În cel mai complicat context în care s-au regăsit cultura, în general, și teatrul, în special, în acest an în care pandemia a pus stop normalității, spectacolul „Școala nevestelor” de J.B. Molière, producție a Centrului Cultural LUMINA, în direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză, a avut premiera online, la finalul unui an în care cu toții am fost obligați să trăim mai mult online…

După ce, în urmă cu câțiva ani, la Teatrul Metropolis, Victor Ioan Frunză punea în scenă „Tartuffe sau Impostorul”, într-una dintre cele mai valoroase creații realizate în ultimele decenii pe un text de Molière, „Școala nevestelor” apare acum ca o continuare a unei direcții regizorale și a unei direcții de cercetare în zona teatrului clasic pe care Victor Ioan Frunză și Trupa fără nume o susțin deja de zece ani, de când trupa există.

„Școala nevestelor”, un text care, în această montare depășește cu mult acea „ușoară contemporaneitate cu toate epocile” de care vorbea Saint-Beuve, ci devine acut contemporan, vorbește cu o infinită poezie comică despre condiția femeii, subiect atât de la modă azi. Difuzat de mai multe ori în regim de live streaming, spectacolul, filmat profesionist, lucru atât de important în această perioadă în care online-ul a înghițit pe nemestecate înregistrări de toate felurile, este o interpretare contemporană, rescris în versuri alexandrine de Adrian Nicolae și superb adaptat unei lumi în care comicul are din ce în ce mai mult fațete și nuanțe.

Misoginismul, surprins în cea mai comică dintre ipostazele lui, cea a bărbatului care se îndrăgostește până la disperare de obiectul disprețului său, și feminismul, surprins într-un moment de „normalitate”, se ciocnesc și dialoghează într-o poveste în care tristețea și umorul se întâlnesc și adesea se confundă.

Un bărbat care de-o viață evită căsnicia, râzând de căsniciile ratate ale prietenilor și de amicii lui încornorați, se hotărăște într-o zi să-și „creeze” nevasta perfectă. Și ia o fată simplă de la țară, pe care se hotărăște s-o țină închisă în casă și s-o educe în așa fel încât el să nu poată deveni vreodată ținta ironiilor prietenilor. O consideră pe fată îndeajuns de neinteligentă și de „adaptabilă” nevoilor lui, ca un perfect animal de casă, încât să o transforme în ceea ce-și dorește, oferindu-i în schimb bani, un adăpost, statul de nevastă și tot disprețul lui.

Această latură o exploatează spectacolul lui Victor Ioan Frunză, care-l distribuie în rolul lui Monsieur de la Souche pe Adrian Nicolae, care explorează la rândul lui latura gregară a… amorului masculin, cu tot ce implică el.

Decorul creat de Adriana Grand, un „spațiu gol”, „populat” doar cu piese de mobilier esențiale, situează într-o anumită zonă temporală și socială povestea, precum superbul jilț mov, uriaș, copleșitor, becalian, în care Monsieur de la Souche, parvenitul, cu ghiul și pantaloni care se ridică și-i lasă la vedere… elasticul șosetelor, îi ține lecții de supunere domestică femeii pe care vrea s-o ia de soție. Pe ideea, vânătorul care pică în propria capcană, spectacolul „Școala nevestelor” explorează nu atât problema mereu veche și mereu nouă a bătăliei dintre inteligența femeii și cea a bărbatului, cât… manipularea și lipsa de adevăr în toate relațiile interumane. De la prietenie la căsătorie și dragoste, totul se bazează pe minciună. Fiecare încearcă să-l manipuleze pe celălalt, fiecare își folosește armele într-un joc social, cu măști invizibile, în care scopul este supunerea celuilalt. Nicio relație nu are la bază adevărul, nici măcar iubirea dintre Agnes și Horace, și tocmai această superbă pânză de păianjen de relații interumane o surprinde montarea lui Victor Ioan Frunză, care accentuează exact abisul găunos și plin de ambiții absurde al ființei umane surprinsă în jocul social, a cărui primă și cea mai importantă regulă e minciuna. Iar prin songurile reprezentative pentru fiecare dintre personaje, melodii celebre franțuzești, Victor Ioan Frunză urmărește și un efect de distanțare care are ca scop exact sublinierea acestui joc în care fiecare rămâne, de fapt, singur… în prietenie, în iubire, în orice.

Relația de prietenie dintre De la Souche și Chrysalde – interpretat de Alexandru Pavel – se bazează pe minciună, căsnicia pe care o plănuiește La Souche cu Agnes se bazează tot pe minciună, căci Agnes, interpretată de Ana Crețu, se simte prizonieră în casa unui bărbat care-i reproșează cu grosolănie banii cheltuiți cu ea, într-un limbaj bine adaptat de Adrian Nicolae, care nu face decât să-i sublinieze personajului discrepanța kitsch dintre cine este și cine vrea să pară. Iar relația de dragoste dintre Horace și Agnes, pornită ea însăși cu premise false, are toate datele să se transforme și ea în minciună imediat ce poleiala primei iubiri va cădea.

O lume kitsch, o lume a aparențelor, așa cum e lumea noastră toată, o lume în care suntem cei mai singuri oameni de pe planetă și atât de teribil de comici în singurătatea și pretențiile și dorințele noastre de a-i avea pe ceilalți la degetul mic, o lume comică și tristă – asta își propune să construiască Victor Ioan Frunză în acest spectacol, împingând fiecare gest comic până la punctul la care devine grotesc și amar, și în care se simte în permanență o adiere din „Mizantropul”…

Centrul Cultural LUMINA

„Școala nevestelor” de J.B. Molière

Rescriere dramatică în versuri alexandrine: Adrian Nicolae

Direcția de scenă: Victor Ioan Frunză

Scenografia: Adriana Grand

Pregătire muzicală: Andreea Csibi-Buzică

Interpretează: Adrian Nicolae, Alexandru Pavel, Voicu Aaniței, Codrin Boldea, Ana Crețu, Tudor Cucu-Dumitrescu