Din păcate, binele rămâne uneori un fals alibi pentru intențiile care se vor a fi bune, dar care sfârșesc rău. Binele a fost întotdeauna o noțiune abstractă, relativă, cu o durată de viață limitată, o noțiune totodată manipulată și manipulabilă, care a știut să schimbe taberele, să inverseze fronturile, să păcălească mulțimile, să agite apele, poate dintr-o eroare de logică, dintr-o neînțelegere sau dintr-un exces atunci când lupa e pusă pe individualism și bunăstarea proprie. Era egalității și a compasiunii nu ține de planeta Jupiter, mai ales atunci când fanaticii ajung la putere propunând binele suprem, când omoară în numele lui. Abia atunci se răstoarnă proprietatea unui termen.

„Ziua Z”, cea mai recentă premieră a lui Bobi Pricop, după un text de Ionuț Sociu, aduce pe scena Teatrului de Stat din Constanța o provocare percutantă, incomodă, în care sunt prezentate noțiunea de bine, de justiție fără a le fi romanțate drepturile, expunând în toată indecența întocmai tăișurile cu care se ascunde o moarte chiar și în spatele unui act așa-zis artistic, iar inteligența cu care Bobi Pricop știe să combine elemente din teatru cu elemente cinematografice, actorie de platou cu un thriller plin de suspans e pur și simplu cuceritoare, cu atât mai mult acum, în plină pandemie, insinuându-se agil, cu maximă relevanță, în fanta dintre restricție și artă. Textul lui Ionuț Sociu, pe lângă faptul că e ofertant, bogat, atinge foarte precis niște puncte nevralgice în corpul societății, de la social până la politic și dincolo de artistic, un mix foarte actual între problematica lui Raskolnikov, acest om care se ridică deasupra oamenilor obișnuiți, ordinari, și dualitatea binelui din serialul Casa de Papel, fără ca aceste comparații să lezeze originalitatea sau relevența unui text bine scris.

Spectacolul se deschide cu prezentarea încurajatoare a unui horoscop, în care ne este indusă apropierea iminentă a unei mari „resetări”, vocea prezentatoarei, calmă, convingătoare contrastând la fix cu urgența, panica și uimirea din platoul Briza TV, când transmisiunea se oprește brusc din cauza unei răpiri care se dă live pe post. Câțiva tineri, aflați în timp real într-o mașină în mișcare, la marginea Constanței, transmit imagini alături de cel pe care l-au răpit, Coco Dincă, și care, în stare de ebrietate, a omorât un om și a scăpat nepedepsit datorită tatălui său influent.

Timp de o oră, spectacolul acoperă nu doar un subiect fierbinte, o răpire în direct, ci atitudinea unui întreg organism viu, anume societatea: șeful IPJ spune să nu se mai dramatizeze atât, că doar nu suntem la Hollywood, bunica lui Coco Dincă e deja mult blazată și nu vede exact unde se ascunde răul, un sociolog încearcă să explice cauzele și efectele, punând cap la cap coordonatele problemei, prezentatoarea de știri, cu o figură inflexibilă, taxează fiecare intervenție deplasată, încercând, atât cât îi permite postul, să atragă atenția asupra problemelor – inerția, indiferența, dezinteresul, corupția. Fiecare intervenție, în doar câteva replici, acoperă niște mentalități deja înșurubate bine, astfel avem acces la o imagine de ansamblu asupra unei lumi care ne scapă de sub control, unde binele atât de tentant se anulează în fața răului și a individualismului.

Răsturnările de situație cu care se confruntă răpitorii, modul în care regizorul alege să schimbe cadrele, urgența și pericolul cu care se desfășoară acțiunea celor patru care pornesc acest manifest pe viață și pe moarte, toate susțin suspansul și par rupte dintr-un film de acțiune concentrat, care te ține strâns în fața monitorului. Bobi Pricop reușește să conducă atenția cu multă pricepere, știe să creeze atmosfera, să apese butoanele și să echilibreze mizele, într-atât încât să ne dăm seama că nimeni nu este bun până la final, că societatea de azi nu funcționează după o împărțire binară și că până și adevărul e relativ și manipulabil. Naturalețea cu care fiecare își intră în rol, în special Cătălina Mihai, în rolul Anei, o combinație cuceritoare de tonic & credibilitate & agresivitate, și Lana Moscaliuc, în rolul prezentatoarei, cu un personaj bine conturat, percutant, o apărătoare a dreptății chiar și când poziția nu i-o permite, simplitatea matematică cu care este gândit fiecare moment și efervescența cu care se desfășoară totul fac din „Ziua Z” un spectacol relevant, actual și provocator, care te lasă să gândești, să discerni și să cerni binele de rău, așa cum vede fiecare.

Fiecare moarte conține ceva absurd, nicidecum ceva artistic, nici măcar atunci când la final asistăm la o paradă de cuvinte, teorii, filozofii, când este menționat numele lui Ovidiu cu a lui „Metamorfoză” sau când ni se explică de ce numele orașului Constanța e legat de o crimă. O crimă este o crimă, iar Bobi Pricop ne poartă cu stil prin era grandomaniei, a binelui camuflat, prin culisele morții sau prin inima răului de zi cu zi, cu care ne-am obișnuit în doze mici, medii și mari.

Teatrul de Stat din Constanţa

„Ziua Z” de Ionuț Sociu

Regia: Bobi Pricop

Scenografia: Oana Micu

Cinematografia: Mihai Popa

Muzica originală: Eduard Gabia

Streaming: Răzvan Rusu

Distribuție:

Jimmy: Marian Adochiţei

Paul: Theodor Șoptelea

Ana: Cătălina Mihai

Tudor: Florin Aioane

Coco Dincă: Andrei Bibire

Vanda, prezentator TV: Lana Moscaliuc

Cornel, prezentator TV: Lucian Iftime

Vali Dincă, tatăl lui Coco: Iulian Enache

Violeta Dincă, bunica lui Coco: Nina Udrescu

Truică, IPJ Constanța: Liviu Manolache

Bebe, pasager în altă mașină: Cosmin Mihale

Jean, pasager în altă mașină: Florentin Roman

Irina Popa, sociolog Univ. Ovidius: Mirela Pană

Tavi, jurnalist: Dan Cojocaru

Ela, prezentator TV: Georgiana Mazilescu

Angela Dumitru, prezentatoare TV: Liliana Cazan

membru echipa TV: Ștefan Mihai

membru echipa TV: Cristiana Luca

policitian local: Laura Crăciun

politician local: Andu Axente

politician local: Adrian Dumitrescu  

Foto: Răzvan Dima