Blestem sau privilegiu, cine mai poate hotărî, a fi femeie, acest „concept” din ce în ce mai abstract pe zi ce trece, polemizat & controversat & negociat la nesfârșit, care a ajuns să pună chiar și probleme tehnice, de etică, de morală, de conduită, trece de biologie și coboară undeva mai jos, în profunzimea psihologică a lucrurilor, dincolo de suprafața știută, dincolo de carcasa tare, dincolo de aparențele satisfăcătoare. Dacă a fi femeie este un dat, negociabil și el, a fi feminină este o alegere, uneori impusă, alteori nu. Dar norma de durere pe cap de femeie nu este discutabilă, pentru că ea vine lunar. Se numește menstruație.

Despre „tragedia ciclului menstrual” se vorbește în exercițiul online de polemică și solidaritate – „28 DE ZILE”, difuzat de Teatrul Evreiesc de Stat. Prin textul său, autoarea rusă Olga Shiliaeva schimbă filtrul prin care, de obicei, este văzută femeia în societatea contemporană, propunând o perspectivă personală, autoritară, pe care alege să o generalizeze tocmai pentru a-și întări nuanțele propriei povești sau ale propriei experiențe: nu hormonii sunt cei care le fac pe femei să se poarte inadecvat, ci toate emoțiile negative sunt influențate de cauze sociale. Sigur că termenul „inadecvat” are granițele lui nehotărâte încă (când putem spune cu exactitate că ne comportăm inadecvat?), iar cauzele sociale sunt atât de prezente, încât e greu să punem degetul întocmai pe rană, pe consecințe, pe ce anume se schimbă concret în compoziția noastră psihologică. Dar un fir roșu cu siguranță există, iar asta nu înseamnă implicit să punem la îndoială întocmai biologia sau ce ține de mersul firesc al lucrurilor. Se aduce în discuție societatea contemporană, deși menstruația e de când e. Catinca Drăgănescu, regizoarea proiectului online, afirmă că „empatia este calea către conștiință și toleranță”, afirmație justă, dar care intră în contrast cu tonul ceva mai agresiv al textului, unde bărbații sunt acuzați și taxați dur că nu înțeleg durerea, o durere pe care, de altfel, nu au întâlnit-o nicicând, biologic vorbind. Tonul nu este tolerant sau împăciuitor, ci, așa cum este descris, textul se vrea a fi un manifest, un strigăt pentru conștientizarea condiției femeii în societatea modernă. Iar la întrebarea „Ce înseamnă să fii femeie astăzi?”, traducătoarea textului, Raluca Rădulescu, a dat răspunsul cel mai uman, mai potrivit, mai aproape de adevăr: „Să fii femeie înseamnă să fii om înainte de orice.”

Bineînțeles că valențele pe care le propune textul sunt infinit mai nuanțațe, tot într-o generalizare amplă și radicală, iar în acest caz, violul nu lasă loc niciunei negocieri. Ce vreau să semnalez este că nu toți bărbații sunt violatori, că uneori toleranța, la nivel de relaționare, e doar învelișul crud al intoleranței cu care ne grăbim să sancționăm, să acuzăm, să așezăm în categorii sau laolaltă doar pentru a trage un semnal de alarmă, doar pentru a ne servi nouă drept scop într-o mișcare socială, căreia, din dorința de a-i face bine, îi facem, de fapt, o nedreptate. Dar textul, care afirmă cu tărie o teză, care caută lumina în durerea lunară pe care unele femei o suportă mai bine, altele mai rău, căci e diferită de la organism la organism, textul, ei bine, propune un subiect care merită discutat oricând, care vrea să dărâme prejudecățile, care caută cu lumânarea înțelegerea într-o situație naturală, pe care femeile, în mod firesc și sănătos, nu și-ar fi dori nicicând s-o trăiască. Tocmai de aceea nu văd de ce le-ar dori-o bărbaților. Nu știu cum am putea egala în meciul durerii naturale, poate doar comunicând, căci nicio relație nu se poate construi pe ură.

În „28 de zile” se dezvoltă două planuri mari, care arată extrem de bine toate fețele cubului: planul rațional, biologic, unde vocea inconfundabilă și jucăușă a Maiei Morgenstern dublează prin termeni științifici problema mult mai spinoasă pe care femeile o întâmpină timp de 28 de zile, din prima zi de ciclu până în ultimele zile ale sindromului premenstrual – cum intră hormonii în reacție cu schimbările de atitudine, dar și cu modul de a vedea lumea prin alt filtru, cel al durerii sau al excitării, când fiecare nouă zi e o provocare. Mărturiile în detaliu ale celor patru personaje, ale celor patru femei interpretate de Natalie Ester, Alexandra Fasolă, Anka Levana și Katia Pascariu pun în antiteză mai multe păreri, interpretări sau clișee care încă surprind prin existența lor longevivă și șocantă, azi, în secolul XXI. Astfel, avem acces la mai multe atitudini, la mai multe perspective și, chiar dacă nu le știm numele, aceste femei își conturează o personalitate și spun o poveste percutantă, care încă mai iscă discuții: cum menstruația e încă un tabu în societatea de astăzi, cum pare ireal că încă trebuie să mai justificăm durerea sau apatia dintr-o zi „roșie”, că nu există opțiunea ca femeia să-și ia o zi liberă, din oficiu, în perioada cu pricina, că absorbantele nu sunt gratis, că mai există bărbați care cred că rolul femeii este să se supună și să fie feminină și docilă, fără păreri, că singurul ei scop este să fie o soție bună și o mamă bună, că un bărbat are dreptul să se culce cu o femeie chiar dacă ea nu-și dorește asta. Tocmai de aceea consider că discuția pe care ele o deschid prin acest proiect este una binevenită și, înainte de toate, necesară cu un mic amendament la modul caustic în care se pune problema: tragedia ciclului menstrual oare nu va încuraja femeile să-și dorească, într-adevăr, să stea iarăși acasă, ca acum mulți ani înapoi în istorie, așa cum afirmă și femeia interpretată de Natalie Ester, cea mai curajoasă sau mai rezistentă sau mai îndoctrinată, cea crud ironizată, cea grăbită să bage problema sub preș? Ironia sorții ar fi de nesuportat.

Tocmai de aceea mi se pare oportun să existe realmente o discuție, o dezbatere, căci, deși pornește de la problematica ciclului menstrual, proiectul intră mult mai adânc în miezul lucrurilor, deschizând alte și alte ferestre ale unui subiect încă nerezolvat întru totul, neînțeles întru totul sau neacceptat întru totul. Povestea acestor femei se susține tocmai prin pluralitatea și polifonia vocilor care intră în contrast sau care uniformizează, confirmând bănuieli tacite, negociind cu tărie problematica „rușinii” astăzi, încercând să încurajeze o comunicare firească despre un subiect încă incomod, chiar dacă el e însoțit de exagerări tăioase, poate tocmai pentru a reliefa ascuțimea durerii sau a absurdului în anumite cazuri.