Cuminți, stranii, colorate, ușor înspăimântătoare, cu zâmbetul întipărit pe față, lipsite de viață, închise în spatele gratiilor, în colivii multe, multe, unele mai mari, altele mai mici, ca un tărâm al păpușilor fără viață, umplând până la refuz un mic univers absurd, dominat de un demiurg puțin dezechilibrat, căruia îi place să se joace de-a moartea.

Spectacolul „Lecția”, pus în scenă de Felix Alexa la Sala „George Constantin” a Teatrului Nottara, și care a avut norocul să aibă premiera în fața publicului chiar înainte ca teatrele să fie din nou închise, e povestea prescurtată, ușor grotescă, ușor ironică și ușor înspăimântătoare a momentului absurd pe care-l trăim. O mică distopie citită într-o cheie surprinzătoare, concentrând în imagini de o poezie cu accente horror, absurdul unei lumi în spatele căreia se află un Big Brother infantil, ca un copil rău căruia-i place să chinuiască păpușile, să le tortureze și să le închidă apoi într-o colecție personală, totul într-un ritual pe care-l repetă la infinit. Felix Alexa duce textul lui Eugène Ionesco într-o zonă a distopiilor de secol 21, ca-ntr-o poveste apocaliptică de Stephen King, păstrând, în același timp, intactă savoarea teribilă a absurdului ionescian, subtil tradus în realitatea anului 2021, când lumea rămâne în continuare blocată, închisă în jocul crud al unui Big Brother/ Demiurg, care face experimente sadice…

Iar pentru a surprinde această teribilă robotizare a ființei secolului 21, care-și trăiește zilnic apocalipsele, Felix Alexa alege să folosească păpuși. Superbă intuiție! Păpuși – ființe golite de viață, ființe împăiate, ființe care suportă o multiplă depersonalizare.

Întreaga (non)poveste din „Lecția” lui Eugène Ionesco este transformată de Felix Alexa într-un experiment. Un experiment sadic realizat de un Profesor nebun, controlat de o femeie cu care are, evident, o relație stranie, psihanalizabilă, Menajera dominatoare și misterioasă… Fiecare Elevă care intră pe teritoriul lui este supusă aceluiași experiment dement – depersonalizarea, tortura și apoi uciderea și adăugarea la colecție.

O lume din păpuși, acum supuse, zâmbitoare, incapabile să se mai opună, cuminți și tăcute, închise în colivii, ca niște păsări moarte, superb luminate – așa arată micul univers de pe scena sălii „George Constantin”, realizat de Carmencita Brojboiu.

Dar Felix Alexa nu dezvăluie de la început secretele din spatele vălurilor care acoperă coliviile. Te lasă să întrezărești încet, încet, ce se ascunde dincolo, ce se pregătește, micul ritual care începe întotdeauna la fel și se sfârșește întotdeauna la fel…

În rolul Profesorului, Felix Alexa îl distribuie pe Gabriel Răuță, care construiește un personaj ce depășește universul lui Ionesco, se întâlnește pe undeva cu Pirandello sau cu Roger Vitrac. De la o normalitate asumată firesc – un profesor blajin, care dă meditații la el acasă, e puțin timid și excesiv de politicos cu eleva – glisează pe nesimțite spre absurd, un absurd concret, ca un aer gros pe care-l simți cum crește în jur sufocant. Gabriel Răuță te lasă să întrezărești subtil, de la început, în spatele timidității lui ușor încorseta(n)te o scânteie de incontrolabil, un secret, un mister, un dezechilibru care la un moment dat ar putea face ca lucrurile s-o ia razna. De la o clipă la alta, adaugă element cu element, printr-un gest, printr-o privire, printr-o inflexiune, încă un indiciu că… nimic nu e ceea ce pare. Că trăim în plin absurd. Că logica va fi aruncată în aer. De pe terenul concretului, totul deraiază la un moment dat… într-o arie de operă care sună dement și amenințător. Micul univers din jur începe să vibreze înspăimântător și poetic.

Prins între două tipuri de feminitate – Eleva și Menajera –, una (fals)inocentă și una (fals)protectoare, Profesorul e, de fapt, la rândul lui o victimă. Trăiește închis în lumea lui maladivă și se joacă de-a Dumnezeu, încercând să supună și să domine prin educația „totală”, iar când această cale dă greș, ucide. Și astfel, ca orice dictator, își devine propria victimă.

Cristina Juncu, în rolul Elevei, jonglează subtil cu inocența și un tip de perversiune neconștientizată. Se lasă condusă, sedusă, intră în joc, acceptă provocarea, apoi se retrage, refuză depersonalizarea, vrea să evadeze și… sfârșește într-o colivie, o altă păpușă din colecție. Iar Catrinel Dumitrescu, o apariție misterioasă și ușor înspăimântătoare în rolul Menajerei, creează premisele unei relații stranii cu Profesorul, pe care pare să-l domine cu un amestec de maternitate și erotism, cărora el nu li se poate sustrage.

Spectacolul lui Felix Alexa construiește interesant acest trio, relațiile dintre ei sunt puternic evidențiate pe scenă, par toți legați unul de altul cu fire nevăzute, prinși toți într-un mister pe care-l exersează la infinit și care, la infinit, se sfârșește cu o moarte. Un joc în care nici matematica, nici filologia nu contează cu adevărat, pentru că au eșuat într-o lume care-și trăiește sfârșitul și-n care sensurile s-au tocit și s-au pierdut, o lume care nu mai permite scăderea, o lume de păpuși fără viață, închise în colivii, de un demiurg puțin infantil și puțin dezechilibrat… superbă metaforă a lumii în care trăim.

Teatrul Nottara – Sala „George Constantin”

„Lecția” de Eugène Ionesco

Traducerea: Vlad Russo și Vlad Zografi

Regia, ilustrația muzicală și light-design-ul: Felix Alexa

Scenografia: Carmencita Brojboiu

Distribuția:

Profesorul – Gabriel Răuță

Eleva – Cristina Juncu

Menajera – Catrinel Dumitrescu