Adevăr şi minciună – realitate şi ficţiune. De multe ori ne dorim să putem face rocada între aceste planuri. Visăm cu ochii deschişi la scenarii pe care le brodează mintea noastră pornită în căutarea unor posibilităţi mai tentante. Alteori pur şi simplu amânăm confruntarea cu neplăcerile care nu pot fi evitate şi mai vedem încă un episod din serialul care ne devine astfel cel mai bun prieten. Poveştile altora ne sunt de mare folos; ne ajută să o trăim mai puţin accidentat pe a noastră. Cu cât fantezia creatoare e mai bogată, cu cât imaginaţia noastră e mai colorată, cu atât „minciuna” funcţionează mai bine şi are mai multe de oferit unui spectator care îşi doreşte să fie minţit. De multe ori emoţiile simţite în faţa acestei iluzii par mai sincere decât cele pe care facem eforturi să le mascăm în viaţa trăită fără plasa de siguranţă a convenţiei.

Spectacolul „RICHARD III versus RICHARD III” după William Shakespeare produs de Teatrul Mic pentru difuzare online, în scenariul şi regia lui Ovidiu Niculescu, este o încercare de a reconcilia mitul cultural creat în jurul acestui personaj cu realitatea istorică. Numele celui care a stat pe tronul Angliei între 1483 şi 1485 e cu mult mai cunoscut din piesa lui Shakespeare decât din cărţile de istorie. Diferenţa dintre ce spun mărturiile autentice ale acelor ani şi ce a scris dramaturgul o sută de ani mai târziu este considerabilă. Între figura unui conducător cu merite militare şi politice, care a reformat legi importante în scurta sa domnie şi a fost iubit de popor pentru măsurile împotriva corupţiei, și figura aproape demonică, pe care o asociem imediat datorită acestei persona culturale perpetuate în timp datorită succesului scenic, e drum lung.

Un demers cât se poate de legitim şi de ofertant e această intenţie de a pune faţă în faţă cele două chipuri atât de distincte ale aceluiaşi nume. Forma în care aceste bune intenţii au fost transpuse artistic are, însă, câteva exagerări şi licenţe care îndepărtează cu mult produsul finit de fondul consistent al punctului de plecare. Filmaţi integral în faţa unei crome pentru a putea „construi” decorul virtual ulterior, actorii au stângăcia unui prim contact cu această perspectivă unitalerală şi restrictivă. Puţine scene se salvează de la rigiditatea artificială pe care o dă postura rigidă şi nefirească de a juca în afara unei relaţii. Artificiile şi libertatea pe care o dă alegerea ulterioară a spaţiilor proiectate virtual au scăpat de sub control şi au dat la schimb consistenţa intenţiilor pentru o dorită spectaculozitate, care nu şi-a găsit cea mai fericită împlinire.

Totul arată ca un kitsch neintenţionat; de la Richard care vorbeşte la telefon de pe plajă cu fratele său Clarence, aflat în turnul unde pare a fi părtaşul unei petreceri orientale, şi până la clişeul dublei personalităţi marcate prin dialogul cu un Richard mai tânăr şi mai rău care sclipeşte ca un duh ieşit din lampă pentru a instiga la crime, de la imaginile de arhivă cu diverse ceremonii regale sau nori pufoşi sau un scafandru care se adânceşte în întunericul oceanului sau lumânări triste sau biblioteca din care nu lipsește fotoliul capitonat cu piele sau tancuri şi regimente la instrucţie pe plajă, tot ce poate fi mai previzibil serveşte drept decor sau legătură între scene. Piesele muzicale alese pentru fiecare scenă, frumoase dacă le asculți de sine stătător,  sunt şi ele tautologice şi subliniază gros ceea ar trebui să exprime fiecare calup în economia scenariului.

Inteligibilitatea poveştii are de suferit în forfecarea destul de neglijentă a piesei. Dacă inserturile de informaţii istorice au primit o convenţie uşor de urmărit, iar cei doi DJ care dezbat lejer, cu farmec şi haz problemele din trecutul istoric fără nimic didactic scos din manuale şi par profii de la care orice adolescent şi-ar dori să înveţe, parcursul personajelor shakespeariene nu mai e la fel de bine structurat. Pentru cineva care nu cunoaşte bine piesa, e greu de urmărit şi de înţeles cine pe cine omoară şi de ce. Din arborele de relaţii complicate au fost amputate crengi întregi şi au rămas doar câteva ramuri firave, pentru care s-a adăugat multă, multă formă artificială.

E greu de acceptat că Regele Edward IV e măcinat de boală când îl vedem ce bărbat solid, articulat şi vivace e. Relaţia lui Richard cu Lady Anne pare mai aproape de adevărul istoric decât de ce a scris Shakespeare, iar această combinaţie între cele două planuri denaturează adevărul ficţiunii şi schimbă raportul de forţe între aceste două ipostaze. Richard cel din ficţiune nu e cel scris de Shakespeare, ci o interpretare mult adaptată a sa; un om destul de slab de îngeri care se lasă influenţat de acest spectru cu rele intenţii pe care îl vede din când în când şi pe care îl văd aleator şi alţii precum Buckingham sau Hastings. Aşadar, oglindirea istoriei în mit a deraiat cu mult de la şinele premiselor iniţiale.

„RICHARD III versus RICHARD III” e un spectacol online ce poate fi privit ca un exerciţiu de stil puţin scăpat de sub control. Tehnologia acoperă autenticitatea artistică şi suprasolicită o structură insuficient de solidă. Câştigător la puncte din acest meci nu iese nici Richard cel fictiv, nici Richard cel din realitate, pentru că se amestecă printre imagini cu prea puţini pixeli, montaje cu imagini care încurcă orice cronologie şi invenţii personale care îşi doresc efecte spectaculoase, dar nu ajută prea mult niciunul dintre demersuri.

Teatrul Mic

RICHARD III versus RICHARD III – spectacol online

După William Shakespeare

Scenariul şi regia: Ovidiu Niculescu

Distribuţia:

Richard III – Vlad Corbeanu

Clarence – Viorel Cojanu

Dj Steve – Marin Grigore

Dj Jhon – Ovidiu Niculescu

Lady Anne – Irina Rădulescu

Regina Elizabeth – Irina Velcescu

Regele Edward IV – Virgil Aioanei

Margaret de Anjou – Valentina Popa

Lord Buckingham – Vitalie Bantaș

Lordul Primar – Gabi Costin

Lord Hastings – Radu Zetu

Ducesa de York – Ana Bart

Richmond – Alexandru Voicu

Lord Grey – Marian Olteanu

Lord Rivers – Rareș Florin Stoica