When you`ve seen the worst thing, when you`ve had the worst thing happen, nothing really frightens you again, because what it`s really frightening is already inside you. It is you.” – Julie

Când credeai că unele bucăți din isotria teatrului sunt valoaroase doar în bucla lor temporală și doar acolo au sens și transmit un mesaj, apare din senin o fisură care sparge orice șablon și-ți aduce în față ce credeai că s-a uitat. Este adevărat că aproapre orice subiect dintr-o piesă de teatru este oglinda societății, a vremurilor, a obiceiurilor, dar asta nu înseamnă că cele care mai grăiesc și în ziua de azi sunt trecute și prăfuite. Până la urmă, o dramă naturalistă montată „ca la carte” s-ar putea să adoarmă publicul mai repede decât un cântec de leagăn. Fără a fi nevoie să se întâmple în prezent, totul trebuie să fie la timpul prezent.

Însă, spectacolul „Julie” de la National Theater (at Home) după August Strindberg, în noua versiune a lui Polly Stenham și în regia lui Carrie Cracknell, este intenția unor persoane talentate, inteligente, de a pune lupa pe „Domnișoara Iulia” din 1889 și a o vedea în timpurile moderne. Problema claselor sociale de atunci este, foarte serios, aceeași, dar plusată de cea a raselor.

În micro-cosmosul britanic creat de Polly Stenham, Julie (Vanessa Kirby) este domnișoara de 33 de ani, care locuiște într-o casă foarte mare, conturile de la bancă sunt pline, iar plantațiile din jurul casei sunt imense. Tatăl, cel care era cândva personajul absent, dar prezent prin… cizmele de călărie, acum este tot absent, dar prezent printr-un ornament floral dăruit fiicei sale de ziua ei.

Jean (Eric Kofi Abrefa) este șoferul loial al tatălui, venit în țară să muncească. Iar dacă piesa originală este scrisă de Strindberg – o piesă cu două personaje, în noua variantă, Kristina nu este doar un pion, ci capătă un rol, o poveste, sentimente, dorințe. Este o persoană, o mamă care și-a părăsit țara, Brazilia, pentru a lucra în casa lui Julie, iar ea nu este doar servitoare sau bucătăreasă, ea este și prietena lui Julie și logodnica lui Jean. Relațiile dintre personaje sunt strânse, sunt puternice, drama e uriașă pentru că cei trei sunt foarte apropriați și există, sau exista, un fel de respect.

Între ei se află cu câmp magnetic în centrul căruia stă Julie, iar cei doi poli spre care gravitează sunt Jean și Kristine. La un nivel mai mare, este tatăl care e undeva sus, un fel de păpușar de sufelete, un fel de fantomă a trecutului care nu se arată, dar se manifestă prin atitudinea lui Julie. Iar tot acest tsunami de sentimente, pus în contextul unei petreceri aniversare, organizată de miss, încropește acel tablou din noaptea solstițiului de vară, cu dans și muzică, excitare, alccol și droguri, în speranța găsirii fericirii.

Într-un decor alb care nu putea mai bine să descrie atmosfera dintr-o casă mare, dar goală, în bucătăria care nu mai este plină de farfurii și mâncare, ci de sticle de alcool și pahare care așteaptă să fie umplute, la masa lungă se întâmplă lucruri. Poate că nu la nivel exterior, dar interior se învârt niște rotițe care declanșează trecutul și „dezgroapă morții” până când nu mai rămâne nimic făcut. Un fel de extaz al neîmplinirii, care pune lumina pe lucruri, care ar fi trebuit să rămână în beznă.

Dar cum nu poți doar să te uiți la un dialog despre probleme de viață ale altcuiva, Vanessa Kirby vine în completare poveștii și regiei. Ea aduce și face spectacol prin ceea ce e normal să facă un actor – acțiuni și reacți, dar la Vanessa e și ceva mai mult. Prin felul ei „sălbatic” de a fi, ludică, sexy, puternică, dar pierdută; dar și prin râsul naiv, care vine la pachet cu umorul negru, o face pe Julie să fie mai aproapre de spectator, face ca publicul chiar să empatizeze cu ea, cu adevărat, nu doar să-i stârnească un sentiment de milă. Astfel, prin interpretarea Vanessei, Julie nu e doar o fată bogată, care refuză se se maturizeze, ci este și ea, la rândul ei, o victimă: a copilăriei ratate, pentru că mama ei s-a sinucis, dar și a neglijenței tatălui. Tot ce s-a întâmplat se întoarce ca un boomerang în seara solstițiului de vară și lovește tot în jur, pe Julie, pe Jean și pe Kristine.

Trei rătăcitori prin lume, mai singuri ca niciodată, păcăliți, damnându-se la a trăi în umbră. Eric Kofi Abdrefa, în rolul lui Jean, șoferul care nu știe să se bucure de oameni, de iubire, care știe doar să conducă mașina pentru tatăl lui Julie, se dedublează ușor, dar semnificativ în omul, de fapt, irosit. De aceea, cade pradă ușor cu prima ocazie tentațiilor egoiste ale domnișoarei. Chiar dacă dragostea ar fi reală, nu doar o ieșire de urgență pentru Julie, sunt factorii sociali cei care se opun vehement și barbar.

Ceea ce e cu adevărat nou, dar și bine lucrat este rolul Kristinei, jucat de Thalissa Teixeira, care vine în contrast cu jocul haotic și magnetic a Vanessei. Ea este cea calmă, echilibrată, grijulie și cu adevărat puternică. Deși tăcută, Thalissa, prin puțina ei prezență,  umple scena cu acțiuni care vorbesc de la sine despre ființa fragilă ce se asunde în interior. Iar prin ultimul ei monolog, încheie o poveste definitiv, atât pentru lume, cât și pentru Julie, venind ca o confirmare a tot ce nu este ea.

All I had here was a tiny bit of dignity. And even that you snatched… and it wasn`t precious for you. I think you didn`t even know I had it. I don`t think you know how it is to need something… you are wrong, you are what is all wrong.” (Kristina)

Spectacolul „Julie” este despre cât suntem de singuri, în ciuda tuturor aparențelor, este despre oamenii care ne ridică, dar pe care-i abandonăm pentru propriul ego și rușinea de a cere ajutor, la momentul potrivit. E despre mulțimile de oameni care trăiesc, încă, pe sistemul ierarhizării persoanelor în societate. Despre demonii din noi care se lasă bântuiți de alții, și de alții, și tot așa. Iar până să realizezi că problema e, de fapt, la tine, rămâi doar tu cu tine însuți să te salvezi… sau nu.

„Julie” după August Strindberg, adaptat de Polly Stenham

Director: Carrie Cracknell

Designer: Tom Scutt

Lighting Designer: Guy Hoare

Movement Director: Ann Yee

Music: Stuart Earl

Sound Designer: Christopher Shutt

Fight Director: Owain Gwynn

Illusions: Chris Fisher

Distribuția:

Julie: Vanessa Kirby

Jean: Eric Kofi Abrefa

Kristina: Thalissa Teixeira

Dansatori/ Figuranți: Temitope Ajose-Cutting, El Anthony, Thomasin Gülgeç, Francesca Knight, Dak Mashava, Michela Meazza, Ana Beatriz Meireles, Ashley Morgan-Davies, Rebecca Omogbehin, Yuyu Rau, Petra Söör, Subika Anwar-Khan, Steven Bush, Holly Rose Hawgood, Tom Kelsey, Olivia Leat, Tucker McDougall, Josefine Reich, Elliott Rogers, Sophie Spreadbury