Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu anunță premiera spectacolului „Kunterbunt”, în regia Anei Crăciun Lambru. Spectacolul de animație pentru copiii de peste 3 ani va fi prezentat în limba germană, cu supratitrare în limba română, la finalul acestei săptămâni (vineri, 22 ianuarie, de la ora 18:00, și sâmbătă, 23 ianuarie, de la orele 11:00 și 18:00).
„Kunterbunt” deschide un imaginar fabulos prin tehnica animației într-un decor cu decupaje de tip pop-up unic în România. Producția de la Sibiu prezintă aventurile celui mai frumos peștișor din ocean în încercarea de a-și recupera prietenii, după ce rămâne singur și izolat din cauza atitudinii sale egoiste. Exaltant și muzical, reunind situații dintre cele mai comice, cu rechini furioși și crabi ce știu karate, dar și pilde pline de gingășie prin înțelepciunea Caracatiței, spectacolul deschide un dialog despre generozitate, admirație și prietenie.
„Am adaptat micuța poveste a Peștelui Curcubeu de Marcus Pfister într-o aventură în toată regula, plină de culoare și personaje haioase, dar mai ales, plină de învățăminte, atât pentru copii, cât și pentru părinții lor. Micuțul Kunterbunt, peștișorul cu solzi strălucitori, care e absorbit complet de imaginea sa și nu e dispus să renunțe la nimic, nici măcar la un solz pentru a avea prieteni, are parte de o călătorie inițiatică presărată cu peripeții și momente de înțelegere. La finalul călătoriei cu ajutorul Marii Înțelepte a Oceanului, el descoperă ce înseamnă cu adevărat fericirea. Păpușile și set-designul spectacolului – o carte pop-up de 1mx1m, realizată în premieră într-un spectacol românesc – au fost create de o echipă talentată și extrem de atentă la detalii, scenografi, ilustratori și păpușari. Construcția elementelor a implicat o muncă imensă de cercetare a materialelor și a tehnicilor de construcție. Sperăm ca prin acest spectacol să pornim o serie de proiecte ce implică cercetare și inovație în domeniul teatrului de păpuși”, a declarat Ana Crăciun-Lambru, în timpul repetițiilor de anul trecut.
Angela Páskuy și Claudia Stühler articulează acest univers printr-un joc tehnic și dinamic, ce aduce povestea în fața publicului de toate vârstele. Producția spectacolului reunește echipa Free Puppet Theatre, ce semnează întreaga scenografie pentru acest proiect, de la păpuși (Maria Mandea și Ana Crăciun-Lambru) la costume și decor (Alexandra Budianu, Elena Iorga și Paul Budan).
Producția Teatrului „Gong” se bucură, de asemenea, de contribuția unuia dintre cei mai dinamici compozitori români, Marius Popa fiind la a treia colaborare cu teatrul sibian. Traducerea textului și a cântecelor din limba română în limba germană a fost asigurată de Ciprian Marinescu și Frank Weigand. Spectacolul are o durată de aproximativ 50 de minute și este recomandat celor cu vârsta peste 3 ani.
Accesul publicului se face pe baza biletelor puse în vânzare online, pe teatrulgong.ro, în limita a maxim 30% din numărul de locuri disponibile, ca măsură de siguranță sanitară. Prețul unui bilet este de 12 lei, tarif unic cu opțiune flexibilă, pentru a permite anularea locului și relocarea acestuia pentru un alt spectacol al teatrului, o singură dată, în limita locurilor disponibile în momentul cererii, astfel încât spectatorii să se poată bucura fără griji de evenimente culturale. Cererea de anulare a unui bilet flexibil se poate face la sediul teatrului sau prin telefon, dar nu mai târziu cu 15 minute înainte de ora de începere a evenimentului, așa cum apare aceasta tipărită pe bilet, fără a specifica detalii despre motivul anulării. Rezervarea unui alt loc la un eveniment în următoarele 6 luni, de la data înregistrării celui anulat, este valabilă doar prin prezentarea biletului flexibil în format tipărit.
Pentru mai multe detalii: 0269 210 906.
Accesul în teatru este permis numai în condițiile unui triaj observațional, ce presupune măsurarea temperaturii fiecărui vizitator/spectator. La intrarea în teatru, este obligatorie folosirea dezinfectanților pentru mâini. Masca de protecție este obligatorie pe toată durata vizitei atât în interiorul, cât și în exteriorul, teatrului. Toate spațiile teatrului sunt dezinfectate în mod sistematic.