A fost ultima seară dinainte să se închidă din nou teatrele, în primăvara lui 2021. Pe scena de la Teatrelli, acolo unde joacă de mai bine de doi ani spectacolul „Oxygen”, Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu au transmis în acea seară ceva din energia și disperarea acestui sfârșit perpetuu, a acestui sfârșit pe care-l trăim încontinuu, împreună, de mai bine de un an…
Un fel de tristețe, un fel de disperare frumos deghizată în speranță, o întreagă istorie a întâlnirilor și apropierii dintre un bărbat și o femeie, toate sunt frumos conținute în acest spectacol, pe jumătate poveste, pe jumătate poveste-dans, un mic univers care închide în el o poezie ușor absurdă.
Și în acea seară, cu măștile pe față, cu disperarea că urmează încă o perioadă în care o astfel de întâlnire, într-un astfel de spațiu, va deveni imposibilă pe termen nedefinit, cu frica asta care a devenit laitmotivul vieților noastre de un an încoace, spectacolul „Oxygen” a căpătat nuanțe aproape ironice. O poveste de dragoste, da, o poveste de dragoste stranie, așa cum numai Vîrîpaev putea să scrie, dar, acum, în anul pandemiei, mai mult decât atât. O disperată căutare a oxigenului…
Antoaneta Cojocaru este o creatoare cu un traseu interesant în teatrul ultimilor ani, preocupată de a descoperi, de a explora, de a-și explora propriile limite. Iar spectacolul „Oxygen” face parte din acest program personal de investigare a textului teatral și a realității deopotrivă, prin alte mijloace, un amestec de poezie și mișcare, investite cu un tip de sensibilitate, care se traduc în creații extrem de personale. Așa este și „Oxigen”, care, deși pornește de la textul lui Ivan Vîrîpaev, dramaturgul rus nonconformist și la modă în această perioadă, îl lasă în urmă și se îndreaptă hotărât către un mesaj foarte personal, către o construcție scenică ce eludează pe alocuri mesajul inițial al piesei. Dramaturgia lui Ivan Vîrîpaev, scriitor ajuns din Siberia la Moscova, are un aer de lume inaccesibilă și e traversată de un fior tragic al violenței, ca element definitoriu al lumii contemporane. O lume care, în lipsa violenței, nu-și găsește busola. O lume în care individul este obligat să intre în conflict cu lumea pentru a se defini ca individ. Și totuși, o lume în care povestea se așază întotdeauna ca un paravan între actul violent și lume, pentru că în textele lui violența nu este arătată direct.
În „Oxygen”, iubirea și libertatea încep cu o crimă. Sasha și Sasha… un bărbat și o femeie care se descoperă și încep să se iubească, presimțind că dincolo de această pânză a realității e un ceva la care, dacă ajungi, ți se dezvăluie adevărata realitate și de-abia acolo începi să respiri. Diferențele sociale, crima, violența, toate se topesc în această poveste de dragoste care-i absoarbe pe amândoi cu o forță imposibil de oprit și-i poartă spre ei înșiși. „Oxygen” a fost percepută ca un manifest pentru libertate, atunci când a fost scrisă, un manifest pentru libertate în spațiul rus. Crima înfăptuită e doar o treaptă spre eliberare… și, prin urmare, ea nu mai e percepută de cel care o înfăptuiește ca o crimă. Pentru că actul violent restabilește echilibrul, în așa fel încât să se poată ajunge la… oxigen.
Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu, cei doi creatori ai spectacolului de la Teatrelli, păstrează doar iubirea, în căutarea unui fior metafizic, și se joacă de-a începutul și sfârșitul, dansează, se caută prin univers, se resping, dar întâlnirea este mereu inevitabilă.
Un spectacol sensibil și poetic, un mic manifest pentru iubire și (re)găsire, așa cum l-au creat ei, spectacolul „Oxygen” are farmecul unei povești în care misterul și alchimia unei relații mistuitoare, imposibil de trăit, dar căreia e imposibil să i te sustragi, arde totul în jur. Și rămâne doar foșnetul de frunze, o clipă oprită în loc într-o imagine alb-negru, pe fundal, o valiză și-un drum care se deschide…
Teatrelli
„Oxygen” de Ivan Vîrîpaev
Traducere: Mașa Dinescu
Un spectacol de: Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu
Asistent regie: Oana Rainer
Scenografie: Ileana Zirra
Costume: Laura Hîncu
Proiecții video: Sineira Studio (Dorel Mihăilă)
Light design: Ștefan Vasilescu
Cu: Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu
Foto: Teatrelli
