Trecutul ascunde întotdeauna ceva. Nu-l cunoaștem niciodată până la capăt. În el trebuie să cotrobăi mereu, ca într-un sertar, și găsești lucruri pe care le știi și lucruri necunoscute. Într-o lume prea grăbită, „A fost odată” este o întoarcere de o clipă, undeva, cândva…

O actriță se privește în oglindă. Frumusețea e la locul ei, n-a părăsit-o niciodată. Nici bucuria de a trăi. Nici simțul umorului sau ironia. Prin profesie, nu se plictisește niciodată, pentru că e tot timpul altcineva. Cei care au văzut-o pe scenă pe Carmen Stănescu îi știu și farmecul, și simplitatea cuceritoare.

Simplitatea a însoțit-o tot timpul. În ultima parte, actrița scria în volumul publicat cu titlul „Destăinuiri”:  „Ador retragerea liniştită în casa mea, după veşnicele examene luate cu brio, dar şi cu mare consum în faţa publicului. Trebuie să se ştie că e greu să stai în vitrină o viaţă întreagă. Am remarcat nu o dată că actorii mai puţin solicitaţi pe scenă se căznesc să pară mari actori în viaţa de toate zilele şi, dimpotrivă, cei mai mari actori sunt cât se poate de simpli şi cu un comportament normal”.