Este sau nu este obligat criticul de teatru să intre pregătit în sala de spectacole? Adică să dețină înaintea vizionării un set minimal de informații despre piesa pe care urmează să o vadă metamorfozată în spectacol, despre actori, regizor, scenograf și despre tot ceea ce înseamnă antecedentele Companiei? „Desigur”, susțin toți cei care chiar știu că, vorba lui Caragiale, „teatrul nu este literatură”, însă, cu toate acestea, socotesc că unei scrieri destinate scenei nu îi stă nicidecum rău să se găsească și între coperte de carte și să devină și un obiect destinat lecturii. „Nici vorbă!”, edictează vocal și categoric partizanii independenței artei teatrului. De ce ar trebui un critic să citească ceva care oricum este sortit să aibă o cu totul altă viață decât aceea de a însemna o parte minusculă, nesemnificativă dintr-o bibliotecă? Bun, însă dacă lucrurile stau astfel cum ar putea fi oare apreciat cuantumul de originalitate al regiei, al concepției, al ansamblului? Cum ar putea fi evaluată teatralitatea unei montări anume, indiferent dacă admitem sau nu că respectiva teatralitate este sau nu intrinsecă textului de teatru? Adică „valoarea adăugată”, aşa cum susţinea odinioară marele Roland Barthes, sau „condiţie intrinsecă”, așa cum pretindeau toți cei aflați de cealaltă parte a baricadei?

Am făcut această introducere poate un pic cam lungă stimulat de spectacolul cu piesa „Intoxicație” de August Strindberg, prezentat în cadrul celei de-a XVIII-a ediții a Festivalului Uniunii Teatrelor Europene grație unei coproducții a Ruhrfestspiele Recklinghausen, Teatrul Național din Luxemburg, Schauspiel Hannover, în cooperare cu Deutsches Theater Berlin. În care regizorul Frank Hoffmann practic contrazice tot ceea ce știam despre August Strindberg.  Autorul „Pelicanului”, al „Tatălui”, al „Creditorilor”, al „Sonatei fantomelor”, al „Dansului morții”. Și ne prezintă o piesă până acum necunoscută mie, jucată sub titlul „Intoxicație” (Crime și crime) în cheia comediei polițiste, a vodevilului ori chiar a comediei bufe.

Acțiunea „Intoxicației” se petrece în lumea Boemei pariziene. A artiștilor cărora li se întâmplă să cunoască peste noapte gustul gloriei şi al banilor și instantaneu să își piardă capul. Protagonistul piesei, un relativ tânăr dramaturg pe nume Maurice, altminteri căsătorit și tatăl unei fiice cvasi-ilegitime pe nume Marion, face parte din această categorie. Îi este reprezentată o primă piesă și i se promit onorarii fabuloase. Instantaneu își pierde capul, are o aventură pernicioasă cu Henriette, altminteri de toată lumea cunoscută drept iubita lui Adolphe, pictor, până atunci cel mai bun prieten. Lucrurile par să scape definitiv de sub control în clipa în care Marion moare pe neașteptate, iar Maurice și Henriette sunt acuzați de crimă. Urmează catastrofe, arestări, controverse, oprobriul public și, în fine, o nouă și ultimă răsturnare de situație. Care repune lucrurile relativ în ordine. Toată lumea redevine peste noapte onorabilă.

Trebuie să recunoaştem că piesa despre care aflu că ar fi fost transformată şi în scenariu de film are, din perspectiva vremurilor noastre, un mare grad de artificialitate.

Faptul că regizorul Frank Hoffman decide să o trateze scenic în răspăr mi se pare a fi echivalentul unei opțiuni de salvare. Relevantă pentru cât de multe pot fi la un moment dat pluralele de perspectivă și de semnificație. Reușita salvării este însă obligatoriu, capital condiționată de disponibilitățile comice ale trupei care mi se par a fi cu totul remarcabile, bine ținute în frâu, eliminându-se eficient mai toate înclinațiile spre exagerare (e vorba despre actorii Christian Krauss, acesta fiind un adevărat erou care a intrat în rolul principal, Maurice, aproape peste noapte, Sinja Dieks, Denise Sophie Scholz, Maik Solbach, Jacqueline Macaulay, Christiane Rausch, Wolfram Koch, Maria Gräfe, Roger Seimetz, René Nuss), dar și de devotamentul celorlalți colaboratori. Începând cu scenograful Christoph Rasche (decorul de un rafinament aparte, trimiţând cu gândul la operaţiunea de răstălmăcire la care supune textul regiyoeul), Jasna Bosnjak (costume), continuând cu René Nuss (muzica și efectele sonore), Ruth Heynen (dramaturgia), Tom Dockal, Sally Merres (asistenți regie) și încheind cu excepționala echipă de tehnicieni. Care fac ca schimbările de decor în specificul spectacolului de operă să fie impecabile.

O coproducţie a Ruhrfestspiele Recklinghausen, Teatrul Național din Luxemburg, Schauspiel Hannover, în cooperare cu Deutsches Theater Berlin

„Intoxicație” de August Strindberg

Regia: Frank Hoffmann

Decorul: Christoph Rasche

Costumele: Jasna Bosnjak

Muzica și efectele sonore: René Nuss

Dramaturgia: Ruth Heynen

Asistent de regie: Tom Dockal, Sally Merres

Cu: Christian Krauss, Sinja Dieks, Denise Sophie Scholz, Maik Solbach, Jacqueline Macaulay, Christiane Rausch, Wolfram Koch, Maria Gräfe, Roger Seimetz, René Nuss

Data reprezentației: 24 noiembrie