Trecutul ascunde întotdeauna ceva. Nu-l cunoaștem niciodată până la capăt. În el trebuie să cotrobăi mereu, ca într-un sertar, și găsești lucruri pe care le știi și lucruri necunoscute. Într-o lume prea grăbită, „A fost odată” este o întoarcere de o clipă, undeva, cândva…
Cândva în jurul anului 1925, când o fotografiază Man Ray, actrița Génica Athanasiou (Eugenia Tănase) e în formă, în vervă, în vogă. Face teatru la Paris cu un grup cunoscut de avangardiști și își exercită seducția. Și teatralitatea și-o exercită neîncetat. Teatralitatea o însoțește mereu, așa cum vedem și în această fotografie ce amintește de o epocă nebună, și dă rezultate.
În această epocă a experimentelor, Génica Athanasiou își trăiește din plin anii parizieni. Teatrul îi oferă suficientă libertate, poate cât să compenseze lipsa de libertate din povestea ei de dragoste cu Antonin Artaud. Ancorată în mitologia avangardei, departe de a-și fi epuizat forța de seducție, găsește resorturi interioare pentru creații experimentale. Și, seducător, intră în istoria de obicei uitată a artelor spectacolului.