Trecutul ascunde întotdeauna ceva. Nu-l cunoaștem niciodată până la capăt. În el trebuie să cotrobăi mereu, ca într-un sertar, și găsești lucruri pe care le știi și lucruri necunoscute. Într-o lume prea grăbită, „A fost odată” este o întoarcere de o clipă, undeva, cândva…
Central Park, New York, 1931. Marea Criză a trecut și, încetul cu încetul, viața cotidiană în societatea americană își regăsește un fel de normalitate. Un reporter de la un ziar vrea să smulgă o informație, o mărturisire, un comentariu, o glumiță, orice, de la această doamnă pe care n-o slăbește din ochi.
Speriată și dornică să fugă, așa cum va rămâne toată viața, tânăra cu ochi plecați din imagine are 26 de ani. O cheamă Greta Garbo, va avea o viață lungă și va deveni o legendă hăituită ca o pradă. „Divina” sau „Sfinxul suedez”, cum i se va spune, tocmai jucase în „Anna Christie”, primul film vorbit în care a apărut, după o serie de filme mute. În anul în care o vedem traversând în grabă parcul filma la „Mata Hari”. Până la 35 de ani, când se va retrage din lumea cinemaului și din viața publică, va juca în 28 de filme. Misterul, fragilitatea, aerul nostalgic, arta de a seduce și eleganța nu vor dispărea niciodată din creațiile ei.
