În forma unui performance social, care semnalează prăpastia dintre sufletele oamenilor, mărginite de trupuri imperfecte, Teatrul Apropo semnează spectacolul „Dincolo de oglindă”, în regia lui Radu Popescu. Pornind de la o colecție de micro-eseuri din volumul „Oglinzile” de Petru Creția, regia înglobează elemente de coregrafie, poezie, sunete și imagini imersive în încercarea de a elibera omul social de asprimea cuvintelor și de standardele restrictive și exigente cu care acesta se confruntă.

Spectacolul propune o serie de cugetări de natură filozofică, translatate în limbajul gestului și al mișcării. Este divinitatea doar teama de propria reflecție? Se poate spune că frica de moarte este conspiraționistă în aceeași manieră în care superstițiile copilăriei, referitoare la gumă de mestecat înghițită sau la textura cerului, sunt imaginare? Ne privim, unii pe ceilalți, cu ochi amari doar pentru că este mai simplu să aruncăm o judecată superficială decât să încercăm să ne înțelegem?

Începutul este anunțat de vocea gravă a unui demiurg rece ca naratorul spoturilor de promovare ale unui post de televiziune. Dintre toate oglinzile, ochii – „milioane și miliarde de perechi de ochi” – ne oferă cea mai limpede, dar și cea mai părtinitoare reflecție. Acest truism este premisa de plecare a spectacolului, care înfățișează mai apoi o geneză expresivă: oamenii, fluturi într-un cocon de forță, se zbat pentru a se naște. Acești copii primordiali, într-un exercițiu actoricesc de-a Oglinda unul cu altul, fiecare cu reflecția lui, creează un spațiu de exprimare curios și incert ca o amintire din primii ani de viață.

Mișcarea performerilor (Alina Tofan, Alina Florescu, Marina Fluerașu, Răzvan Rotaru și Andrei Cristea) este expresivă și stângace, ceea ce îi adaugă un farmec uman, sincer. Nu este vorba despre un spectacol de coregrafie, ci despre un performance ambiental care arată a experiment social stilizat. O serie de imagini de impact constituie miezul montării: degetele actorilor, lovindu-se de podeaua scenei, ca și cum ar tasta un comentariu online acid, sau descoperirea copilărească a oglinzilor translucide, prin care se întrevede un al cincilea actor în lumină. Alternanța dintre momente de coregrafie matematice și jocuri puerile impresionează prin contrast, însoțită de mituri copilărești – „Știai că cerul și norii sunt făcuți din carne?”.

Plastica textului este imposibil de ratat, într-o demonstrație lirică despre cum ne percepem noi între noi. O fată fără o mână în curtea școlii, înconjurată de șușoteli de o răutate copilărească – „dacă se ia?” – sau adolescenți pe care îi lasă părinții la mare cu trupa de teatru doar pentru că nimeni nu s-ar uita la ei. Într-o încercare de a trage de urechi și de a semnala acest bullying domestic care se întâmplă în viețile noastre, ale tuturor, în fiecare zi, spectacolul devine, însă, o serie de clișee adevărate.

În cămăși albe, școlărești, actorii joacă un fel de baba-oarba pe care societatea modernă îl practică astăzi neintenționat – până când își deschid ochii și se văd unul pe celălalt. Momentul, un v-ați ascunselea cu ceea ce este în jurul nostru și ceea ce pierdem din vedere din neatenție, se transformă într-o lecție de anatomia celuilalt. Acest fapt surprinde întocmai freamătul pubertății: o secvență de descoperire dintr-o curiozitate naivă.

Spectacolul este îmbibat în sete de libertate de exprimare, cu dorința simultană de a descătușa corpul uman de povara normelor sociale și de a trage un semnal de alarmă referitor la acele momente din dialogurile noastre zilnice care insultă, care judecă și care lasă urme. „Dincolo de oglindă” conturează o lume de adulți care se dezbracă cu lejeritate de orice, în afară de prejudecăți. Mesajul pierde din valoarea autentică pe care o dobândise atunci când oscila în jurul vârstei copilăriei, dar este înlocuit de un adevăr mai crud, particular. În acest context, măștile pe care le purtăm zi de zi iau, pe rând, forma unei cagule dintr-un ciorap subțire de damă, a unei măști medicale și, ulterior, a unei construcții din oglindă, care acoperă toată fața, asemeni unei botnițe sociale.

Montarea o amintește cu avânt – tu ești presiunea socială. Oglinzile nu te privesc decât în măsura în care tu te privești. Această perspectivă eliberatoare și îndrăzneață este accentuată în ultima parte a spectacolului, în care o voce caracteristică inteligenței artificiale ne explică de ce nu ne trăim viața. Ironia este înțepătoare, pe un limbaj atât de accesibil pentru secolul în care ne aflăm. Încurajările de a trăi, de a ne percepe corect și blând, de a ne iubi nu sunt doar cuvinte, platitudini și truisme, chiar dacă „Dincolo de oglindă” adoptă o tentă didactică.

Dintr-odată, însă, simplul gest al unei îmbrățișări contează și impresionează mai tare decât dansul elaborat de mai devreme. Umanul mișcă, mai ales într-o paradigmă în care corpurile ne sunt înghesuite în șabloane și în care este atât de ușor să rostești vorbe grele. Mesajul rămâne un ecou clar. Discrepanța dintre ceea ce spune oglinda (chiar și atunci când oglindă ne sunt propriii ochi) și ce spune sufletul tău afectează percepția socială. Este nevoie, la nivel comunitar, să facem un efort să ne vedem așa cum suntem, nu așa cum arătăm.

Teatrul Apropo

„Dincolo de oglindă”

Creație colectivă inspirată de eseurile din volumul „Oglinzile” de Petru Creția

Performeri: Alina Florescu, Marina Fluerașu, Alina Tofan, Răzvan Rotaru, Andrei Cristea

Dramaturgie: Radu Popescu

Regia: Radu Popescu

Scenografie: Alexandra Lupeș

Coregrafie: Răzvan Rotaru

Muzica: Alexandru Suciu

Multimedia: Andrei Casandra