Trecutul ascunde întotdeauna ceva. Nu-l cunoaștem niciodată până la capăt. În el trebuie să cotrobăi mereu, ca într-un sertar, și găsești lucruri pe care le știi și lucruri necunoscute. Într-o lume prea grăbită, „A fost odată” este o întoarcere de o clipă, undeva, cândva…
Nu știm unde anume se afla tulburatul creator rus în clipa în care l-a surprins aparatul de fotografiat. Nu știm nici când anume l-a imortalizat. Știm însă că autorul instantaneului a surprins o privire dintre cele care rămân cu tine, cel care o vede, multă vreme, o privire inconfundabilă, privirea lui Andrei Tarkovski.
Cineastul rus convins că arta „se adresează tuturor” și că artistul este „un slujitor” trăiește acum o clipă dintr-o altă lume. În treacăt fie amintit, alte lumi sunt vizate de toate filmele sale, încercări de a surprinde ceva din nevăzutul acela pe care ființa umană a încercat dintotdeauna să-l pătrundă. Dar ființa umană pierde treptat „sentimentul propriei predestinări omenești”, nota Andrei Tarkovski în jurnalul din ultimii ani de viață. Nu va trece mult și artistul se va stinge din viață, departe de țara natală, trăind sfârșitul unui destin uman și artistic fundamental pentru secolul XX.
