Trecutul ascunde întotdeauna ceva. Nu-l cunoaștem niciodată până la capăt. În el trebuie să cotrobăi mereu, ca într-un sertar, și găsești lucruri pe care le știi și lucruri necunoscute. Într-o lume prea grăbită, „A fost odată” este o întoarcere de o clipă, undeva, cândva…
În clipa în care îl surprinde aparatul de fotografiat pe un platou de filmare, regizorul își trăiește revenirea în țara care e și, în același timp, nu e a lui. Etapa franceză a luat sfârșit, Lucian Pintilie a revenit în România, teatrul este un capitol încheiat pentru el. De-acum filmul este singurul limbaj în care vrea să creeze.
E sfârșitul anilor ’90, e „Terminus Paradis”. Cinema-ul o ia pe un alt drum, un drum necesar, un drum inevitabil. După zeci de ani de lucru, creatorul de film mai are multe de spus. Despre ființa umană și absurdul ei. Despre povestea asta ciudată pe care o trăim și căreia îi spunem „viață”. Despre demonii din noi, care de multe ori ne înving.
