Trecutul ascunde întotdeauna ceva. Nu-l cunoaștem niciodată până la capăt. În el trebuie să cotrobăi mereu, ca într-un sertar, și găsești lucruri pe care le știi și lucruri necunoscute. Într-o lume prea grăbită, „A fost odată” este o întoarcere de o clipă, undeva, cândva…
Cândva, nu știu când, actorul Adrian Pintea a fost surprins de aparatul de fotografiat într-un astfel de moment desprins din timp. Privirea concentrată o recunosc cei care l-au văzut pe scenă, ca și sclipirea ironică și ușoara încruntare.
În colțul de natură în care îl vedem acum, la ani după ce s-a stins din viață, acest artist rebel și aristocratic într-un fel numai al lui, conștient de opera în fum pe care o sculptează actorul și de unicitatea ei, pare într-un anotimp etern. Anotimpuri ale omului a tot jucat, de altfel, și a și scris despre ele în „Pământul americanului”, „Umbrit” și nu numai. Anotimpul etern în secolul uitării este însă cu el din timpul vieții și în el încap o groază de personaje, multe vesele. Nu e deloc plictisitor în anotimpul acesta.
