Odată cu spectacolul cu piesa „Exploziv” de Elise Wilk a fost în sfârșit concretizată promisiunea că atenția trupei „Arcadia” (construită pe osatura fostului mai întâi Teatru de păpuși, apoi a Teatrului de Copii și Tineret) a Teatrului „Regina Maria” din Oradea se va focusa și asupra adolescenților. Cărora le va oferi, cu o anume periodicitate, spectacole de natură să îi intereseze. Prin tematică și modalități de abordare scenică.
Sus-menționata trupă și-a îmbogățit componența, are deja în structura ei un număr consistent de actori tineri, nu toți absolvenți ai secțiilor de păpuși și marionete, dar cu evidente aspirații profesionale ce vin în întâmpinarea unei astfel de decizii. Totul e să fie păstrată dreapta cumpănă, să nu fie omise categoriile de public de vârstă mică și să se evite primejdia ca „Arcadia” să devină doar un apendice și un „un izvor de cadre” pentru Teatrul „mare”.
Aș zice că pentru „concertul de deschidere” nici că se putea opțiune mai potrivită decât piesa „Exploziv”. Una despre adolescenții ajunși la vârsta critică, derutați, aflați în căutare de lideri și de modele. Care nu mai sunt de mult nici părinții, nici profesorii. Adolescenții nu se simt deloc bine în școala pe care o acuză mereu că ar fi o structură apăsătoare, osificată, nu cred în felul timid, stângaci, mai mult de ochii lumii în care a fost restructurată relația cu educatorii, îi iau foarte adesea în derâdere pe cei de la catedră, le satisfac de formă orgoliile de popularitate, pentru ca în spate să le joace feste. Unele dintre ele de-a dreptul teribile.
Mi s-ar părea nițeluș exagerat să spun că piesa Elisei Wilk ar fi un fel de „Deșteptarea primăverii” din secolul XXI. Cred însă că, așa după cum observam în cronica scrisă cu ocazia premierei absolute, produsă în regia lui Andrei Măjeri, în 2016, la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, „Exploziv” e, la un prim nivel, o scriere ce ne aduce în față ochilor o întâmplare ciudată, dramatică, excepțională, cu un final la fel de tragic precum cel din „Pisica verde”. O altă piesă a Elisei Wilk, bine valorată scenic de regizorul Bobi Pricop la Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul” din Iași. Întâmplare consumată de această dată într-un liceu bun, defel oarecare, nicidecum de duzină. De aici (de ce nu?) ori de aiurea. Un liceu unde sosirea unui elev nou, pe nume Denis, provoacă turbulențe din ce în ce mai accentuate.
Denis e, în mod hotărât, altfel decât ceilalți elevi. De departe e „cel mai cel”. Numai că Denis nu se mulțumește cu asta. Vrea mereu mai mult. Consumă, cheltuie, se cheltuie pe sine oricât și oricum spre a-și consolida excepționalitatea. Care trebuie să fie recunoscută nu doar de colegi, ci și de profesori. E băiatul cel mai frumos așa că toate fetele încep să suspine după el. E cel mai îndrăzneț și cel „mai curajos”. Mai presus de toate e cel mai „inovativ” în relația cu corpul profesoral. Inovativ până într-atât încât distruge cutume. Aruncă în aer coduri. Găsindu-și spațiul propice în rândul unei „dăscălimi” evident autosuficiente, plictisite, convinsă că le știe pe toate, că nimic nu o mai poate surprinde. În realitate nicidecum pregătită să facă față provocărilor defel simple pe care le aduce cu sine reformularea tot mai drastică și mai plină de neprevăzut a relației profesor – elev.
Denis e „noul lider”, omul-surpriză, tânărul cu o inteligență mult peste medie, conștient, chiar hiper-conștient de capacitățile lui dominatoare. E manipulatorul prin excelență. Intrusul misterios și fascinant, adolescentul malefic și îndrăzneț căruia nu îi e deloc greu să îl detroneze, grație comportamentului său programatic și natural „altfel”, pe liderul obișnuit. Pe elevul cuminte și silitor, de netăgăduită „familie bună” care a ajuns să fie șeful clasei datorită faptului că e cel mai bun la învățătură și model de conduită. E atipicul învingător asupra tipicului obosit.
Sosirea lui Denis instaurează starea de dezordine. Generatoare de seisme tot mai puternice nu doar printre elevi, ci printre profesori, cum spuneam la rându-le oameni având un grad sporit de vulnerabilitate, până atunci invizibil datorită previzibilului devorator ce le marchează existența. Denis e „străinul” ce aruncă în aer totul, inclusiv previzibilulul care a fost până atunci regulă de existență a cetății.
Iar cuvântul cetate folosit în fraza anterioară își are rostul și sensul lui. Fiindcă „Exploziv” e rescrierea inteligentă, dinamică și extrem de personală a unui mit, a unei povești a Antichității ai cărei protagoniști sunt Penteu și Agave, nume familiare celor ce cunosc „Bacantele”.
Penteu cel de azi, e nimeni altul decât șeful clasei, băiatul bun, cuminte, silitor, fragil și fragilizat de relațiile dintr-o familie în disoluție, Agave e întrupată de profesoara –psiholog a școlii, mama lui Penteu. Femeia aflată la vârsta critică, neglijată de soțul antrenat mai de voie, mai de nevoie într-o altă relație spre care a fost, la urma urmei, împins, inconștient, firește, de propria-i soție. De vulnerabilitățile celor doi, ca și de cele ale Directorului școlii, om de o suficiență strigătoare la cer, ori de cele ale propriilor săi colegi adolescenți, profită la maximum, conștient – inconștient, și tocmai prin acest melanj devastator, tânărul Denis este mai mult decât adolescentul teribil.
Ce a intenționat Rareș Budileanu în calitate de regizor al spectacolului de la „Arcadia”? Cred că înainte de orice un spectacol de impact. Și pentru asta a mizat pe dinamism. Le-a cerut interpreților să se miște (de aici numerele coregrafice neduse însă până la capăt), a rupt frontiera scenă-sală, a făcut apel la ajutorul compozitorului de muzică de scenă Ovidiu Iloc care a compus o partitură care se întinde aproape pe întreaga durată a spectacolului, a mizat pe apariții șocante, după părerea mea nu chiar foarte verosimile. Precum aceea a femeii de serviciu construită de actrița Consuela Egyed la intersecția dintre zână, balerină și Marilyn Monroe. A obținut mai degrabă un spectacol zgomotos, căruia nu știu cum se face, dar continuumul muzical îi evidențiază cursul apatic. Lenea interioară. Tinerii actori Giorgiana Coman, Ioana Moldovan, Carina Bunea, Calița Nantu, Daniela Purcărea, George Dometi, Ionuț Șerban se agită numai că le lipsește structura integratoare, Alin Stanciu, în rolul lui Penteu, face față încercărilor contre-emploi-ului, Angela Tanko este o frumusețe rece, David Constantinescu dn păcate nu iradiază forță și nici chiar foarte multă charismă, iar, din ceea ce rostește pe scenă Pavel Sîrghi, vorbele se înțeleg în proporție de 50%. Și asta cu bunăvoință.
Teatrul „Regina Maria” din Oradea – Trupa „Arcadia”
„Exploziv” de Elise Wilk
Regia artistică: Rareș Budileanu
Scenografia: Anna Kurpas
Muzica: Ovidiu Iloc
Cu: Giorgiana Coman (Fata trendy), Ioana Moldovan (Fata deprimată), Carina Bunea (Fata sportivă), Calița Nantu (Fata frumoasă), Daniela Purcărea (Fata premiantă), Alin Stanciu (Pentheu), David Constantinescu (Denis), George Dometi (Băiatul bătăuș), Ionț Șerban (Băiatul trist), Angela Tanko (Agave), Consuela Egyed (Femeia de serviciu), Pavel Sîrghi (Directorul);
Data premierei: 29 noiembrie 2019
