A recupera o parte din trecut presupune sacrificarea prezentului și, astfel, nu poate lua naștere decât o istorie viitoare, o nouă poveste despre un eveniment care a marcat la un anumit punct lumea. În jurul nostru se rotesc nebunește cifre, date, locuri care încearcă să surprindă cât mai fidel ceea ce trecutul a înghițit ireversibil și, cu toate că avem avantajul subiectivității, nu reușim întotdeauna să transformăm istoria într-o poveste captivantă, ci ne blocăm în rigiditatea datelor fixe și a detaliilor șterse, cărora le răpim întocmai contextul ce ar putea să le facă relevante chiar și astăzi.

Nu același lucru putem spune despre „Hamilton”, celebrul musical care a reușit să facă dreptate atât istoriei despre fondarea Americii, cât și actului de a spune realmente o poveste, de a crea personaje, de a da un contur adevărului de altădată, fără ca acesta să pară prăfuit sau respingător. Modernitatea cu care Lin-Manuel Miranda a scris și a compus muzica pentru „Hamilton” în aproximativ șapte ani e seducătoare și fascinantă, mai ales că ceea ce s-a petrecut acum mulți ani, la sfârșitul anilor 1700, își găsește astăzi loc fără mari probleme. Povestea e condusă pe muzică rap și hip-hop, totul e fresh, actual, personajele sunt cool, au glume bune, râzi cu ele și, totodată, după ce raporturile se stabilesc cât mai coerent, poți să devii spectatorul unui capitol din istoria lumii și, surpriză, să-ți și placă la nebunie.

Ceea ce uimește în primă fază e dezechilibrul aparent incoerent pentru perioada vizată, dar atât de bine țintit. „Hamilton” reia o vreme în care se practica sclavia, iar aici mai multe personaje, cum ar fi chiar George Washington, sunt jucate de actori de culoare, asta nefiind doar o marcă gratuită a corectitudinii politice, ci o alegere bine asumată și redată. Deși decorul și costumele ne întorc sute de ani înapoi, rămânem, totuși, uimiți de actualitatea și ingeniozitatea versurilor, pe al căror ritm de rap a fost pusă o bucată stufoasă de istorie și care, desigur, are ramificațiile ei în plan uman, dincolo de eroii și antieroii pe care îi vedem pe scenă.

Dincolo de nucleul politic atât de limpede structurat, atent desăvârșit și redat, Hamilton coboară și în plan uman, îl vedeam ca bărbat, soț și tată, îi înțelegem tulburările, nevoile, urgențele și durerea, îl urmărim cum greșește, cum oscilează și cum pierde. Dar tot ce face are flow și ritm bun, contextul creat îi e favorabil, iar povestea funcționează de la un cap la celălalt fără sincope sau artificii gratuite. În cele aproape două ore și jumătate, o explozie de emoție acaparează atât scena, cât și spectatorii, se simte în primul rând bucuria de a fi acolo, de a fi creat ceva atât de măreț, de a spune o poveste pe care spectatorii s-o ducă mai departe cu ei. Una dintre cheile de interpretare atribuite finalului, când Eliza, văduva lui Hamilton, rostește „who lives, who dies, who tells your story” ar fi că atunci, pentru prima oară, își dă seama că e înconjurată de spectatori, de oameni, realizează că cineva va duce mai departe adevărul lor, că există atâția martori ai unei istorii care nu va muri niciodată.

Deși decorul nu este unul mobil, light-design-ul și figurația reușesc splendid să dea o notă puternică de dinamism întregului spectacol, întoarcerile în timp se produc cât ai zice pește, absolut ingenios, orchestra ține tot spectacolul la cote înalte, scenele curg firesc, iar actorii ne dau o lecție generoasă despre profesionalism și versatilitate, despre a fi prezent cu totul într-un moment. „Hamilton” atinge o altă magnitudine a energiei și a efervescenței în scenă, într-un musical despre o istorie atât de îndepărtată, când subiectul nu mai pare să aibă nimic atrăgător.

Inspirat de biografia despre viața lui Alexander Hamilton, scrisă de Ron Chernow, Lin-Manuel Miranda recompune inteligent, absolut seducător o bucată a istoriei ce niciodată nu a fost spusă cu atâta flow și pricepere, iar faptul că a lăsat adevărul să circule prin muzică a fost o alegere nu doar inspirată, ci revoluționară, astfel că Hamilton e cunoscut din 2015 și până azi drept un musical care le are pe toate, iar în această afirmație nu-și are loc modestia.