În cele câteva cuvinte scrise pentru foaia-program a spectacolului cu piesa „În cealaltă cameră” de Sarah Ruhl, montat la Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, regizorul Vlad Massaci socotește textul scriitoarei americane Sarah Ruhl (deținătoare a două premii importante – Pullitzer și Tony) „un fel de Nora a lui Ibsen, contemporană”. Adică piesa reprezintă, zice Vlad Massaci, „un fel de ultima stație înainte de lunga călătorie spre emanciparea femeii”,  emancipare  care începe  „prin emanciparea simțurilor”. Câteva cuvinte mai încolo, Vlad Massaci are grijă să precizeze că suntem poftiți la o comedie.

Se verifică oare toate aceste două aserțiuni în spectacol? Indiscutabil. Pe scena Teatrului  „Anton Pann” din Vâlcea  se joacă ceea ce eu aș numi o „Nora” veselă. O „Noră” cu happy-end. O „Noră” mustind de umor, de situații comice, de absurd, de grotesc bine temperat și, câteodată, chiar de ridicol utilizat cu admirabilă  măsură. În text, dar și în spectacol sunt, de fapt, mai multe Nore. Cel puțin două. E vorba despre doamnele Catherine Givings și Sabrina Daldry. Fiecare înzestrate cu câte un Torvald. Un Torvald care nu are de ascuns polițe falsificate, ci care își măsluiește propria natură. Primul, cel care își dă aere de savant, e, de fapt, un doctor obsedat de binefacerile și minunile electricității puse la treabă de invențiile respectabilului domn Alva Edison. Cel de-al doilea, dl. Daldry, e sigur pe sine, frust, în unele situații mitocan de-a dreptul. Numai că de data asta niciuna dintre cele două Nore nu pleacă din „casa cu păpuși” devenită casă cu vibrator trântind ușa. Și aceasta nu neapărat fiindcă și-ar fi găsit leacul grație vibratorului din cealaltă  cameră a locuinței familiei Givings. Cameră prin care trec atât respectivul domn doctor, doamnele Givings, Daldry, artistul non-conformist Leo Irving plus bizara Annie. Cameră căreia i se spune și sală de operații. Ci fiindcă ambele Nore au învățat, odată cu redescoperirea simțurilor, lecția sincerității și a firescului. Adică o seamă de secrete pe care le deținuse până atunci doar atât de simpla, de umana și de nefericita doică Elizabeth. Într-un anume fel aceeași lecție o primesc și o învață și cei doi soți, și asistenta Annie, și pictorul Leo. Cu toții descoperă drumul spre sine și spre ceilalți. Drum care poate însemna și gelozie, și recunoașterea propriilor limite, și înfrângeri, și admiterea faptului că a fi om înseamnă, înainte de orice, a fi o ființă vie, făcută din carne, nervi și sânge. Și nicidecum  doar o simplă colecție de „poze”.  Sau de gesturi convenționale, dacă nu cumva chiar comic-caraghioase, precum acela prin care soțul își bate încurajator și posesiv pe cap soția, crezând că astfel ar putea fi alungate grijile și anulate adevăratele așteptări și dorințe.

Nu este pentru prima oară când piesa americancei Sarah Ruhl este montată pe o scenă din România. Meritul premierei pe țară îi revine Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova și regizorului Dragoș Alexandru Mușoiu care au jucat-o sub titlul „Elefantul din cameră”, în stagiunea 2016-2017. Observam în cronica consacrată respectivului spectacol că piesa mi se pare intens marcată de ionescianism. Prezent în replici și în felul de a fi al personajelor. Ionescianismul se regăsește, cred, și în felul în care Vlad Massaci conduce actorii în construirea personajelor din spectacolul lui de la Râmnicu Vâlcea. Ionesciene sunt și doamna Givings, cu nenumărate nuanțe desenată de Denisse Moise, și doamna Daldry, la fel de policrom adusă pe scenă de Anna Maria Carablais. Ionescian prin felul în care îi surprinde și transpune ticurile și falsurile comportamentale actorul Alexandru Beteringhe mi s-a părut a fi și dr. Givings. În cheia unui ionescianism nevrotic îl creionează Kostas Mincu pe Dick Daldry în vreme ce Vladimir Purdel construiește un savuros, agitat, dezarticulat cu schepsis pictor Irving. Acesta seamănă pe alocuri cu Pompierul din „Cântăreața cheală”. Iulia Verdeș, în rolul Annie, e un amestec între Mary din aceeași „Cântăreață…” și Marie din „Lecția”. Numai că, pe lângă stiloul lui Ionesco, în spectacolul de și cu femei de la Râmincu Vâlcea (Dragoș Alexandru Mușoiu miza, în versiunea lui de la Craiova pe evidențierea „nebuniei” doctorului Givings) am simțit și pana lui Oscar Wilde. În relație contrapunctică cu toate celelalte personaje se situează doica Elizabeth, cu bravură adusă în scenă de Szász Réka.

Iar dacă în text se face atât de des vorbire despre binefacerile curentului electric, era firesc ca scenograful Tudor Prodan să aibă grijă să mizeze în construirea decorului  pe neoane și lămpi.  Nu doar pe ele.

Teatrul „Anton Pann” din Rîmnicu Vâlcea

„În cealaltă cameră” de Sarah Ruhl

Traducerea: Diana Cavallioti și Cristi Juncu

Regia: Vlad Massaci

Scenografia: Tudor Prodan

Distribuția: Denisse Moise (Catherine Givings), Alexandru Beteringhe (Dr. Givings), Ana Maria Carablais (Sabrina Daldry), Vladimir Purdel (Leo Irving), Iulia Verdeș (Annie) Réka Szász (Elizabeth), Kostas Mincu (Dick Daldry)

Data premierei: 12 ianuarie 2020