Regizorul Cristi Juncu revine pe scena Teatrului Naţional Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu“ după spectacolele de succes „Şcoala nevestelor“ şi „Navigatorul“ cu o nouă producţie. „Hoții” de Conor McPherson va avea următoarea reprezentație cu public joi, 28 ianuarie, la ora 19.00, la Sala Mică. Ea va fi difuzată și în variantă live streaming de New Generation Studio. Spectacolul este recomandat persoanelor cu vârsta peste 16 ani.
Distribuția este alcătuită din Marius Turdeanu, Theo Marton şi Cristian Iorga.
Când grijile financiare apasă existenţa fraţilor Frank şi Joe, o sumă consistentă de bani pare a fi salvarea. Pe termen scurt, ideea funcţionează, însă problemele în familie, o educaţie precară, deriva existenţială şi o mamă plecată prematur dintre cei vii nu se pot remedia atât de simplu. E nevoie de ceva în plus. Iar ajutorul oferit de Ray, un tânăr profesor afemeiat, beţiv şi imoral, e binevenit, dar şi acesta are proprii săi demoni de învins. Poate fi prietenia răspunsul la toate acestea? Dar prietenia adevărată există, de fapt?
Textul lui Conor McPherson, autorul piesei „Navigatorul“, oferă o perspectivă tulburătoare asupra relaţiilor interumane, marcate deseori de egoism şi lipsă de scrupule, ne prezintă meandrele înşelătoare ale încrederii în semeni, dar şi apele tulburi ale maturizării într-o societate în care inocenţa şi onestitatea nu se numără printre valorile de căpătâi.
Biletele pentru reprezentaţia cu public pot fi achiziţionate de pe https://www.biletmaster.ro/ron/Event/44003214/Hotii.
Biletele pentru transmisiunea în live streaming se pot achiziţiona până la ora 18.30 în ziua reprezentaţiei de pe www.eventim.ro, accesând link-ul https://www.eventim.ro/ro/bilete/hotii-online-teatrul-national-targu-mures-559387/event.html.
Spectatorii care deţin bilete neutilizate ale spectacolelor anulate începând cu luna martie a anului trecut le pot folosi la acest spectacol. Deţinătorii de bilete sunt rugaţi să le prezinte la casierie pentru a fi preschimbate.