Trecutul ascunde întotdeauna ceva. Nu-l cunoaștem niciodată până la capăt. În el trebuie să cotrobăi mereu, ca într-un sertar, și găsești lucruri pe care le știi și lucruri necunoscute. Într-o lume prea grăbită, „A fost odată” este o întoarcere de o clipă, undeva, cândva…
„Eşti o bijuterie, albastră în lumina ochilor, cu mozaicuri, cu metale şi cu văpseli imposibile în sângele dumitale, dacă ai. Trebuie să fii de sticlă şi azbest. Trebuie să fi venit de prin minerale şi o să întrebăm dacă nu miroşi a platină sau chihlimbar. Dumneata eşti un material din seria briliantelor, întunecate de un reflex de seninătate, iar făptura dumitale este de tină înflăcărată”, îi scria Tudor Arghezi actriței Leny Caler într-un număr din Bilete de papagal.
O bijuterie pentru interbelici, Leny Caler a strălucit pe scenele bucureștene înainte de a pleca la Berlin în anii 1950, pentru ca numele să-i fie interzis. În afară de roluri, care nu rămân în memoria eternă, iat-o în celebrul jurnal al lui Mihail Sebastian, un fel anume de femme fatale. Iat-o aici într-o clipă de tinerețe fără bătrânețe, departe de lumea dezlănțuită, sub un soare care îi face zâmbetul să strălucească și mai tare.
