Considerat ultimul reprezentant al teatrului vienez, reușind să fie deopotrivă popular și rafinat, Ödön von Horváth a fost un romancier și dramaturg prolific. În doar șaisprezece ani de creație, și-a pus semnătura pe aproape 25 de texte – romane sau piese de teatru, care i-au adus o reputație internațională. Numit „cel mai limpede cronicar al epocii sale”, Von Horváth a fost unul dintre primii scriitori antifasciști ai Germaniei. Cordial și captivant, cu un stil concentrat și clar, a fost iubit de public, dar interzis în epocă de către cel de-al Treilea Reich… Acesta a fost Ödön von Horváth – un autor mai puțin cunoscut, al cărui destin pare a fi la rându-i subiect de spectacol sau film.
Un autor fără de țară
„Dacă mă întrebi care este țara mea de baștină, o să răspund: M-am născut în Fiume, am crescut în Belgrad, Budapesta, Pressburg (n.a.: azi: Bratislava), Viena și München și am un pașaport maghiar, dar n-am o patrie a mea. Sunt o combinație clasică a vechii Austro-Ungarii: sunt în același timp maghiar, croat, german și ceh; țara mea este Ungaria, dar limba mea maternă este germana.”– spunea despre sine, la începutul anilor ’30, acest „autor fără de țară”, care era și un susținător înfocat al ideii de Uniune Internațională Paneuropeană.
Ödön von Horváth s-a născut în Fiume, astăzi orașul Rijeka din Croația, într-o zi de luni, 9 decembrie 1901, ca fiu al unui diplomat de carieră, înnobilat la început de secol XX. Își pune la punct educația în școli din mari orașe ale vechiului Imperiu. Urmează școala elementară în limba maghiară la Budapesta, continuând studiile la Pressburg și Viena, unde învață limba germană.
În a doua decadă a secolului XX se stabilește împreună cu familia în Germania, unde, student fiind la Universitatea din München, își începe activitatea literară. Interesat doar de cursurile de teatru, destul de indiferent cu celelalte materii, începe să scrie la rugămințile unui student compozitor o piesă de pantomimă intitulată „Cartea dansurilor”, tipărită apoi în 500 de exemplare, pe care, câteva luni mai târziu, Ödön le cumpără și le distruge. Nu își încheie studiile, părăsește Universitatea în 1922 și se retrage la casa părinților din Murnau. Chiar dacă a călătorit toată viața, locul preferat rămâne această „fundătură”, aflată într-o zonă profund conservatoare din Bavaria, de unde s-a putut inspira din plin pentru a-și crea personajele.
Continuă să scrie în următorii ani, așa se face că, în 1931, Carl Zuckmayer îi acordă Premiul Kleist pentru piesa „Povestiri din pădurea vieneză”. Nazismul și consecințele sale grave, surprinse de altfel în toată creația lui, plus spectacolele întrerupte, premierele anulate și reprimarea violentă a operelor lui de către cel de-al Treilea Reicht, îl determină pe Ödön von Horváth să părăsească Germania. În 1933 se mută în Austria până în 1938, când va avea loc anexarea Austriei de către regimul Nazist. În timp ce era la Viena, se căsătorește cu o cântăreață nemțoaică Maria Elsner de care divorțează un an mai târziu. Se crede că mariajul lor a fost realizat doar pentru a-o ajuta pe Elsner să câștige cetățenie maghiară și să se sustragă persecuțiilor germane.
După o odisee prin mai multe orașe, anevoioasa evadare devine urgentă. Din păcate, moare cu o zi înainte să părăsească Parisul pentru Elveția, singura ţară neutră…
Cel mai limpede cronicar al epocii sale
Thomas Mann îi scrie lui Carl Zuckmeyer o scrisoare în care-i spune că „Tinerețe fără Dumnezeu” este cel mai bun roman din ultimii ani. Horváth cu siguranță e mulțumit nu numai de acest compliment, ci și de laudele entuziaste ale lui Hermann Hesse, Franz Werfel și Joseph Roth. Prin încercarea de a descrie lumea așa cum este, fără nici o transfigurare, Ödön von Horváth reușește să redea sinceritatea brutală a epocii în care trăia, să surprindă consecințele grave ale nazismului și ale războiului, sesizând tragedia ce apăsa asupra societății contemporane în care trăia…
În 1936, cu doi ani înainte să moară, Horváth scrie „Don Juan se întoarce de la război”, text pe care acesta n-a apucat să-l vadă vreodată montat în timpul vieții. El își propune să descrie un Don Juan al epocii sale, un misterios Don Juan care se întoarce în lume după experiența morții și a războiului, crezând că a devenit un alt om. Dar el a rămas ceea ce este…
Ödön von Horváth – o viață ca-n filme…
Viața și opera a lui Ödön von Horváth au inspirat alți creatori importanți, care l-au transformat în personaj. Scriitoarea americană Lydia Davis în povestirea „Ödön von Horváth Out Walking”, poetul sârb Danilo Kiss cu „The Man Without a Country” sau dramaturgul Christopher Hampton i-au oferit lui Ödön von Horváth șansa unor noi vieți în scurte povestiri sau chiar într-un scenariu de film. În 1992, pe ecranele americane rula „Tales from Hollywood” – producție care avea la bază scenariul scris de Christopher Hampton, avându-l ca personaj principal pe Ödön von Horváth, interpretat de Jeremy Irons.
O moarte bizară, un destin tragic
Romanul „Tinerețe fără Dumnezeu”, scris în 1937, a fost cauza indirectă a bizarei și extravagantei morți pe care a avut-o Ödön von Horváth.
Anul 1938 fusese încă de la început un an straniu pentru el. Înainte de a pleca la Paris pentru a-l întâlni pe regizorul american Robert Siodmak, ca să discute despre ecranizarea acestui roman, incurabil de superstițios, Horváth a fost la o clarvăzătoare; se spune că aceasta i-a zis că la Paris va trăi cea mai mare aventură din viața lui. Aparent, întâlnirea cu Siodmak a mers extrem de bine. Deși se întunecase și se grăbea să ajungă acasă pentru a se odihni, a refuzat amabil să fie dus cu mașina de către soția lui Siodmak. Când Horváth mergea pe Avenue Marigny, un copac bătrân a fost străpuns de un fulger, o creangă s-a desprins și l-a lovit fatal în cap. „I-a fost retezat occiputul”, a declarat un polițist. În mod ironic, cu doar câteva zile înainte, Von Horváth îi spusese unui prieten: „Nu îmi e atât de frică de naziști… Sunt lucruri mult mai rele de care trebuie să ne temem, adică lucruri de care ne e frică fără să știm de ce. Spre exemplu, mie îmi e teamă de străzi. Drumurile ne pot fi inamici, ne pot distruge. Străzile mă sperie.”
Avea doar 36 de ani…
