Experiența unui spectacol văzut pe Facebook poate fi revelatoare dacă-l asculți la căști și te cufunzi în întunericul beznă din camera ta. Știu, nu seamănă deloc cu poziția din sala de teatru, mai puțin confortabilă. Dar noile formate ne obligă la adaptarea condițiilor. Cu toate astea, o sonorizare bună și replici spuse într-o engleză extrem de muzical articulată pot da spectacolului virtual aproape aceeași încărcătură emoțională. Deși urmărit online, performance-ul de 60 de minute al lui Mike Săvuică, „Daddy Dear”, a reușit să îmi provoace o emoție teatrală autentică, pe care nu știam că o mai conțin, pe care o credeam amorțită și greu de mișcat din canapeaua de acasă. Am fost surprinsă să aflu că se poate.
Situat la granița dintre spectacol (în accepțiunea clasică) și performance, „Daddy Dear” începe pe ritmuri de chitară compuse de artistul ceh Rosta Man (Rosta Matocha), acompaniat vocal de actrița Sidonia Doica. În timp ce camera se depărtează și vedem scena integrală, Dick, protagonisul, interpretat de Mike Săvuică, stă așezat cu spatele, iar tatăl lui îi rade tot părul. O secvență-confesiune, o metaforă pentru relația disfuncțională dintre tată și fiu despre care urmează să ni se povestească. Textul îi aparține lui Mike Săvuică și se bazează pe evenimente reale. Informația asta dă o conotație diferită spectacolului, pentru că are corespondent în realitate. Și ne dăm seama că iar am uitat să vorbim despre ceva.
Tânărul Mike Săvuică este un artist plurivalent: producător, regizor, actor și dramaturg. L-am descoperit în toate aceste posturi odată cu spectacolul „Daddy Dear”. Biografia lui pare un roman încă nescris. S-a născut în Slovacia, vorbește la perfecție română și engleză, înțelegând și limbile slovacă și cehă. Ajunge temporar în România, unde descoperă teatrul în perioada liceului și apoi urmează cursuri de actorie la ALRA (The Academy of Live and Recorded Arts), în Londra. Revine pe plaiurile naționale pentru a-și juca spectacolul de absolvire la Teatrul Odeon, „Dying for it” de Moira Buffini, după „Sinucigașul” de Erdman, alături de colegii săi de la colegiul londonez. În prezent, face un curs de 18 luni despre regia de teatru, la NIPAI (New International Performing Arts Institute), în Berlin. Este fondatorul „Unfortunate Thespians” și a inițiat concursul „Monolog Slam Romania”, un concept adus din străinătate, în cadrul căruia orice performer poate participa cu un monolog de maximum trei minute, prezentat în orice modalitate de expresie. În tot ceea ce creează, Mike Săvuică propune un spațiu de întâlnire multicultural și un limbaj universal, încercând să ofere șansa de afirmare unui număr cât mai mare de artiști.
„Daddy Dear” este un proiect independent, cu un suport scris fix, dar cu secvențe regizorale ajustabile de la o reprezentație la alta. Având un nume ironic și stupid, în același timp, Dick este un ratat alcoolic, cu profunzimi pe care și le explorează după mai multe pahare de whisky, când citește Dostoievski și simulează trăirea unei vieți normale. De fapt, totul e complet confuz pentru el. Mama lui a murit când el avea 4 ani, iar tatăl trăiește doar prin evocările fiului. Un personaj atât de singur… L-a urât pe tatăl său pentru copilăria înecată în sticle de alcool și abuzuri fizice, dar nu s-a putut despărți de el fără o ultimă conversație. Întreg spectacolul constituie un monolog imaginar, necesar pentru ca Dick să își poată lua rămas-bun de la tatăl său, care l-a împins înspre un destin nefericit. Povestindu-și pe fast-forward întreaga viață, cu o luciditate cu iz de whisky, protagonistul pare să își testeze puterea de anduranță și limitele organismului de a absorbi alcoolul. Dar tăria niciodată nu pare suficientă. Paradoxal, el suferă și se bucură extatic de durerea provocată de dependența lui. Dorința de a se opri din băut nu devine niciodată mai puternică decât drogul în sine, nici măcar atunci când crede că și-a întâlnit dragostea.
Abordarea artistică a lui Mike Săvuică în rolul principal lasă la iveală influențele experienței sale europene. Deși mai puțin revoluționar prin conceptul regizoral, opțiunea lui pentru simbioza dintre teatru și muzică live pe scenă creează o atmosferă la limita dintre veridic și imaginar. Interpretarea lui are câteva elemente de emfază, dar își găsesc justificarea în delicatețea poveștii. În provocarea personajului, Mike Săvuică lucrează cu propria corporalitate, căutând să dea profunzime fiecărei secvențe și să traducă sentimente copleșitoare în mișcări lente, greoaie și priviri tulburi, dar preocupate. Suferința personajului e controlată cu finețe, printr-o tehnică bine stăpânită.
Monologul lui Dick este însoțit de intervenții laconice ale celorlalți trei parteneri de scenă, care amintesc fantasmagoric de diferite persoane din viața lui. Din punct de vedere scenografic, opțiunile sunt simple: câteva pânze pe care se proiectează imagini din intimitatea casei părintești a protagonistului, două scaune, o masă-bar și câteva elemente de recuzită. Rămâne, totuși, un amănunt de reținut: sticla de whisky de dimensiuni XXL, pe care tatăl și fiul o vor termina până la finalul spectacolului.
În rolul tatălui îl descoperim pe Sorin Gongu, devenit recent performer și având o carieră de 30 de ani ca producător. După participarea la numeroase work-shop-uri de dans și actorie, el a decis să-și transforme pasiunea în profesie. Crede că vârsta e doar un număr și cei aproape 60 de ani sunt doar un punct foarte bun de pornire. Intervențiile lui în spectacol sunt liniare și concise, detașarea și nonșalanța atitudinii sale fiind necesare în construcția personajului. Prezența lui în procesul de maturizare a fiului a fost doar fizică, obiectivă, cu unele refulări manifestate prin bătăi și amenințări.
Actriță și muziciană, Sidonia Doica este prezența feminină a spectacolului. Misterioasă și delicată, dar purtătoare a unei forțe nebănuite. Vocea ei străbate versuri și ecrane și se răspândește în corpurile noastre ca o emoție foarte puternică. Împreună cu Rosta Man, compun universul sonor și împlinesc spectacolul. Firul dramatic al poveștii lui Dick capătă o tentă psihedelică prin muzica celor doi. Ajungem să circulăm alături de protagonist prin diferite sfere, dintr-un nivel de conștiință în altul, plonjând dintr-o amintire plăcută într-una violentă, care mai necesită un pahar de băutură. Sidonia Doica a studiat actorie la East 15 Drama School, în Londra, și de atunci își desfășoară activitatea ca freelancer, implicându-se în diferite proiecte teatrale și muzicale.
Într-o lume pandemică, în care prioritățile au fost reconsiderate și sensurile răsturnate, nu știm exact despre ce mai trebuie să vorbească teatrul. Deși mai puțin întâlnită în teatrul românesc în ultimele decenii, tema dependenței de alcool și a abuzurilor parentale își păstrează gravitatea. Alte probleme par mai acute, poate de ordin politic, social sau sanitar. Însă, atunci când ea revine, reîncepem radiografierea personală. Inspectăm întâmplări din trecutul nostru care ne-au influențat transformarea din copii în adulți. Începem să ne punem întrebări sau să găsim răspunsuri, pentru ca, imediat după, să stabilim vinovații. În relație cu părinții, suntem lipsiți de putere. Trebuie să trăim mai departe cu ceea ce au avut de oferit.
Spectacolul „Daddy Dear” de Mike Săvuică este o descoperire îmbucurătoare în news feed-ul plin cu de toate, unde pare că încă mai poți găsi proiecte și artiști de urmărit. Interpretat și cântat în limba engleză, o performanță în peisagistica spectacologică românească, tocmai prin gradul ridicat de dificultate pe care îl impune actorilor o limbă străină, „Daddy Dear” introduce un concept cu potențial. Promovând, pe de-o parte, dramaturgia contemporană, pe de altă parte, artiști cu energii creatoare inovatoare, spectacolul merită vizionat online cu aceeași implicare și emoție din sala de teatru.
Unfortunate Thespians
„Daddy Dear”
Dramaturgie, regie, interpretare: Mike Săvuică
Univers sonor și interpretare: Rosta Man & Sidonia Doica
Tatăl – Sorin Gongu
Credit foto: Carol França
