Premiera spectacolului „Doi morți vii” după Vasile Alecsandri, în regia lui Alexandru Dabija, va avea loc marți, 10 martie, de la ora 19:00, la Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe.
Din distribuție fac parte actorii Anca Pitaru, Claudia Ardelean, Elena Popa, Camelia Paraschiv, Mona Codreanu, Costi Apostol, Sebastian Marina, Daniel Rizea și Liviu Popa.
Spectacolul se anunță drept una dintre cele mai atrăgătoare comedii jucate până în prezent pe scena TAM, anunță organizatorii. Într-un decor realizat de scenografa Raluca Alexandrescu și un background muzical semnat de Kertész János, personajele întruchipate de nouă dintre actorii TAM compun povestea, pe cât de încâlcită, pe atât de amuzantă, a dispariției unui proprietar bogat și a unui lipovean. Total dezinteresat de o relație pe termen lung cu o femeie, Ghiftui, un proprietar bogat, se lasă convins cu o surprinzătoare ușurință de câțiva amici că a sosit momentul să se însoare. Odată hotărât, omul își canalizează întreaga energie către împlinirea noului său obiectiv. Pe fondul unei altercații soldate cu o neanticipată încăierare, ajunge însă să dispară într-un lac, împreună cu adversarul pe care e convins că l-a ucis. Ce urmează este o succesiune de întâmplări hazlii în care personajele sunt angrenate ca într-un carusel al haosului și confuziei, din care par să nu mai iasă niciodată, dar pe care hazardul jucăuș îl limpezește la sfârșit.
Deși piesa este scrisă la jumătatea secolului al XIX-lea, tipologiile pe care le dezvăluie rămân valabile și astăzi. Sub o formă sau alta, oricât de mare este progresul umanității la distanță de aproape două secole, oamenii rămân aceiași, fiind mereu canalizați pe satisfacerea intereselor egoiste, lipsiți de scrupule și empatie, gata oricând să trădeze dacă scopul o cere și capabili să se ascundă în orice clipă în spatele unor gesturi și afirmații ipocrite impus de context.
Pentru că în acest moment biletele pentru premieră sunt epuizate, Teatrul „Andrei Mureșanu” va scoate la vânzare în zilele următoare bilete pentru alte două reprezentații, respectiv, sâmbătă, 4 aprilie, și joi, 7 mai. Cei interesați vor putea achiziționa bilete pentru aceste două date, online, de pe platforma biletemaster.ro, sau fizic, la Biroul de Organizare Evenimente din Piața Libertății și la casieria teatrului.