La subsolul unei clădiri din centrul Vienei se află un teatru intim, care ocupă o poziție singulară în scena teatrală a capitalei austriece. Werk X-Petersplatz oferă un loc pentru experiment mai ales artiștilor aflați la început de drum, dar și celor imigrați în acest mileniu. Accentul este pus pe texte contemporane și pe perspective interculturale.
Stagiunea actuală s-a deschis cu „Geleemann, viitorul printre degetele mele“. Noua piesă a autorului iranian multipremiat Amir Gudarzi, autoexilat în 2009 la Viena, are în centrul atenției un solicitant de azil iranian aflat în arest preventiv într-un penitenciar vienez. Este acuzat că a efectuat mai multe spargeri și că ar fi violat o femeie. Ziarele îl prezintă drept un monstru. Geleemann este „bărbatul gelatinos“ – denumit astfel de mass-media, pentru că se unge cu o soluție uleioasă, destinată să îl ajute să scape de urmăritorii săi. Acesta însă nu se consideră un criminal, ci un poet. Nu vom afla niciodată numele său adevărat.
@Alexander Gotter
Textul deopotrivă politic și poetic al lui Amir Gudarzi povestește despre dorința de apropiere și despre nevoia de a fi auzit și înțeles. Geleemann a crescut într-o închisoare iraniană. În 2009, se refugiază în Austria pentru a scăpa din calea regimului opresiv din Teheran. Ajuns la Viena, se strecoară în dormitoarele femeilor în timp ce acestea dorm. Motivul invocat: tânjește după căldură umană. S-a săturat să fie întruna ignorat și alungat, își dorește să găsească o audiență pentru poveștile sale. Iar mass-media îi oferă în final această ocazie.
În jurul acestei teme centrale Amir Gudarzi țese mai multe subiecte politice locale reprimate la vremea respectivă de guvernele austriece precum, printre altele, crimele împotriva kurzilor iranieni din 1989 sau atentatul asupra romilor din 1995. Geleemann devine suprafața de proiecție personificată, pe care ies la iveală prejudecățile și refulările societății austriece.
@Alexander Gotter
Ansamblul actoricesc intercultural este format din patru artiști, printre care se numără refugiatul sirian Johnny Mhanna și Simonida Selimović, la origine din Serbia. Cu toții poartă salopete albastre. Modul în care se chestionează reciproc la începutul serii îi definește în mod egal ca fiind prizonieri și gardieni. Fiecare își transportă de-a lungul și de-a latul scenei propriul „perete al celulei“, câte un panou din carton de dimensiuni umane. Cei patru vorbesc deseori în cor, alteori susțin monologuri. Regizoarea Maria Sendlhofer se folosește de un sistem de proiecție inteligent pentru a pune în scenă textul complex al lui Gudarzi. Soluția se dovedește a fi bine aleasă. Scena este împărțită în două printr-un perete despărțitor din plexiglas. În fața acestuia se află o bancă și un pomișor. În spatele geamului transparent îl vedem pe muzicianul Pouyan Kheradmand, un virtuoz al instrumentului iranian Ghaychak. În același spațiu sunt amplasate un scaun, un reflector și o cameră video. Ori de câte ori unul dintre actori se așază pe scaun, chipul său este proiectat pe un panou mobil în spațiul din fată. Făptașul devine victimă. Linia de separare între cei doi este estompată.
@Alexander Gotter
Amir Gudarzi îmbogățește textul și cu exemple atent documentate de rasism și xenofobie din trecut și din prezent, precum istoria nazistă a Austriei, Revoluția Verde iraniană din 2009, asasinarea prizonierilor politici la sfârșitul războiului Iraniano-Irakian, expulzarea azilanților respinși de Austria în „țara sigură“ Afganistan. Temnicerii comentează „cultura primitoare“ a industriei hoteliere locale, ce nu se adresează refugiaților, ci „arabilor bogați“. Nu lipsește nici antisemitismul. Scena în care noul coleg de celulă al musulmanului Geleemann se dovedește a fi evreul David este concludentă. Dar, de fapt, este rezultatul unei acțiuni premeditate a gardienilor pentru simpla lor… distracție. Prejudecățile și clișeele sunt servite direct și chestionate fin, nuanțat. Concluzia: „Există o singură victimă – Austria!“, se spune la un moment dat în piesă.
„Bărbatul gelatinos, viitorul printre degetele mele“ este un spectacol ritmat, dinamic, incitant, jucat cu precizie. Piesa provocatoare a lui Amir Gudarzi pune o mulțime de întrebări fără a oferi răspunsuri. Este un text în fața căruia niciun spectator nu va putea rămâne indiferent.
