În pofida numelui, Galeria „die Schöne” (n. tr. cea frumoasă) nu este tocmai „frumoasă”. Mobilier din oțel și obiecte sanitare uzate aflate în holul teatrului „brut Viena” – o reputată instituție producătoare de arte performative din spațiul de expresie german – par nelalocul lor în Austria secolului XXI. În plus, zece „morminte” acoperite cu pământ sunt dispuse într-o secțiune dreptunghiulară în mijlocul galeriei. Pe pietrele funerare de la căpătâiul fiecărui mormânt sunt gravate inscripții în caractere arabe. Luminile de pe cadrul de lemn ce înconjoară suprafața dedicată celor decedați învăluie camera într-o lumină aproape sacră, degajând, totuși, o atmosferă caldă.

„Gardens Speak” („Grădinile vorbesc”) se numește spectacolul-instalație al Taniei El Khoury, prin care un public format din numai zece participanți este invitat să comemoreze morții Războiului Civil Sirian și să experimenteze realitatea unui regim terorist. Artista libaneză lasă morții să vorbească, micșorând astfel distanța între războiul dintr-o țară străină și consumatorii de știri cotidiene care privesc ororile pe ecranele televizoarelor. Discursul lui El Khoury nu este unul moralizator. Spectatorii sunt transformați în participanți, cu mult tact și cu blândețe.

Înainte de a păși în sală, un bărbat mă invită, cu o voce liniștită, să mă descalț și să îmbrac o haină de ploaie albă, lungă până la podea. De la același ghid primesc o lanternă și un bilet cu caractere arabe – este numele „mortului meu”. Lanterna mă va ajuta să găsesc piatra funerară a „partenerului” meu decedat. Odată intrată în sală, îmi trebuie ceva timp ca ochii să mi se obișnuiască puțin cu lumina difuză. O muzică vagă, o melodie îndepărtată, învăluie camera. Deodată mi se pare că aud voci ce ies din pământ. Odată găsit mormântul „meu” încep, întâi cu ezitare, apoi cu insistență, să sap cu mâinile în țărână. Şi surpriză! Un difuzor protejat de o husă iese la iveală.

@ Jesse Hunniford

Aflu că mă aflu la mormântul lui Mustafa Karman (numele a fost schimbat pentru a proteja confidențialitatea decedatului). Sunetul este atât de slab, încât sunt nevoită să mă întind pe pământul umed. Corpul meu simte imediat răceala țărânei. Cu toate acestea, îmi lipesc urechea de difuzor pentru a asculta povestea lui Mustafa. A fost un luptător pentru libertate, prins și schingiuit de regimul Assad. În timpul petrecut în închisoare, gândul îi fugea fără încetare la mama sa. Din când în când povestea este întreruptă de strigăte și împușcături. După ce a fost eliberat, Mustafa a aflat că fratele său a fost ucis de trupele siriene. Astfel, a revenit în mijlocul luptătorilor, sfârșind și el prin a fi împușcat. Înainte de a fi îngropat, a fost învelit doar într-un cearșaf alb, așa cum prevede obiceiul locului – nu a fost spălat, căci era un martir. Groapa a fost săpată de propria mamă în curtea casei, printre trandafiri.

Timp de numai treizeci de minute fiecare dintre cei zece participanți la pomenire aud o poveste diferită, dar foarte personală. Cea a unui om obișnuit care a fost ucis de regimul Assad și îngropat în grădina rudelor sale. Durere, suferință, tristețe și indignare, o paletă bogată de emoții îmi străbate corpul cât timp stau cu capul pe pernă ascultând fișierul audio. Lumina se stinge, urmează un cântec arab de doliu. Îngenunchez pe pământul umed și, în timp ce încerc să acopăr propriile săpături, mă gândesc la micul meu paradis, la libertatea pe care o am și la căldura de acasă. Cu picioarele și mâinile încă murdare primesc de la ghid un caiețel în care pot lăsa un mesaj mortului meu. Revenită în anticameră găsesc zece boluri cu apă caldă pentru spălarea picioarelor și a mâinilor. Lângă fiecare este așezat câte un prosop împăturit cu grijă.

„Gardens Speak” își are originea în 2011, când manifestațiile împotriva regimului sirian s-au transformat într-un război civil ucigător, soldat cu aproape 500.000 de morți și peste cinci milioane de refugiați. Tot atunci, Tania El Khoury a întâlnit o mamă care săpa o groapă în grădina sa pentru a-și îngropa fiul decedat. Grădinile proprii au fost alese cu scopul de a preveni denaturarea istoriei. Trei ani mai târziu, trupurile fiilor, fiicelor și taților erau înmormântate în acest fel în toată Siria, adesea fără o piatră funerară, pentru a-și priva morții de instrumentalizare politică și pentru a le păstra cu grijă identitățile.

El Khoury a cercetat cu atenție istoria celor zece bărbați și femei, a vorbit cu familiile lor și cu alți martori. Apoi a tradus în engleză poveștile martirilor, astfel încât oameni din lumea întreagă să poată afla suferința luptătorilor pentru umanitate și libertate. Pe foaia program artista îl citează pe filozoful german Walter Benjamin care spune: „nici morții nu vor fi în siguranță în fața inamicului dacă acesta va câștiga”. Realizat într-un cadru unic, spectacolul-instalație creat de Tania El Khoury are un impact extraordinar. Există atât de multă forță în această întâlnire intensă și tulburătoare cu cei decedați. Înainte de plecare, un ceai cald aromat de mere îndulcește atmosfera.