Romanele care se bucură de o foarte bună receptare internațională ajung pe scenele teatrelor din spațiul de expresie german mai repede decât ne-am aștepta. O adaptare adecvată a unei lucrări apreciate în proză pare mai atrăgătoare decât piesele contemporane, adesea complexe din punct de vedere lingvistic. Acesta a fost deja cazul lui Michel Houellebecq, iar acum au ajuns la rând Édouard Louis și Virginie Despentes. S-ar părea că dramaturgii germani au o adevărată feblețe pentru scriitorii contemporani francezi. Ce-i drept, cu toții tratează problemele prezentului într-o manieră deopotrivă ludică și pragmatică, astfel încât teatrul pur și simplu nu îi poate ignora.

„Viața lui Vernon Subutex” a lui Virginie Despentes a fost descrisă drept o senzație literară. Publicată din 2015 până în 2017, trilogia ecranizată între timp și într-un serial de televiziune, arată cum neoliberalismul abrutizează oamenii, care se baricadează în spatele unor opinii din ce în ce mai radicale. Eroul din titlu, Vernon Subutex, conduce un magazin de discuri la Paris, dar schimbările negative din industria muzicală punk-rock îl duc la faliment. Curând nu mai poate plăti chiria, devine mai întâi un couch-surfer ce caută adăpost pe rând la fiecare dintre foștii clienți, înainte de a ateriza pe stradă. Vernon ajunge un homeless, adună însă ulterior în jurul său o mare grupare de admiratori datorită carismei sale și a artei sale de DJ. Întâlnirile sunt și sursa unor mari conflicte, ce declanșează unele dintre cele mai aberante comportamente.

Romanul prezintă o amplă frescă socială, de unde și celebrarea scriitoarei franceze în vârstă de 50 de ani, membră a Académiei Goncourt, drept un Balzac feminin. Există, printre alții, Xavier – un scenarist al cărui limbaj abundă în parole naziste, care trăiește pe banii soției sale, Emilie – o fostă basistă alcoolică, ulterior funcționară, fostul muzician de stânga Patrice – un rocker violent care își bate partenera, producătorul de film Dopalet care trece literalmente peste cadavre și o femeie numită Hiena, a cărei profesie constă în hărțuire cibernetică. Milionari lipsiți de scrupule, actori porno deziluzionați, homosexuali, transsexuali, comercianți de cocaină, tâlhari, bătăuși radicali de dreapta și musulmani ultra-religioși. Despentes lasă un cor polifonic să vorbească peste o mie de pagini.

Arsenalul extensiv de figuri nu poate fi transpus pe scenă cu ușurință. La Schauspielhaus Viena, directorul acestuia, regizorul Tomas Schweigen, reușește să creeze, împreună cu dramaturgul său Tobias Schuster, o versiune concisă pentru scenă a primelor două volume. În mod inevitabil, există o anumită aplatizare a personajelor complexe. „Viața lui Vernon Subutex 1 + 2” este un spectacol cu o durată de patru ore, ce include și o masă servită în timpul pauzei. Există fie un castron de ciorbă gratuit oferit în aer liber, în fața clădirii teatrului, împreună cu actorul ce îl joacă pe Vernon Subutex, fie un meniu din trei feluri de mâncare care poate fi savurat pentru o taxă suplimentară de 18 euro alături de interpretul scenaristului Xavier – ultima variantă fiind cea aleasă de subsemnata. Aceste două propuneri scot cât se poate de bine în evidență decalajul din societate și relevă, prin urmare, tema principală a romanului.

Ansamblul de actori format din șase artiști ce interpretează mai multe roluri face față cu brio provocării, având o prestație de zile mari. În rolul protagonistului, Jesse Inman, actor de origine britanică, cucerește simpatia publicului, transformarea de la un homeless dezorientat și deprimat într-un erou adulat reușindu-i în mod remarcabil. Monologuri declamate deseori frontal se îmbină într-un tot unitar cu dialoguri și scene filmate (Nina Kusturica și Michael Schindegger). La început, figurile sunt prezentate pe un mic gazon aflat la rampă, în spatele căruia se derulează un film cu vedere la oraș (scenografia Stephan Weber). Când spectacolul se pierde în prea multe monologuri, ecranul de proiecție cade, dezvăluind o încăpere ce se aseamănă cu un pub. Spectatorii sunt invitați să pășească în acest bar. Petrecerea ar putea începe, este însă imediat întreruptă de pauza bine-venită.

Între timp, în barul „Rosa Bonheur” foștii clienți și așa-ziși prieteni ai lui Subutex s-au regrupat în căutarea acestuia, căci protagonistul dispăruse fără urmă. Însă Vernon este vânat și de Dopalet, care dorește – prin intermediul Hienei – să pună primul mâna pe trei casete video, pe care cântărețul Alex Bleach i le-a lăsat ca moștenire lui Subutex înainte de a muri. Căci acestea ar putea constitui o amenințare pentru producătorul de film. Însă casetele dispar și ele în mod misterios. Hiena schimbă taberele, iar lucrurile se complică. Dar nu voi divulga aici răsturnarile de situație și acțiunea romanului aproape polițist conceput de Despentes.

Adaptarea scenică reușește să prezinte elocvent personajele romanului. Montarea izbutește să redea în mod strălucit în special primul volum al trilogiei. Pentru spectatorii care nu au citit în prealabil cele trei cărți, reapariția lui Subutex și transformarea sa într-un guru muzical adulat nu este concludentă. Asta se datorează în parte muzicii live interpretate de Jacob Suske, care reproduce numai parțial atmosfera ocultă din cel de-al doilea volum, în care Subutex creează playlist-uri cu o intuiție ingenioasă. Datorită acestor petreceri techno numite „Convergences”, grupul fanilor lui Vernon se mărește din ce în ce mai mult. În pofida faimei sale, și cu toate că fiecare prieten îi oferă posibilitatea unui adăpost, Subutex preferă să doarmă sub poduri, în parcuri sau pe șine de căi ferate neîntrebuințate. După ce a gustat din libertatea de a savura natura zi de zi, Vernon este literalmente sufocat de cei patru pereți ai unei locuințe. Tocmai această comunitate a homeleșilor este surprinsă cu măiestrie de Virginie Despentes. Însă nici transpunerea scenică a acestei atmosfere nu este optimă în montarea de la Schauspielhaus Viena.

Petrecerile delirante din volumul doi al trilogiei, în care participanții cad în extaz, se transformă în sala vieneză într-o scurtă festivitate cu panglici fluorescente de diverse culori. Cel de-al treilea volum nu este adaptat. Seara se încheie, totuși, cu un epilog de anvergură, care rămâne însă neclar, lipsind finalul apocaliptic din roman.