Ludwik Flaszen se află la originea uneia dintre cele mai radicale aventuri ale scenei europene, aventura Teatrului Laborator de la Wrocław, pe care l-a condus el însuși, împreună cu Jerzy Grotowski. El a fost chiar inițiatorul… căci, reputat om de litere în Polonia, precum și critic, ca să fie ținut la distanță de Varșovia, „capitala oficială”, și de Cracovia, „capitala intelectuală”, i s-a oferit poziția de răspundere de a conduce un teatru în orășelul Opole. Sensibil la valoarea încă nerevelată a lui Jerzy Grotowski, Flaszen a hotărât să-l convoace și să-i lase locul lui! Gest fondator, gest exemplar pentru omul care a deschis deliberat calea unei mișcări care a revoluționat arta teatrului, pe care a știut să o însoțească vigilent! Nu se zice că el era Mefisto, cel care cultivă necontenit spiritul critic și lucrează pentru nașterea  unei „opere” comune spunând tot timpul „nu”. Înțelegea astfel să nu se amăgească cu iluzii, să nu se lase înșelat de descoperiri rapide, își ajuta marele prieten însoțindu-l cu o afecțiune nesentimentală! Împlinirea Teatrului Laborator i se datorează acestei alianțe formate pe dublul Jerzy-Ludwik! Și cum să nu-ți amintești, în clipa doliului, că celebra expresie „teatru sărac”, care l-a făcut celebru pe Grotowski, a fost găsită mai întâi de partenerul său, Ludwik!  Ei au fost doi! Ludwik a plecat dintre noi după ani lungi petrecuți în anonimat la Paris, anonimat întrerupt din când în când prin ieșiri în public cu un real ecou printre fidelii Teatrului Laborator al lui Grotowski. A rămas înconjurat de soția lui, de câțiva mari prieteni, printre care excepționalul traducător Erik Veaux, și din când în când se întorcea în Polonia, de unde își lua energii indispensabile pentru supraviețuire: acolo era onorat și respectat, aici era ignorat! Ludwik a fost un maestru al cuvântului, un gânditor oral și de aici impactul lui, căci, așa cum mi-a părut întotdeauna, s-a constituit într-un fel de Socrate modern! Vorbea fără să dea verdicte, dar rămânând exigent și zâmbitor! Zâmbetul unui sceptic. Și la ideea de a-și formula afirmațiile întotdeauna despre moda… distanței fără încetare conservate! Cuvântul lui, modest auzit în Franța, cunoaște o adevărată răspândire în lume! De la Rio de Janeiro la București sau la Milano… a foat asimilat unui Sfânt Ioan de Grotowski. Iar asta nu e puțin!

Cum să nu evoci, în momentul acesta, seara aceea din Sicilia când Eugenio Barba își prezenta unul dintre cele mai importante spectacole ale lui, Cenușă, consacrat lui Brecht, după care ne părăsea ca să poată avea un schimb cu Ludwik, și atâția peripateticieni care s-au plimbat atâta timp în grădină, uitându-ne pe toți! Ce încredere reciprocă, îmi spuneam! Ani mai târziu am trăit însă o astfel de incursiune intelectuală în străzile din Wrocław… într-o noapte, căci, ca și Grotowski, Ludwik dispărea în întuneric, la umbra luminii. Atunci când a străluci e o sfidare! Am împărțit cu Ludwik, Krista și Monique, soția mea, clipe de afecțiune amicală când, uneori, el deschidea ușa închisă a amintirilor de la Teatrul Laborator, căci la o astfel de reuniune ne-a dezvăluit cartea lui secretă, apărută în Rusia, din care s-a inspirat Grotowski pentru teatrul originilor în care evoca prieteniile elective care au constituit fundamentul lucrului din refugiul strategic constituit la Wrocław. După plecarea lui Grotowski de la Teatrul Laborator, Ludwik Flaszen a fost director interimar o scurtă perioadă de timp, apoi s-a dedicat atelierelor sale practice, axate mai ales pe voce. Numeroși sunt cei care i-au urmat și i-au apreciat! A mai făcut și câte o încercare de regie și, acum treizeci de ani, m-am dus la Amiens să-i văd montarea cu Frații Karamazov și, întorcându-mă la hotel, am aflat că a căzut Ceaușescu! Amintire de neuitat… istoria și prietenia se unesc într-o clipă unică, definitivă! O viață nu e făcută doar din opere, ci și din amintiri „esențiale” – o! cuvântul astăzi interzis! Ani mai târziu, pentru a sărbători zece ani de la eveniment, i-am dus o sticlă din crama lui Ceaușescu, respectând cuvintele lui Marx: trebuie să te desparți de istorie râzând! Și am râs!

Înclinat spre oralitate, Ludwik avea discursuri strălucite și erudite, cita autori uitați, fraze extraordinare, dar în timpul exilului parizian parcă se temea să scrie, parcă respingea scrisul, parcă îl amâna, parcă îi era frică. Asta explică, fără îndoială, lunga gestație a cărții sale atât de așteptate despre munca de la Wrocław și despre trecutul mitic al Teatrului Laborator. În mod ironic, a ales titlul

Grotowski & Comp, carte arborescentă, cu ocoluri în întoarceri, dar și carte a evitării! Citind-o, mi-am adus aminte de o doamnă de la Veneția, restauratoare ca și tatăl ei, care mi-a arătat placa sa comemorativă, adăugând îndurerată: „A plecat cu secretele lui”. Ludwik la fel. Și, în privința asta, a respectat spiritul lui Jerzy: să știi să ții secrete! Să nu le dezvălui, să-i păstrezi forța! El a fost ultimul care le-a păstrat.

Ludwik face parte din aceste personaje în retragere, departe de expunerea mediatică, dar puternice prin influența pe care o exercită în ciuda distanței pe care o cultivă! El a privilegiat cuvântul și a evitat îndoctrinarea, a participat și a hrănit munca lui Grotowski, i-a fost aproape și a suferit din cauza îndepărtării pe care acesta i-a impus-o într-o anumită perioadă. În cele din urmă, s-au regăsit… Cunoștea gândirea simbolică și ermetică, dar era la curent și cu politica, la care însă rămânea adesea indiferent. Într-o zi, când era absent, Ludwik a recunoscut că e sceptic atunci când Erik Veaux i-a dat un ziar polonez recent, iar el, răsfoindu-l, l-a întrebat: „De ce mi l-ai adus? L-am citit deja ieri”. Din această uimire transpare toată distanța lui față de contemporaneitate!

În ultima vreme nu l-am văzut de teamă să nu mă confrunt cu declinul lui! Și datorită acestei strategii vinovate zâmbetul lui dăinuie, inteligența lui nu și-a pierdut strălucirea, iar eu trag cortina melancolic peste Teatrul Laborator și camarazii lui. O aventură colectivă se încheie în clipa când dispare și ultimul supraviețuitor. Dar să îi păstrăm în amintire… așa cum păstrăm postura adoptată de acest Socrate al timpului nostru!

Ludwik Flaszen: Adio unui totem 

Ludwik Flaszen, unul dintre promotorii teatrului din vremurile noastre, s-a stins din viață pe 24 octombrie. În 1959, acest renumit critic curajos a devenit director literar al micului Teatr 13 Rzedów din Opole, Polonia. Ca partener artistic și-a ales un regizor necunoscut, în vârstă de 26 de ani, care nici nu terminase încă școala de teatru: Jerzy Grotowski. Împreună, prin exercițiu și scris, în câțiva ani cei doi au schimbat esența teatrului.

Ludwik Flaszen credea într-un teatru „teatral” și a fost primul care a scris despre un „teatru sărac”, referindu-se la Akropolis, spectacolul lui Grotowski. Era, înainte de orice, un spirit liber, sfidător. Lui Grotowski îi plăcea să-i spună „avocatul diavolului”.  După ce Grotowski a plecat din Polonia în 1981, Ludwik a continuat activitatea teatrului din Wrocław până la închiderea acestuia, în 1984. După aceea, s-a mutat la Paris, colaborând în continuare regulat cu Institutul Grotowski din Wrocław.

Ludwik a fost mentor și ghid pentru mulți actori și regizori din diferite părți ale lumii. La întâlnirile cu tinerele generații a fost, până de curând, un vorbitor captivant, care le trezea curiozitatea și dădea naștere la întrebări. Pentru mine, care în perioada 1961-1964 și până în urmă cu câteva luni îl întâlneam zi de zi, a fost mai mult decât o sursă de inspirație. Îi ziceam „rabinul”, înțeleptul care cunoaște valoarea Cuvântului și a Acțiunii. Acum Ludwik este împreună cu Jerzy, complicele lui. Amândoi trăiesc mai departe în inima mea.”

Eugenio Barba