Copilul păstrat pe undeva prin cutele sufletului va fi mereu un subiect bun pentru o nouă povestire. Corzile sensibile vibrează mereu atunci când perioada copilăriei este folosită drept temă artistică. Mereu vei rezona cu poveştile în care ai toate şansele să te regăseşti, care te fac să plonjezi în butoiul cu amintiri şi emoţii de toate felurile. Suntem oricând dispuşi să ne vizităm bucuriile, tristeţile sau traumele trecutului şi să lăsăm convenţia să ne transporte în vecinătatea sentimentelor foarte acute. Nu întâmplător căutăm emoţia în sala de teatru. De multe ori nu doar dorinţa simplă de relaxare şi deconectare ne conving să cumpărăm bilet, ci şi căutarea acelor declanşatori care să ne pună faţă în faţă cu fricile, frustrările sau fericirile noastre.
Spectacolul „Beginners” de Tim Crouch, în regia lui Bobi Pricop, de la Teatrul Naţional Bucureşti, face pariul cu vârsta inocenţei şi riscă o modalitate narativă originală. Convenţia acestui text este destul de greu de dibuit dacă nu eşti familiarizat cu subiectul. Iniţial vezi patru actori tineri care interacţionează într-o manieră mai degrabă caracteristică adolescenţilor, pentru ca abia spre final să îţi dai seama că, de fapt, întruchipau copii de 7-8 ani. Există multe „păcăleli” isteţe în spectacol, multe semne şi convenţii pe care trebuie să le prinzi din mers şi să le accepţi ca atare. Cel care la început părea a fi copilul unei femei tinere şi sigură pe ea se dovedeşte a fi Sandy, câinele acesteia, iar ea Lucy, o fetiţă foarte descurcăreaţă care se visează balerină.
Acest joc într-un echilibru instabil mizează foarte mult pe puterea de sugestie a actorilor. De ei depinde dacă spectatorii pot asimila realitatea din spatele aparenţelor înşelătoare. Ori acest lucru nu funcţionează la parametri optimi. Alinturile şi răsfăţurile, reacţiile exagerate, micile „prosteli” nu sunt atât de clar decupate pentru a fi de la sine înţeles că media de vârstă a personajelor e undeva la clasele primare. Atenţia spectatorilor e foarte solicitată şi fiecare nou subiect de discuţie, fiecare buclă în conversaţie pare o complicaţie al cărui sens îţi scapă printre degete dacă nu priveşti actorii din faţa ta ca pe nişte copii. Iar semnele că aşa stau lucrurile sunt destul de subtile. Da, e ciudat că cel care se declară a fi doctor stâlceşte numele stetoscopului, dar pare că vorbeşte cu foarte multă maturitate. Nu e deloc puţin probabil ca un bărbat de 35-40 de ani să aducă în vacanţă o staţie de karaoke, dar pare mult prea timorat pentru această vârstă. De ce şi-ar ameninţa o femeie în toată firea prietenii cu un pistol de plastic şi de ce ei ar reacţiona atât de veridic la o ameninţare falsă? Până când dibuieşti adevăratele vârste ale personajelor totul e neclar şi pierzi din substanţa acţiunii încercând să pui cap la cap fragmente de informaţie. Şi e foarte posbili să te rătăceşti încercând să găseşti firul roşu al convenţiei.
Odată ce rolurile de copii sunt preluate chiar de copii totul capătă sens, priveşti retroactiv şi înţelgi exact cum stau lucrurile şi intervine o relaxare. Priveşti cu îngăduinţă şi duioşie reprezentaţia lor de teatru în teatru despre albinele care salvează omenirea de la extincţie, zâmbeşti cu drag şi le admiri aplombul, încrederea şi carisma incontestabilă. Copiii de pe scenă au mult farmec şi reuşesc o performanţă scenică mult peste toate serbările şi spectacolele palatelor de cultură pentru copii. Se iau foarte în serios, alintul e diminuat simţitor, iar interpretarea lor e chiar reconfortantă. Poate cea mai mare reuşită regizorală a lui Bobi Pricop e rezulatul lucrului cu actorii-copii. E riscant să termini un spectacol cu un sfert de oră de reprezentaţie a unor puşti simpatici. Fie emoţionezi o sală întreagă, fie crispezi spectatorii care nu sunt mămici şi tătici şi transformi totul într-un gest de asistare cu bună-voinţă la o joacă puerilă. Din fericire, talentul şi seriozitatea asumării rolurilor de actori ale acestor copii salvează atât inteligibilitatea spectacolului, cât şi finalul.
Mesajul calin al acestei piese transpare după ieşirea din sală, când toate piesele puzzle-ului primite pe sărite şi aleator se potrivesc în sfârşit şi alcătuiesc un parcurs rotund. Copiii care se maturizează de unii singuri, abandonaţi emoţional de părinţi ocupaţi să le ofere confort material şi prea puţin suport sufletesc, găsesc calea spre normalitate; se salvează într-o fantezie de boală, suferinţă şi frustrări şi găsesc mereu resurse pentru a spera. Fabula finală imaginată de copii, în care moartea e ucisă de ultima albină de pe pământ, e un insert uşor tezist şi o demonstraţie poate prea ostentativă care explică nevoia artei ca refugiu şi terapie.
Actorii sunt eclipsaţi la final de alter-egourile lor în miniatură, însă până atunci sarcina lor e de a păstra atâta aparenţa vârstei reale, cât şi trăsăturile copilăriei personajelor. Dacă Alexandru Potocean (Nigel) e cel care dă cele mai multe indicii legate de vârsta reală, printr-o agitaţie caracteristică pentru clasele a II-a, a III-a, Istvan Teglas (Bart) e introvertit şi atent, sfătos, cuminte şi politicos şi îl poţi crede cel mult un adolescent melancolic. Raluca Aprodu (Lucy) păstrează cel mai bine echilibrul dintre maturitatea timpurie a unei fetiţe cu tutu şi micile răsfăţuri nevinovate, iar Ada Galeş (Joy) aproape că nu dă niciun indiciu că personajul său nu ar avea vârsta reală din buletin.
„Beginners” e un spectacol care îţi provoacă atenţia şi imaginaţia, care la final îţi aduce aminte ce înseamnă duioşia nefabricată şi care îţi dă o temă pentru acasă, uşor de rezolvat. Este o experienţă reconfortantă, tonică şi îţi face plăcere să îl parcurgi, atât în răstimpul în care te concentrezi să îi găseşti cheia de descifrare a convenţiei, dar mai ales atunci când te poţi bucura de o lume a copilăriei povestită frumos.
Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” Bucureşti
„Beginners” de Tim Crouch
Traducere: Silvia Năstasie, Andrei Marinescu
Regie: Bobi Pricop
Asistent regie: Andreea Lucaci
Scenografie: Nikola Toromanov
Muzica: Eduard Gabia
Mișcare scenică: Eduard Gabia
Desen: Dan Basu
Animație: Dan Basu
Distribuţie:
Joy: Ada Galeș Lucy: Raluca Aprodu Bart: Istvan Teglas Nigel: Alexandru Potocean Sandy: Ciprian Nicula Joy copil: Chloe Basu / Eva-Ilinca Crudu / Maria Moustache Lucy copil: Maria Luana Colica / Erica Mihaela Tanasov Bart copil: Rareș Gheorghe / Victor Vasilescu Nigel copil: Radu Anghelina / Ștefan Popa
Foto credit: Andrei Gîndac, Ioana Teodora Raicu, Cătălin Asanache
