„Troienele”, spectacolul regizorului Andrei Şerban care a marcat teatrul din America anilor ’70, redeschide la început de decembrie porţile teatrului LaMama din New York, marcând centenarul fondatoarei, Ellen Stewart. Spectacolul se poate vedea în transmisiune directă online în noaptea de 13 spre 14 decembrie 2019, de la ora 2 2.00 – livestreaming https://howlround.com/happenings/livestreaming-performance-trojan-women-la-mama-new-york-city.

În aceste zile la New York, The Trojan Women Project Festival reuneşte pe scena teatrului LaMama, pe lângă nume cunoscute din producţia originală, artişti din Cambodgia, Kosovo şi Guatemala, propunându-și să vorbească despre bucuria diversităţii și să aducă laolaltă oameni diferiţi, poveştile lor şi experienţele care le-au inspirat.

„Îmi era teamă să refac Troienele la New York”, spune Andrei Șerban. „Simţeam însă obligaţia să onorez invitaţia fostei mele studente de la Columbia, Mia Yoo, care de câţiva ani a preluat cu mult succes conducerea teatrului La Mama după dispariţia lui Ellen Stewart. A fost ideea ei să celebreze aniversarea Ellen Stewart 100 cu Troienele.

Teama mea era legată de avertismentul lui Peter Brook din Spaţiul gol, potrivit căruia orice spectacol îşi pierde din rezonanţă dacă e jucat mai mult de 5 ani. Troienele au avut premiera în 1974. În 2019 s-au împlinit 45 de ani de la premieră, deci aveam motiv să mă întreb dacă spectacolul va mai avea aceeaşi forţă să comunice ceva viu într-o lume mult schimbată, în special într-un oraş, precum New Yorkul, care se reinventează neîncetat. Evident era un risc să (re)fac un spectacol muzeistic, desigur respectabil, dar plicticos şi, de fapt, inutil.

Am început să fiu încurajat de perspectiva cu totul nouă şi minunată de a include în cor artişti veniţi de departe, care lucraseră în ţările lor fragmente din spectacol cu actorii veterani din trupa originară. Noii invitaţi din Kosovo, Cambodgia şi Guatemala aduceau la New York ecourile unei alte realităţi dureroase, plină de experienţe tragice, ce din nefericire aveau o corespondenţă imediată cu tema piesei lui Euripide. (…)

În momentul actual, mai mult ca oricând, cu tot ce se întâmplă în lume, în special în America, piesa e percepută ca o adevărată odă adusă femeilor. Şi pentru că am lucrat în inima Manhattan-ului, unde se nasc constant noi şi noi curente, mişcări şi revoluţii, atât politice, sociale, cât şi sexuale, ce cresc şi se răspândesc cu viteză peste tot, nu eram sigur că nu se vor ridica voci care să întrebe de ce să fie Troienele regizată de un bărbat, şi nu de o femeie. Din fericire, în 1974, când am creat spectacolul împreună cu compozitoarea Liz Swados, libertatea de creaţie era totală şi colaborarea între bărbaţii şi femeile din trupa de la LaMama era armonioasă, fără nicio impunere dogmatică din afară.”