Trecutul ascunde întotdeauna ceva. Nu-l cunoaștem niciodată până la capăt. În el trebuie să cotrobăi mereu, ca într-un sertar, și găsești lucruri pe care le știi și lucruri necunoscute. Într-o lume prea grăbită, „A fost odată” este o întoarcere de o clipă, undeva, cândva…
Aparatul de fotografiat a surprins-o pe actriță făcându-și apariția la unul dintre cele mai importante festivaluri din România. I-a imortalizat încă o dată zâmbetul și privirea în care se citește nu atât absența, cât melancolia. Da, pentru Irina Petrescu, actrița stinsă din viață acum câțiva ani, contemporanii erau adesea sursă de asemenea zâmbete.
Actrița pe care o știm cu toții din spectacole și filme importante știa, deși întotdeauna cu nostalgie, că minunată este clipa și că prezentul nu se poate întoarce. Nu colecționa fotografii și amintiri cu ea însăși, de exemplu, în ciuda profesiei. Și nu privea înapoi cu mânie sau cu admirație totală. „Da, importantă este clipa de acum, ceea ce este minunat. Nu-mi plac nici casele memoriale. E tot un defect profesional, care şi-a pus pecetea pe creierul meu şi pe simţirea mea”, spune Irina Petrescu într-un interviu. „Poate că dintr-un egoism de autoapărare sunt tentată să simt că e important numai ce se întâmplă aici şi acum. Societatea noastră e în continuă transformare, chiar dacă mie-mi place să mă întorc la un retro mai retro decât vintage-ul care se poartă acum şi care nu-mi place, fiindcă l-am purtat când eram tânără. Dar aici e vorba doar de modă, de un moft. Lumea nu se poate întoarce înapoi”.
