O nouă traducere făcută din perspectiva și în conformitate cu intențiile spectacolului (o semnează Elvira Rîmbu), un regizor cu o consistentă, onorantă și dătătoare de mari speranțe carte de vizită, regizor care, de altfel, nu se află la prima întâlnire cu textul gogolian (Petru Vutcărău), un decor spectaculos, dinamic, generator și de energii, și de numeroase spații care valorează inteligent și eficient mai toate posibilitățile cinetice și de expresie oferite de scena turnantă (Adrian Damian), decor îmbogățit de remarcabilul aport al light-design-ului (Bogdan Gheorghiu) și al creației video (Ioana Ilaș-Badale) de o mișcare scenică în sine eficient elaborată, cu miză clară pe spectaculozitate, mișcare din care se zămislesc imagini în care realismul se îmbină ori se sublimează în fantastic (András Lóránt), o distribuție numeroasă cu o reușită coordonare a momentelor de grup, cu câteva roluri bine realizate (Șerban Borda, Eugen Neag, Pavel Sîrghi), altele care ar fi avut șansa de a fi astfel în cazul în care le-ar fi fost găsită și mai ales păstrată matca (Răzvan Vicoveanu, Sebastian Lupu, Alexandru Rusu).

Acestea mi se par a fi, în mare, argumentele ce ar putea fi aduse în favoarea spectacolului cu piesa „Revizorul” de la Teatrul „Regina Maria” din Oradea. Spectacol despre care am toate motivele să cred că a fost gândit nu doar ca un eveniment al stagiunii orădene, ca vârful acesteia, ci și ca o șansă dată dorinței firești de revenire a instituției producătoare în linia fruntașă a mișcării teatrale naționale.

Mai era un motiv pentru care spectacolul cu „Revizorul” ar fi fost de dorit să izbutească în totalitate. Să depășească stadiul de reușită parțială, fragmentară, la care, din păcate, se cantonează. El s-ar fi cuvenit să funcționeze asemenea unei revanșe față de situația relativ jenantă de acum vreo 20 de ani, atunci când „Revizorul” a mai figurat în proiectele de repertoriu ale, pe atunci, Secției române a Teatrului de Stat din Oradea. Proiect la care a trebuit să se renunțe din varii motive. De la faptul că vechea traducere a lui Sică Alexandrescu, singura existentă în acel moment pe piață, nu mai suna nicidecum bine și plauzibil artisticește, la realitatea că actorului care i s-a încredințat dificilul rol Hlestakov era, de departe, depășit de complexitatea personajului și că nici regizorul nu prea avea anvergura profesională necesară.

De ce montarea de acum nu depășește, totuși, stadiul de reușită parțială? Indubitabil din pricina faptului că regizorul Petru Vutcărău nu a găsit o autentică viziune integratoare. Că totul se prezintă ca o succesiune de secvențe care parcă se ambiționează să rezume felurite momente din istoria teatrului universal și modalități de tratare scenică  defective de viziunea integratoare. Avem, practic, de-a face cu un amalgam de stiluri, de piste, de soluții încercate și mai apoi tam-nisam abandonate. Sentimentul nutrit de mine la sfârșitul reprezentației e că ni s-a propus un melanj în care se regăsește câte ceva și din „Scrisoarea pierdută” (prima apariție a cuplului Dobcinschi- Bobcinschi nu are cum să nu te ducă cu gândul la Farfuridi și Brânzovenescu, la fel cum comisarul de poliție Uhovertor, interpretat de David Constantinescu, este un Pristanda alcoolizat), și din ciclul Chirițelor ori din „Gaițele” (așa evoluează de la un capăt la altul al spectacolului Gabriela Codrea în rolul Ana Andreevna, dar și Anca Sigmirean distribuită în Maria Antonovna), și din Pirandello (la un moment dat parcă am fi confruntați cu un citat apărut pe nepusă masă din „Șase personaje în căutarea unui autor”), și din „Jurnalul unui nebun” (din păcate, în această exagerată cheie e conceput și interpretat de Răzvan Vicoveanu, și nu din vina lui, marele, celebrul monolog al lui Hlestakov), și din „Fantoma de la Operă” (Domnul „N”, dat în sarcina lui Alin Stanciu către această zonă stilistică evoluează spre sfârșitul primei părți, parte încheiată cu un coșmar al Primarului, care dincolo de incontestabila ei spectaculozitate, nu înseamnă decât un moment de o absolută gratuitate).

Șochează multe dintre costumele create de Tatiana Popescu. Cea mai flagrantă e vestimentația operetistică de vampir pe care e obligat să o poarte același prea și nemeritat năpăstuit Răzvan Vicoveanu care are, însă, numeroase momente bune, îndeosebi în secvența în care personajul savurează primirea mitei pe care i-o oferă notabilitățile orașului (Petre Ghimbășan, Sorin Ionescu, Pavel Sîrghi, Eugen Neag, Alexandru Rusu, Sebastian Lupu). Scenă pe care aș fi dorit-o mai dinamică, cu o accelerație în creștere. Lungă ca o zi de post și previzibilă mi s-a părut prima secvență din spectacol, compromisă și din cauza faptului că absolut toți interpreții vorbesc din gât.

M-am mirat și nu prea de ce Osip (Andrian Locovei) este atât de puțin vizibil, nu am înțeles multiplicarea finalurilor. Mi-ar fi plăcut ca totul să se încheie cu evidențierea neliniștii stârnite în urbe odată cu sosirea falsului revizor și care, cum bine observa Lucian Raicu (cf. „Gogol și fantasticul realității” (Editura Cartea Românească, București, 1974) nu se sfârșește odată cu dispariția sa. S-a preferat o soluție de final care să stimuleze aplauzele, nu și meditația. Păcat.

Teatrul „Regina Maria” din Oradea

„Revizorul” de N. Gogol

Traducerea: Elvira Rîmbu

Regia artistică: Petru Vutcărău

Asistent regie: Elvira Rîmbu

Scenografia – decor: Adrian Damian

Scenografia – costume: Tatiana Popescu

Asistent scenografie – costume: Mădălina Baciu

Coregrafia: András Lóránt

Light design: Bogdan Gheorghiu

Creație video: Ioana Ilaș-Bodale

Distribuția:

Anton Antonovici Scvoznic-Dmuhanovschii, primarul oraşului – Șerban Borda

Ana Andreevna, soţia lui – Gabriela Codrea

Maria Antonovna,  fiica lui – Anca Sigmirean

Luca Luchici Hlopov, inspectorul  şcolar – Petre Ghimbășan

Ammos Feodorovici Liapchin-Tiapchin, judecător – Sorin Ionescu

Artemii Filipovici Zemlianica, administratorul aşezămintelor de binefacere – Pavel Sîrghi

Ivan Cuzmici Şpechin, dirigintele poştei – Eugen Neag

Piotr Ivanovici Dobcinschi, moşier din localitate – Alexandru Rusu

Piotr Ivanovici Bobcinschi, moşier din localitate – Sebastian Lupu

Ivan Alexandrovici Hlestakov, funcţionar din Petersburg – Răzvan Vicoveanu

Osip, servitorul lui – Andrian Locovei

Domnul „N” – Alin Stanciu

Stepan Ilici Uhovertov, comisar de poliţie – David Constantinescu

Avdotia, servitoare în casa primarului – Lucia Rogoz

Un chelner la han – Ciprian Ciuciu

Prostituate, cerșetoare, oaspeți, șobolani – Carina Bunea, Maria Teișanu, Miruna Lazăr, Giorgiana Coman, Calița Nantu, Daniela Purcărea

Șobolani, oaspeți, trecători – Ciprian Ciuciu, Pavel Sîrghi, Petre Ghimbășan, George Dometi, Eugen Neag, David Constantinescu, Ionuț Șerban, Igor Lungu

Data reprezentației: 18 februarie

Foto: Remus Toderici