TRECÚT¹ s. n. 1. Timpul care s-a scurs (până în prezent); întâmplările, faptele, starea de lucruri din acest timp. ◊ Loc. adj. și adv. Din trecut = de altădată, de odinioară, de demult. ◊ Loc. adv. În trecut = altădată, odinioară. ◊ Expr. A o rupe cu trecutul = a pune capăt unei situații sau unei stări de lucruri de care cineva se mai simte încă legat, a nu mai vrea să știe de ceea ce a fost.

NOSTALGÍE, nostalgii, s. f. Sentiment de tristețe, de melancolie provocat de dorința de a revedea un loc drag, o persoană apropiată sau de a retrăi un episod din trecut. Dorință (plină de regrete) pentru ceva greu de realizat.

Despre nostalgia trecutului vorbesc și cele „trei surori” ale lui Cehov prinse în propria lume, un univers șubred, fără o ieșire de urgență. Producție creată de la zero în aproape zece zile în cadrul celei de-a treia ediții a Atelierului de Teatru DENS, „Trei surori”, singura piesă din teatralogia lui Cehov proclamată dramă, spune pe scena Teatrului Nottara o poveste cum nu se poate mai simplă și mai adevărată. Personajele o iau înaintea cuvintelor și capătă contur în realitatea noastră, această bulă care trece de scenă și ne cuprinde pe toți, pe noi, oamenii, cu problemele și mărunțișurile noastre de zi cu zi. Fără să încerce să rotunjească încă o dată noțiunea de perfecțiune, regizorul Semion Serzin lasă lucrurile să se desfășoare ca-n viață, cu umor, cu ironie și cu inevitabilele accente dramatice, aducând astfel piesa cât mai aproape de concret, de uman.

Încă de la început, într-un decor minimalist, cei unsprezece actori își fac apariția pe scenă rând pe rând, într-o zi de 5 mai, la ziua Irinei. Scaunele, făcute stivă unul peste altul, ne lasă să înțelegem că mai sunt musafiri de venit și că petrecerea stă să înceapă. Doar monologul Olgăi, interpretată de Mihaela Subțirică, care deschide spectacolul, ne anunță, ca și cum ar vorbi în ciuda fericirii, că în viață mai avem de-a face și cu dureri de cap, și cu angoase, și cu momente proaste, pe care le putem, bineînțeles, căptuși cu visarea. Nimic nu e imposibil dacă ești pragmatic și curat, poate doar întoarcerea la Moscova, înapoi în anii copilăriei, unde poți să-ți duci sufletul acasă.

Pe de altă parte, Irina, din care Sorina Ștefănescu face un personaj complet, nuanțat și sugestiv, e plină de viață, cea mai visătoare și, poate, cea mai optimistă dintre ele, toată verva ei deschizând spectacolul într-o notă pozitivă, binevoitoare, o fericire demnă de invidiat, doar că… și fericirea ei e la Moscova. La fel și a Mașei, chiar dacă inițial se arată mai rezervată, mai sceptică, mai reținută, fapt care nu poate ascunde decât o dorință și mai mare, mocnită, păstrată cu sfințenie ca pe un secret prețios. Aici, Iulia Verdeș reușește să scoată la lumină întocmai disperarea care o frământă, fuga chinuitoare spre ceva imaginar, spre cel mai înalt ideal pe care în au în comun cele trei surori: Moscova, cu chipul ei fericit…

Și așa cum fiecare tinde spre o Moscovă a lui, la fel și Verșânin își caută liniștea într-un alt loc decât cel în care se află. Oriunde altundeva e mai bine… Și rând pe rând, în fața noastră se derulează destinele mai multor personaje, fiecare cu propriul țel, propriile idei sau imagini despre cum arată fericirea lor, iubirea lor, toți cufundându-se într-un contemplatio fără o finalitate precisă, fără acel gest care să pună capăt gestului final. Mai puțin Natașa, interpretată cu multă carismă de Alexandra Murăruș, poate cea mai rațională și mai practică dintre ei, care pune la cale un plan și nu se lasă până nu-l îndeplinește, fără menajamente, fără piedici morale, fără să țintească prea sus, spre ceva diafan.

Chiar dacă la început spectacolul este ceva mai adunat, mai concentrat, pe parcurs, odată cu disiparea idealului arzător, și acțiunea se dizolvă în mici particule, uneori coerente, alteori congruente sau poate doar gratuite, fără un scop precis, semnificativ, așa că totul curge lin, pe nesimțite, la fel cum dispare o dorință. Andrei se trezește într-o căsnicie ratată, lângă o femeie nepotrivită, o parvenită pe care chiar el a ajutat-o să parvină, iar Olga, Mașa și Irina devin conștiente de propria lor viață, de propria tristețe, de mica lor lume plină de neajunsuri, fără nicio poleială estetică, ci doar muncă, muncă, muncă…

Dar ce conferă întru totul spectacolului o notă umană, chiar o întoarcere spre ființa noastră, cu toate profunzimile și ascunzișurile ei, sunt proiecțiile filmate în urma unei deplasări la Buzău, la vulcanii noroioși, cu întreaga distribuție. Ce ai schimba, dacă te-ai întoarce în trecut? a fost întrebarea adresată actorilor, o întrebare tentantă, riscantă, alunecoasă, indecentă… Ce exercițiu deopotrivă dureros și îmbucurător să îți imaginezi că ai puterea să ajungi la un ideal mut, doar de tine știut, și să nu vrei, să nu poți să o faci, să-ți dai seama că toate imperfecțiunile sunt în perfect acord cu tine, că prețuiești viața așa cum e, ca în filme, ca în cărți, ca în Cehov, adică extrem de complicată în toată simplitatea ei.

Într-o montare curată, fără să țintească prețiozitatea sau gravitatea cu care în general e tratat Cehov astăzi, în „Trei surori” regizorul Semion Serzin ne invită să vedem lumea noastră prin lumea unor personaje care se iau prea în serios, care fac dintr-o amintire frumoasă un scop în sine, care călătoresc spre trecut cu tot avântul și astfel se pierd pe drum. Tratând toate acestea cu ironie, cu mult umor, Semion Serzin ne vorbește totodată despre oameni și natura umană, care ni se arată pe scenă la fel de complicată, de întortocheată, de amuzantă și de ridicolă ca în piesele lui Cehov, ca în viață, cu toate surprizele și nefericirile ei.

Teatrul Nottara, Sala „George Constantin” – Coproducție cu Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad

„Trei surori” după A.P. Cehov

Regia: Semion Serzin

Muzica: Evgheni Serzin

Traducerea: Raluca Rădulescu

Distribuția:

Andrei Sergheevici Prozorov – Andrei Elek

Natalia Ivanovna – Alexandra Murăruș

Olga – Mihaela Subţirică

Mașa – Iulia Verdeș

Irina – Roxana Sabău / Sorina Ştefănescu

Nikolai Lvovici Tuzenbach – Filip Ristovski

Fiodor Ilici Kulâghin – Angela Petrean Varjasi

Alexandr Ignatievici Verșânin – Robert Pavicsits

Vasili Vasilievici Solionâi – Alex Mărgineanu

Ivan Romanovici Cebutâkin – Bogdan Costea

Anfisa – Crenguţa Hariton