Trecutul ascunde întotdeauna ceva. Nu-l cunoaștem niciodată până la capăt. În el trebuie să cotrobăi mereu, ca într-un sertar, și găsești lucruri pe care le știi și lucruri necunoscute. Într-o lume prea grăbită, „A fost odată” este o întoarcere de o clipă, undeva, cândva…

Păstrat în puține ipostaze, chipul lui György Harag, care ocupă un loc special în istoria modernă a teatrului românesc, e surprins aici într-o postură eternă. Regizorul, acest creator care are nevoie de o cât mai bogată experiență de viață pentru a se exprima consistent, credea artistul născut într-o comună din Bihor în care a văzut, copil fiind, spectacole de teatru ale trupelor ambulante, înainte de a trăi experiența lagărului nazist. Zâmbetul discret, concesiv, privirea concentrată, care nu-și pierdea căldura atunci când se afla în fața actorilor, fac parte dintr-o prezență generatoare de energie și umanitate, așa cum povesteau colegii de breaslă. „Pândit de neliniște”, cum se descria, dornic să încerce drumuri noi, György Harag privește afectuos spre cei care îi vor exprima pe scenă gândirea care caută întotdeauna libertatea, dar și rigoarea.