibă o viață activă: „Ce înseamnă să fii scriitor? (…) Înseamnă un mare număr de libertăţi. Înseamnă libertatea de a te opri când ai chef, de a te duce mai departe unde şi când ai chef, înseamnă să călătoreşti pe ici şi pe colo, pretutindeni, să ieşi dintr-un hotel şi să intri în altul, să fii trist sau fericit, fără nici o obstrucţie şi fără prea mari regrete. Înseamnă libertatea de a fi.”
Anii care au urmat au fost foarte dificili pentru Tennessee Williams în plan personal, iar aceasta s-a reflectat și în cariera sa artistică. Confruntat cu câteva eșecuri succesive (următoarele piese au fost toate eșecuri la box-office), după decesul partenerului de viață, dramaturgul s-a refugiat în consumul de alcool și droguri.
Cu 11 ani înainte de moarte, în 1972, Tennessee Williams primeşte propunerea de a-şi scrie memoriile. Scrie la aceste memorii timp de trei ani şi le publică în 1975 în volumul intitulat „Memoriile unui bătrân crocodil”. Scris cu o sinceritate dezarmantă, cu umor (de cele mai multe ori negru) și autoironie, dramaturgul american își povestește viața spectaculoasă. Multe consemnări sunt despre relația pe care a avut-o cu Frankie, iubitul lui, timp de 14 ani. Într-o epocă destul de puritană, Tennessee Williams își prezintă homosexualitatea ca pe o reacție normală, de îndrăgostire între doi parteneri de același sex. Așa cum notează în memorii chiar el: „putem accepta și înțelege emoția iubirii, care transfigurează actul în ceva de dincolo de el”. Spații largi în această confesiune ocupă și relația specială pe care a avut-o cu sora lui, Rose, bolnavă psihic, muza sa și cea care i-a inspirat personajul Laura Wingfield în piesa „Menajeria de sticlă”, unul dintre cele mai jucate spectacole pe marile scene ale lumii.
La 25 februarie 1983, trupul lui Tennessee Williams era găsit într-un hotel (care se chema Elisee) din New York, cu o sticlă de vin pe jumătate băută lângă el și o mulțime de pastile de dormit risipite. În 1972, când și-a scris testamentul, notase că vrea să fie înmormântat pe mare: „aș vrea să fiu cusut într-un sac de pânză și aruncat peste bord”. Dar fratele său a aranjat să fie înmormântat lângă mama sa…
