Cu numele lui Iulian Margu, în calitatea sa de autor de scrieri destinate scenei, m-am întâlnit prin 2014 sau 2015, atunci când actorul și regizorul Ion Caramitru a luat decizia de a-i monta o piesă, intitulată „Dumnezeu se îmbracă de la second hand”. Am aflat cu acea ocazie, din excelentul caiet de sală al spectacolului montat la Teatrul Național din București, că Iulian Margu a scris piese și înainte de 1989, însă, din cauza caracterului lor non-conformist, în totală contradicție cu ideologia vremii, acestea nu au avut nici cea mai mică șansă de a vedea luminile rampei.

De altminteri, și în sus-menționata piesă care, servindu-se de istoria complicată a unui pian călător prin vremuri ambiționa un fel de recapitulare a mai multor etape din istoria zbuciumată a României, cu nefericitele ei schimbări de regimuri care adesea au eșuat în dictatură, Iulian Margu se lua la trântă cu nenumăratele rele și fărădelegi petrecute în perioada comunistă, fără a fi însă deloc îngăduitor nici cu îmbogățiții de astăzi care, mulți dintre ei, seamănă cu nomenclatura care de abia ieșită din subterană a găsit de cuviință să se înstăpânească pe casele din Primăverii.

Câte ceva din spiritul justițiar afirmat în „Dumnezeu se îmbracă de la second hand” se regăsește și în piesa „Sufletul meu, Pann”, o nouă scriere a aceluiași Iulian Margu, prezentată în premieră absolută de Teatrul Ariel din Râmnicu Vâlcea, în regia lui László Vadas. De pildă, se vorbește despre felul dement în care comuniștii au mutilat zona istorică a orașului Râmnicu Vâlcea, construind în devălmășie blocuri uniformizatoare, despre mulțimea de președinți și directori generali de azi, un fel de nouă nomenclatură care există, mimează că ar conduce ceva chiar dacă acel ceva nu mai există faptic (insolvențe, falimente, lichidări judiciare cu schepsis), dar și despre fondurile bănești infime alocate culturii. Totul pe fondul evocării personalității complexe a lui Anton Pann (pe numele lui adevărat Antonie Pantoleon Petrovean) născut la Silven, în Bulgaria, dar care și-a petrecut o parte consistență din viață la Râmnicu Vâlcea.

În contextul unui complex de acțiuni, de travestiuri, de jocuri pe axa timpului, a marii aventuri în care se angajează personajul Radu antrenând-o în ea și pe Corina, de profesiune custode la Casa Memorială Anton Pann, complex  pe care, din păcate, nici textul, nici regia semnată de Vadas László nu le clarifică, după părerea mea îndeajuns, ne sunt reamintite câteva scrieri celebre, precum „Povestea vorbei”, „Spitalul amorului” sau cântece de lume, precum „Până când nu te iubeam” sau „Leliță săftiță” culese de Anton Pann și apărute pentru prima oară în volumul „Poezii deosebite sau cântece de lume din 1931”.

Acțiunea, atâta câtă e, din „Sufletul meu, Pann” se petrece în spațiul mai sus amintitei Case Memoriale „Anton Pann” care devine, sub ochii noștri, un fel de spital al amorului. În primele momente ale spectacolului o vedem aici pe Corina, cum spuneam custode, interpretată în cheie trăiristă de tânăra actriță Rada Constantinov, nu prea înțeleg din ce motive anume îmbrăcată precum servitoarele de odinioară, în negru și cu șorț alb, răvășită, în pragul unei crize de nervi, aproape imposibil de a mai fi stăpânită. Vom înțelege sau, mai bine zis, vom deduce mai încolo cum s-ar putea explica starea cu pricina. Probabil prin relația copleșitoare, poate chiar maladivă, pe care femeia respectivă o are cu cel a cărui memorie și-a asumat misiunea să o conserve. Apare în scenă sau, mă rog, în Casa memorială cu pricina, în chip de vizitator inocent tânărul pe nume Radu, bun cunoscător al vieții și scrierilor lui Anton Pann. E jucat de Florian-Mihai Nițu care, mai încolo, va mai interpreta alte câteva roluri. El va fi, rând pe rând, Anton Pann însuși, cineva care promite că va reintroduce Casa memorială în circuitul turistic mondial și va aduce în pelerinaj noian de turiști asiatici, un actor care întârzie la repetiții, cel care o va cere în căsătorie pe Corina, aceasta după ce s-a despărțit de o anume Raluca, un bețiv ș.a.m.d. Personajul cel mai bine conturat e Anton Pann însuși, care descoperă și noua arhitectură a Vâlcei, dar și regăsește farmecul locurilor de odinioară.

Dar e oare aievea totul sau lucrurile se petrec numai în mintea și în sufletul bântuite de excesiva identificare cu Anton Pann ale Corinei? Cert e că atunci când respectivul Radu pleacă în chip nemernic, ca un escroc sentimental care și-a terminat treaba, grăbit să îi ducă cuiva o shaorma, biata Corina este mai rău decât Ofelia lui Shakespeare.

Am citit în caietul de sală o suită de declarații atât ale dramaturgului care ne vorbește despre Anton Pann, contemporanul nostru, cât și ale creatorilor spectacolului. E limpede. Fiecare dintre ei a avut cele mai bune intenții. Era nevoie cred însă de mai multă precizie și de un plus de siguranță în formularea ideii spectacolului și de transpunerea ei pe scenă.

Teatrul „Ariel” din Râmnicu Vâlcea

„Sufletul meu, Pann” de Iulian Margu

Regia: László Vadas

Cu: Rada Constantinov și Florian-Mihai Nițu

Data reprezentației: 11 decembrie 2019