În august 2019, când „Bad Talks” a avut premiera pe scena de la unteatru, Radu Iacoban se întreba ce se va întâmpla pe viitor cu acest spectacol. E începutul lui 2021, am trecut printr-o pandemie și spectacolul se joacă în continuare, de data asta pe scena de la Teatrul Țăndărică. Acolo s-a mutat reședința temporară a producțiilor unteatru, care încearcă să adune minus cu minus ca să dea plus proiectelor de aici încolo. Aș merge și mai departe spunând că „Bad Talks” mai are încă ceva drum de parcurs, spectatori cărora să li se adreseze și contexte în care să se potrivească. Poate acum spectacolul devine chiar mai valoros decât în momentul în care a ieșit la public, într-un an în care teatrul își urma făgașul confortabil și montările se derulau pe repede-înainte.
Văzând spectacolul și scriind cronica asta, îmi dau seama că modul nostru de a „consuma” produsul teatral s-a transformat radical. Înainte de pandemie, mersul la teatru se întâmpla în viteză, la fel ca restul vieții noastre. Acum, în timp ce încercăm să ne adaptăm noii realități și să înțelegem care mai e relația noastră cu arta online și offline, parcă începem să ne bucurăm mai mult de prezent. Să extindem pe cât posibil efemeritatea clipei teatrale, să o pătrundem, să o asimilăm. Într-un astfel de moment, spectacolul lui Radu Iacoban, „Bad Talks” se așază metodic în fiecare dintre noi.
Un alter ego în opt versiuni de personaje, „Bad Talks” este un one-man show care-l pune la treabă pe Radu Iacoban. Ca dramaturg, regizor și actor. Adică ce-i place cel mai mult să fie: creator în diferite ipostaze. Un exercițiu dramatic, așa cum îl numește, spectacolul urmărește mai multe direcții și idei. De la o faptă inacceptabilă moral, la coborârea în adâncurile ființei umane, cu ale sale justificări, motivații și determinări. Jumătate vinovați, jumătate nevinovați, așa ne vom declara cu toții. Suntem parte dintr-un mecanism social stângaci, la a cărui evoluție contribuim voluntar sau involuntar, pe baza fondului sufletesc și emoțional cu care venim.
Povestea se scrie ciclic. Un eveniment declanșează reacții în lanț ale unor opt personaje, cu personalități diametral opuse, interpretate de același Iacoban. După ce fiecare și-a spus monologul, proiecția lui se închide ermetic într-o cutie individuală din fundal. Albumul digital al celor opt ego-uri se mai modifică abia la sfârșit, când personajele se ridică, pe rând, pentru reverență și aplauzele de final. O rezolvare ingenioasă din punct de vedere scenografic pe care o găsește Tudor Prodan. Spectacolul operează, de la bun început, cu simboluri și convenții, iar scenografia nu face decât să potențeze ideile, fără să încarce, fără să simplifice, atât cât trebuie.
„Bad Talks” începe și se termină în oglindă, cu două partituri ale actorului Radu Iacoban. Cu lumina pe sală, apare din culise pe neașteptate, în timp ce tu poate încă ești cu ochii în smartphone. Și intră în dialog cu tine – cel care foșnești punga de ronțăieli sau pachetul de șervețele, cel care uită să își dea telefonul pe silențios, cel care vine cu așteptări ca totul să decurgă ritualic: gong, stins lumina, desfășurat spectacol, final, tras cortina, plecat acasă. Radu Iacoban, cu zâmbetul pe buze, făcând contat direct cu perechile de ochi răsfirate (la propriu) în sală, ne reamintește că teatrul e despre convenție, despre respectul față de cel de pe scenă, despre unicitatea fiecărei reprezentații. Intrarea în poveste se face obiectiv, detașat, din perspectiva naratorului, fără gong și fără cortină. Prologul de început vine cu o energie specială, care te aduce mai aproape și te pregătește pentru lumea iluzorie în care urmează să intri. Un tertip preluat din structura clasică a tragediilor grecești, dar care nu pare nicidecum perimat.
Un tânăr a cărui copilărie a fost marcată de alcoolismul și agresivitatea tatălui săvârșește o crimă; primul-ministru moare. Avocatul face o pledoarie pentru adevăr, injustiție, revoluție, incapacitate. Vlogger-ul exilat își instigă comunitatea să plece dintr-o țară fără viitor. Un artist care a cunoscut celebritatea doar pentru că a plecat din România este chemat să marcheze tragicul eveniment printr-o operă de artă. Cel mai bun prieten al criminalului duce o viață simplă și e singurul care înțelege ce i se întâmplă cu adevărat amicului său. Tatăl băiatului se pocăiește după ce a ajuns la o mănăstire și începe să creadă în puterea iertării. Un elev își citește compunerea la școală, povestind cum s-a pregătit cu hainele cele noi pentru Ziua Națională, manifestație la care n-a mai ajuns pentru că cineva împușcase pe altcineva. Fiul primului-ministru are ultimul cuvânt, prin statutul nemeritat și nedorit pe care l-a dobândit datorită sau din cauza funcției politice a tatălui său.
Avalanșa de întâmplări și personaje este susținută de Radu Iacoban cu un ritm extrem de intuitiv și cu o versatilitate exprimată prin multiple mijloace de interpretare. Prin simple tehnici și schimbări ale câtorva elemente de costum și recuzită, pe scenă se succed personaje de vârste și experiențe de viață diferite. Îl crezi pe fiecare în parte datorită sincerității pe actorul i-o atribuie. Forța lui Radu Iacoban de a conduce publicul exact către punctul cel mai sensibil al poveștii denotă maturitate și siguranță. El ne ghidează aproape senzorial în spectacolul pe care l-a gândit și construit de la A la Z. Prin structura abordată de Iacoban, spectatorul experimentează o serie de stări foarte atent planificate: relaxarea emoțională, conectarea cu subiectul și protagonistul, creșterea interesului pentru poveste, alternarea comic-tragic, intensificarea tensiunii, conștientizarea adevăratei probleme (de fond), reîntoarcerea la realitate.
Între scene, convenția se sparge și actorul mai face câte o trimitere la spațiul în care ne aflăm, i se adresează colegului de la tehnic, oferind indicații de lumină. Acești timpi petrecuți în clar-obscur sunt antrenați de coloana sonoră semnată Aida Šošić, care păstrează ritmul și compune prologul muzical al următoarei mărturii. Muzica este inserată selectiv și contribuie cu o notă armonioasă în construcția spectacolului.
„Bad Talks” cu și de Radu Iacoban vorbește despre realități alternative care, privite cu o detașare brechtiană, pot compune o imagine de ansamblu. Un gest de revoltă de neiertat într-o societate civilizată poate genera procese de conștiință cu mult mai importante. Scrisă și spusă cu umor, alternată cu doze echilibrate de dramatism, povestea lui Iacoban este cuceritoare prin ludicul pe care îl lasă la iveală. Poate că totul e un joc, dar să nu uităm că orice joc are regulile sale, care, odată încălcate, au consecințe. Cu inteligență artistică și o foarte bună coordonare a relației cu publicul, Radu Iacoban construiește un spectacol puternic.
unteatru
„Bad Talks” de Radu Iacoban
Cu: Radu Iacoban
Scenografia: Tudor Prodan
Muzica: Aida Šošić
Mulțumiri: Dan Samoilă
